FNT „Cui i-e frică de Virginia Woolf“, de la Sibiu la Bucureşti
0Cui i-e frică de relaţiile familiale? Cui i-e frică de relaţiile conjugale?, iată întrebările la care se caută răspunsurile în spectacolul "Cui i-e frică de Virginia Woolf" care se joacă, sâmbătă şi duminică seară, la Teatrul Bulandra, Sala Grădina Icoanei, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolul, regizat de Andrei şi Andreea Grosu, îi are în distribuţie pe Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Cezara Creţu şi Alin Turcu.
"Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee este una dintre cele mai amuzante şi mai tulburătoare radiografii ale mitului „familiei perfecte”. Spectacolul care se joacă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, sâmbătă şi duminică, este o producţie a Teatrului Bulandra. Producţia se joacă, în cadrul FNT, la Grădina Icoanei, Teatrul Bulandra.
George (Marius Turdeanu), profesor de istorie, şi Martha (Ofelia Popii), exuberanta sa soţie şi fiica şefului universităţii, se întorc acasă după o petrecere. Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi şi martorul unui şir de „jocuri şi glume” în care barierele anduranţei vor fi testate, iar demonii vor ieşi la lumină. Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniţi în campusul universitar, blondul Nick (Alin Turcu) şi naiva lui soţie, Honey (Cezara Creţu). Ceea ce urmează va demonstra că nimic nu e mai irezistibil şi mai terifiant decât cruzimea şi că adevărul şi iluzia pot spune uneori aceeaşi poveste.
Cui i-e frică de femei şi bărbaţi prea obosiţi de viaţă? Cui i-e frică de amabilităţile de suprafaţă? Cui i-e frică de sinceritate? Cui i-e frică de jocuri „nevinovate”? Cui i-e frică de Martha şi George? Sau de musafirii lor, Nick şi Honey, care nici măcar nu bănuiesc ce noapte îi aşteaptă? Cui i-e frică de mame şi de taţi? Sau de fiii absenţi? De întâlnirile nocturne înecate în alcool? Sau de replicile incisive care muşcă din tine, „până la măduvă”?
Cui i-e frică de Virginia Woolf?
de Edward Albee
Regia Andrei şi Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturică
Manager proiect: Claudia Maior
Distribuţie: Ofelia Popii (Martha), Marius Turdeanu (George), Cezara Creţu (Honey), Alin Turcu (Nick)
RECOMANDĂRI FNT
Duminică, 20 octombrie
11.00 HUB FNT
Sala Coloane
VERNISAJ
Expoziţie FNT – O RETROSPECTIVĂ A LIBERTĂŢII
Din arhive: afişe, fotografii, proiecţii
Producător: Festivalul Naţional de Teatru
12.00 HUB FNT
Sala Mare
EVENIMENT
A fost odată un Puck... – spectacole de poveste ale lui Alexandru Darie
Lansarea volumului „Alexandru Darie – spectacole de poveste” de Doina Papp (Editura Nemira,2019) şi a albumului de fotografie „Coriolanus – un spectacol de Alexandru Darie” de Mihaela Marin (Editura Nemira, 2019)
16.00 HUB FNT
Sala Memorie
VERNISAJ
Răcnet 5.0
Expo afiş sociopolitic: Poate un poster să provoace schimbare?
Producători: Festivalul Naţional de Teatru şi Graphic Front – Atelierul de grafică, Bucureşti
17.00 şi 21.00
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Sala Mică
JURNAL DE ROMÂNIA. TIMIŞOARA
Textul şi regia: Carmen Lidia Vidu
Dramaturgia: Andrea Wolfer
Producător: Teatrul German de Stat Timişoara
18.30 Teatrul BulandraSala „Toma Caragiu”
CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?
De: Edward Albee
Regia: Andrei şi Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturică
Producător: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Durata: 1 h 50 min fără pauză
19.00 HUB FNT
Sala Studio
PERFORMANCE
VISIBLE INVISIBLE
Un concept de: Irina Moscu
Soundscape: Călin Ţopa
19.00 Teatrul Bulandra Bucureşti\
Sala „Liviu Ciulei”
Richard al-III-lea
De: William Shakespeare
Traducerea şi adaptarea: Daniela Dima
Regia şi decorul: Andrei Şerban
Consultant spaţiu scenic: Octavian Neculai
Costumele: Fruzsina Nagy
Muzica: Raul Kusak
Producător: Teatrul „Bulandra” Bucureşti
Durata: 3 h 45 min cu pauză
19.00 Teatrul Metropolis
Sala „Olga Tudorache”
ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI
De: Dale Wasserman
După un roman de: Ken Kesey
În româneşte de: Adrian Nicolae
Direcţia de scenă: Victor Ioan FrunzăDecorul şi costumele: Adriana Grand
Producător: Teatrul Metropolis Bucureşti
Durata: 2 h 45 min cu pauză
19.00 unteatru
IN A FOREST DARK AND DEEP
De: Neil LaBute
Traducerea: Luiza Vasiliu
Regia: Iarina Demian
Scenografia: Irina Moscu
Coproducţie: ArtEst Foundation şi unteatru
Durata: 1 h 30 min fără pauză
ON AIR. TEATRU RADIOFONIC
19.00 Radio România Cultural
Hamlet de William Shakespeare (Partea I)
Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu
Înregistrare din anul 2019
21.00 Teatrul Odeon
Sala Majestic
TRUE WEST
De: Sam Shepard
Traducerea: Vlad Cristache şi Silviu Debu
Regia şi ilustraţia muzicală: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla şi Mădălina Niculae
Producător: Teatrul „Maria Filotti” Brăila