Dacă prin Băieţii din strada Pál, spectacol popular, era adus în luminile rampei un roman-cult, graţie spectacolului cu Tihna spectatorii de limbă maghiară şi nu numai- şi aceasta fiindcă fiecare reprezentaţie beneficiază de supratitrare în limba română- au ocazia să se întâlnească şi astfel cu unul dintre cele mai bune romane de azi.

Un roman important nu numai pentru literatura maghiară contemporană, ci şi pentru întreaga istorie a romanului european al secolului al XXI lea. Roman  publicat în 2001 de un romancier pe atunci încă tânăr, Bartis Attila. Născut în 1968 la Târgu Mureş, stabilit de la vârsta de 16 ani în Ungaria, care şi-a trăit prima tinereţe în comunismul „de gulaş” maghiar. Un scriitor care, aşa după cum poate observa oricine citeşte cartea, apărută şi în limba română prin 2006 la editura Paralela 45, nu numai că nu şi-a uitat, ba chiar este marcat de adolescenţa petrecută în România.

Nu atât din cartolina extrem de săracă în informaţii, cartolină ce ar trebui să ţină loc de caiet-program- şi, fireşte, nu o face căci nu are cum având în vedere minusculele-i dimensiuni- cât cercetând felurite site-uri- am aflat că pentru spectacolul de la Târgu Mureş - un spectacol exemplar, de mare forţă şi de puternic impact, în care nu doar că îl regăsim pe „adevăratul” regizor Radu Afrim, aflat, fără doar şi poate, în formă maximă, însoţit de o echipă de creatori, de la actori, scenografi la light designer şi autor de inserţii video de o profesionalitate fără cusur- au fost folosite două surse. Nu numai romanul propriu-zis, ci şi o piesă intitulată Mama mea, Cleopatra, scrisă de acelaşi Bartis Attila. Piesă, din câte se pare, la rându-i, o dramatizare a Tihnei. Această a doua adaptare, şi ea impecabilă, slujind fără nici cea mai mică fisură, fără nici un fel de derapaj intenţiile montării şi conformă întru totul imaginarului şi stilisticii spectacolelor afrimiene- a fost făcută, aşa am aflat „pe surse”- de regizor ajutat de actriţa Berekméri Katalin.

O fi aşa, nu o fi aşa, un lucru e sigur. Montarea aceasta, inspirată dintr-un roman foarte bun, dar a cărui lectură presupune o anume cultură literară şi o familiarizare prealabilă cu tehnicile şi strategiile moderne de scriitură, are extraordinara calitate de a putea fi şi de a fi receptat cu egală emoţie şi implicare nu doar de spectatorul familiarizat cu stilul Afrim. Mai exact, cu obsesiile creatoare ale regizorului, cu personajele-temă şi cu personajele fantomatice marcate de o stranie irealitate, cu piticii, cu diformii, cu măştile şi animalele ce apar aproape în fiecare spectacol purtându-i semnătura. Cu trecerile bruşte de la realism la fantastic şi cu revenirile la fel de neaşteptate la un realism aparte, defel brut. Cu costumele amestecate, în care veşmintele de fiecare zi se combină deliberat cu hăinuţe fistichii şi cu accesoriile încă şi mai şi. Cu femeile care în loc de bigudiuri au în păr ambalaje de bere. Cu bărbaţii nebărbaţi, purtând rochiţe ce, în loc de volănaşe, au peturi. Cu oameni ce apar de te miri unde, din ce unghere şi ce dulapuri. Ci şi de spectatorul simplu, onest plătitor de bilet ce vine la teatru , pentru prima sau a doua oară la un spectacol  al regizorului, şi vede o poveste ce nu îi este nicidecum străină.

„Tihna”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania „Tompa Miklόs”   FOTO Adi Bulboacă

Căci nu îi sunt nimănui străine nici boala, nici moartea, nici suferinţa personală, nici suferinţa aproapelui, nici momentele în care această suferinţă devine insuportabilă, se transformă în stare de disperare nu atât pentru bolnav ci, mai curând, pentru cei aflaţi în preajma acestuia. La fel cum nici unuia dintre noi nu îi sunt străine nici disperările, nici compromisurile, nici situaţiile în care omul nu mai este om, ci devine, cu voie sau fără de voie, animal. O poveste ce tulbură, arde, macină, lasă urme, cu toate că regizorul are grijă să nu o spună oricum. O face într-un show în care se amestecă realismul, grotescul şi stranietatea, ludicul şi seriosul, tragicul şi comicul, proza şi dramaticul cu improvizaţia muzicală.

Spectacolul, precum cartea, are forma unui jurnal. A povestirii în povestire. A teatrului în teatru. A nebuniei în nebunie. Timp de 15 ani, Andor a notat, zi de zi, ceea ce i s-a întâmplat mamei sale şi lui, după ce sora lui, violonistă talentată, a profitat de un turneu în Occident şi a lăsat în urmă raiul comunist şi întruchiparea lui în vremea lui Kádar János. Mama, actriţă probabil talentată, cu o oarecare poziţie în Teatrul în care lucrează, poziţie dobândită datorită înzestrărilor ei de tot felul, de la cele cu adevărat artistice la versatilităţile de diverse facturi necesare în vremea atât de imoralului comunism, vrea să îşi salveze cariera şi pune la cale o imensă, o morbidă înscenare prin care intenţionează să le arate „tovarăşilor” că se „delimitează” de trădarea fiicei. Numai că activiştii de partid îi dejoacă planul, iar actriţa se autoizolează. Se claustrează. Îşi pierde treptat minţile. Casa îi devine o adevărată criptă, loc în care Andor e mai întâi prizonier şi mai încolo gardian. Casa îi devine mamei deopotrivă scenă, iar Andor unic şi terorizat spectator.

„Tihna”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania „Tompa Miklόs”   FOTO Adi Bulboacă

Decorul excepţional, conceput de Adrian Damian, alcătuit în special din mobile vechi pe care au început să crească alge şi muşchi, din frigidere care demult şi-au pierdut vopseaua, completat de un planşeu simbolic al cărui continuum e întrerupt de ape, sugerează asfixierea dar şi dualitatea/contrarietatea interior/exterior, concretul Budapestei şi simbolicul din fiinţa umană. E vorba despre o contrarietate ce se amplifică pe zi ce trece şi care transpare ca atare în jurnalul pe care Andor vrea să îl transforme în carte. Carte a iubirii şi a neiubirii, a umanităţii dizolvate înlocuită de animalitate, a actului sexual eşuat şi terminat în viol, a mucilor ce au substituit inima. A obscurului existenţei marcat ca atare de light designul datorat lui Aszalos Attila, de inserturile video semnate de Sebesi Sándor, de improvizaţiile muzicale imaginate de Kiss Bora, de costumele datorate lui Márton Erika.

Vreme de 15 ani Andor a lucrat la ceea ce va deveni cartea poveştii mamei sale, dar şi la desăvârşirea mistificării ce şi-a propus să facă din absenţa surorii sale o prezenţă. O mistificare ce se sfârşeşte tragic, prin moarte, exact în seara de Crăciun, atunci când, dintr-o neglijenţă, mama află adevărul. Acestei poveşti principale i se adaugă altele şi altele pe care regizorul ştie să le înfăţişeze în asemenea chip încât să nu pară în plus ori parazitare. Lung, de aproape trei ore, fără pauză, spectacolul nu dă nici un moment impresia că ar suferi de oboseală, de rutină, de timp morţi, de gratuităţi vizuale sau de desemantizări. Nu plictiseşte nici un moment. E mereu proaspăt, mereu viu, mereu provocator, permanent generator de emoţie. Sintaxa îi e perfectă, alternanţa dintre ceea ce Roland Barthes numea cândva noduri şi catalize impecabilă, iar jocul actoricesc de o acurateţe de invidiat.

„Tihna”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania „Tompa Miklόs”   FOTO Adi Bulboacă

Am mai avut ocazia, am mai scris adesea despre minunaţii actori ai trupei „Tompa Miklόs” de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. O fac acum din nou cu bucuria confirmărilor. Prima vine de la Bányai Kelemen Barna, interpretul de mare forţă al tânărului Andor. Pe Bányai Kelemen Barna l-am văzut de mai multe ori, în spectacole de facturi diverse. E un excelent actor de comedie, un mare interpret de dramă şi de tragedie. Rolul din Tihna îi permite să mai probeze o dată faţetele multilaterale ale talentului său desăvârşit. Să îşi mai dovedească o dată eleganţa, simplitatea cu care îşi croieşte rolurile. Nimic nu e exagerat, nimic nu e în plus, nimic nu e expunere gratuită şi consum inutil de mijloace în evoluţia lui Bányai Kelemen Barna. Totul e riguros, la locul lui. Totul e valid artisticeşte. Valid şi mult mai mult decât atât.

Remarcabilă, impresionantă în rolul Mamei e B. Fülöp Erzsebet. Actriţa capricioasă ce colecţionează de la fiecare spectacol câte un obiect din decor ori de recuzită, care şi-a construit din propria apariţie cotidiană un rol parcurge sub ochii noştri drumul inexorabil spre decrepitudinea totală, iar acest parcurs este în detaliu surprins de jocul perfect metronomizat al lui B. Fülöp Erzsebet.

În rolul iubitei ba amânate, ba refuzate, ba abuzate, marcată la rându-i de boală şi de iminenţa sfârşitului lasă o foarte bună impresie Kiss Bora în vreme ce Berekméri Katalin, cinica „p…culturnică” îşi teatralizează atent şi eficient apariţiile. Şi pentru a se mai dovedi o dată că Radu Afrim e un regizor ce găseşte mijloacele pentru a individualiza în special rolurile feminine şi a da strălucire chiar şi rolurile feminine secundare sau episodice la nivelul superlativului se situează atât Nagy Dorottya (Rebeka) cât şi Biluska Annamária (Jolika). În numeroase roluri episodice sunt exact ceea ce trebuie Bartha Lászlό Zsolt, Gallό Ernö, Ruszuly  Ervin, Varga Balász, Huszár Gábor, Kölcze Kata, Nagy Peter.      


Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania „Tompa Miklόs”-TIHNA-adaptare după romanul omonim şi după piesa Mama mea, Cleopatra de Bartis Attila;

Regia: Radu Afrim;

Decorul: Adrian Damian;

Costumele: Márton Erika;

Light design: Aszalos Attila;

Video: Sebesi Sándor;

Improvizaţii muzicale: Kiss Bora;

Cu: Bányai Kelemen Barna, B. Fülöp Erszebet, Kiss Bora, Berekméri Katalin; Nagy Dorottya, Biluska Annamária, Bartha Lászlό Zsolt, Gallό Ernö, Ruszuly Ervin, Varga Balász, Huszár Gábor, Kölcze Kata, Nagy Péter;

Data reprezentaţiei: 2 mai 2015