Şi îi îndemn (studenţii se includ de la sine), nu doar pentru că intrarea e liberă, să meargă mâine, 1 noiembrie, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, de la ora 14.00, pentru a vedea reprezentaţia „Nostalgicii călători“ de Liviu Lucaci, din cadrul Festivalului Naţional de Teatru. E un spectacol lectură al cărui text a fost desemnat, în cadrul concursului de dramaturgie UNITER 2013, Cea mai bună piesă românească a anului trecut. Piesa regizată de Vlad Cristescu are în distribuţie nume sonore, ca Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Ileana Stana Ionescu. Eu să ştiţi că mă duc să văd spectacolul. Dar şi pe Liviu Lucaci, dramaturg, actor la TNB, cadru didactic universitar care predă arta actorului şi, îndrăznesc să-l socot aşa, amic de-o viaţă. Pe care dacă tot l-am prins, l-am supus şi chestionarului, la care a răspuns telegrafic, dar a răspuns.

De ce te temi cel mai tare?

De mediocritate.

Care e prima ta amintire?

Un scaun alb pe marginea unui lac.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Admir mulţi creatori, Woody Allen, Ingmar Bergman, Julio Cortazar, Carlos Fuentes, Marin Sorescu, Lucian Blaga, pentru capacitatea lor de a da naştere unor lumi.

Ce îţi place la înfăţişarea ta?

Masculinitatea.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Îndrăzneala de a crede că pot reuşi.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Anthony Perkins.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Nerăbdarea.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Cred că aş fi putut cânta la un instrument muzical. Vioară, poate.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Francezul.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Fata mea, Mara.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Că ştiu să visez pentru alţii.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Ca de un om care s-a construit pe sine.

Articol publicat şi pe blogul personal.