O soţie şi o amantă, aflate faţă în faţă în ajunul Crăciunului. Un decor diafan, vătuit în alb, cu o masă de lalele galbene şi roşii.  Pe scena Sălii Noi a Teatrului de Comedie, două femei fără nume, îmbrăcate în negru, respectiv, în alb: Doamna X (Mihaela Teleoacă) şi Domnişoara Y (Antoaneta Cojocaru).

O DEDICAŢIE PENTRU BĂRBAŢI

Amanta, interpretată de Antoaneta Cojocaru,  care semnează şi regia spectacolului-laborator, rosteşte câteva vorbe doar în finalul spectacolului.

Suferinţa femeii din umbră, a celei sacrificate, e transpusă în gesturi, iar toată ura acesteia faţă de femeia oficială îi este prinsă în intensitatea privirii. Tensiunea creşte progresiv într-un carusel al unui dans sfâşietor, care atinge culmi paroxistice, în coregrafia Ioanei Marchidan.

Mihaela Teleoacă joacă impecabil fragilitatea soţiei frânte, accentuând sarcasmul şi luciditatea celei înşelate. E conştientă de toată ipocrizia, compromisul şi minciuna pe care le trăieşte.

Ştie că e numai o femeie-surogat, că soţul ei o caută în ea, în copilul lor, în viaţa lor pe cea absentă, dar totuşi atât de prezentă...

„În lupta pentru a fi iubite, strivind chiar iubirea, două femei, deloc întâmplător, se opresc din drumul lor obişnuit, pentru că nu mai înţeleg cât de departe pot merge în numele iubirii.

E un spectacol despre tăcere şi despre toate lucrurile pe care nu putem şi nu ştim să le spunem, cu toate vorbele din lume. E un spectacol despre adevăr, despre frumuseţea pură, netrucată a unor sentimente arzătoare.

De Ziua Femeii, acest spectacol este dedicat bărbaţilor“, spune Antoaneta Cojocaru, care a mai coordonat spectacole de teatru-laborator la Teatrul Bulandra („Arlechino moare?“ şi „Pescăruşul“, spectacol în care Mihaela Teleoacă o joacă pe Arkadina lui Cehov).


 

SOŢIA REALĂ, ÎN ROLUL SOŢIEI ÎNŞELATE

Textul lui Strindberg, tradus de Carmen Vioreanu, are evidente trimiteri autobiografice. Dramaturgul suedez August  Strindberg (1849 -1912), unul dintre cei mai controversaţi şi puternici autori dramatici, a fost promotorul unor mijloace naturaliste şi expresioniste în teatru.  „Totul trebuie pus pe foc, sfâşiat în bucăţi, ca să putem începe iar de la zero“, era unul dintre mottourile lui Strindberg. Despre personajele sale, dramaturgul spune că a oferit posibilitatea „celui slab să repete cuvintele celui puternic“.


În 1874 dramaturgul a întâlnit-o pe Siri von Essen, soţia baronului Wrangel, cu care s-a căsătorit trei ani mai târziu, după divorţul acesteia. Alături de Strindberg, Siri şi-a îndeplinit o mai veche ambiţie, aceea de a deveni actriţă. Dezastrul relaţiei lor i-au inspirat dramaturgului piesele „Domnişoara Iulia“ şi „Tatăl“, scrise între anii 1887 şi 1888.

Premiera mondială a piesei „Cea mai puternică“ a avut loc pe 9 martie 1889 la  Copenhaga, cu Siri von Essen în rolul Doamnei X, soţia înşelată. Deşi soţia, sfâşiată la rândul ei, proclamă în faţa amantei că, dincolo de toate, ea rămâne cea mai puternică,  în realitate,  Siri von Essen va divorţa de August Strindberg  doi ani mai târziu.


Până la urmă, cine este cea mai puternică? Soţia sau amanta?

Cele două femei prăbuşite în Ajun de Crăciun ne sugerează că lacrimile şi suferinţa, lalelele ucise de minciună, de trădare, de orgolii, de singurătatea albă, înecată în strălucirea sărbătorilor de iarnă, nu pot fi răscumpărate nicicum. 

O piesă despre femei iubite sau înşelate, dedicată vieţii duble a unor bărbaţi, care îţi lasă un gust amar. 


 

„Cea mai puternică“
Teatrul de Comedie  Bucureşti, Sala Nouă
Traducere: Carmen Vioreanu

Un spectacol-laborator condus de:  Antoaneta Cojocaru
Scenografie: Vladimir Turturică
Coregrafie: Ioana Marchidan
Cu: Mihaela Teleoacă, Antoaneta Cojocaru