Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugăreşti. Tradiţia monastică îl consideră întemeietorul monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. 

Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine. În satul Come, Egiptul de Sus, într-o familie înstărită se naşte Sfântul părinte Antonie, în anul 251. Familia îl creşte după învăţătura creştină şi de mic acesta căută calea Bisericii. 

Când avea 18-20 ani, după moartea părinţilor săi, în timp ce merge către biserică Antonie se gândeşe la faptele bune ale altor creştini, la sfinţii apostoli şi la drumul său în viaţă. Când a intrat în a Casa Domnului sunt citite cuvintele Mântuitorului: ” De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează ” (Matei; 19, 21). Astfel tânărul împarte averea sa săracilor, îşi lăsă sora mai mică în grija unor fecioare credincioase şi alege calea rugăciunii, unei vieţi retrase. 

Mai întâi Antonie stă în nevoinţă alături de un bătrân, lângă satul natal, apoi decide să se adopostească într-un mormânt gol, timp în care duce o viaţă de rugăciuni, aspră, cu pâine, sare, apă.  Pe la 35 de ani, Sfântul ajunge în Pispir, o cetăţuie părăsită, un loc la marginea deşertului, pentru a sta cât mai retras. După 20 de ani, Sfântul Antonie merge către alt loc pe malul drept al Nilului, în deşert, unde se stabileşte până la sfârşitul vieţii, anul 356. Sfântul Antonie este primul călugăr care a mers în pustie, a fost povăţuitor pentru mulţi călugări, pentru învăţaţi şi împăraţi, a vindecat mulţi oameni, a combătut arianismul, iar tradiţia îl dă ca întemeietor al monahismului. 

Sfântul Anton de Padova

În 1195 de ziua Adormirii Maici Domnului, 15 August, la Lisabona, Portugalia, vine pe lume Ferdinand, în casa unei familii înstărite. Acesta la vârsta de 15 ani intră în rândul canonicilor regulari ai Sf. Augustin prin participare la activităţile unei mănăstiri de lângă Lisabona pentru ca după doi ani să meargă la o mănăstire din Coimbra. Timp în care se dedică studiului teologiei, a Sfintelor Scripturi, un proces de desăvârşire intelectuală. Această activitate rodnică îi va fi de folos în predicile pe care le va susţine, mai târziu, în Franţa şi Italia şi va aduce aprecierea papei Grigore al IX-lea ce-l va numi:”Chivotul Testamentului”, pentru buna cunoaştere a Sfintei Scripturi.

Sunt aduşi în Portugalia din Maroc, în anul 1220, trupurile a cinci călugări franciscani care au fost martirizaţi pentru propovăduirea creştinismului. Acest eveniment îl determină pe tânărul Ferdinand să intre în Ordinul Franciscan pentru a merge să predice învăţărura creştină în rândul necredincioşilor, să dobândească cununa de martir în Maroc. La intra intrarea în noul ordin Ferdinand alege numele de Anton, în semn de cinstire al marelui monah Sf. ”Antonie cel Mare”.

Anton ajunge în Maroc însă datorită problemelor de sănătate este nevoit să se întoarcă în Portugalia, numai că planurile Domnului sunt altele pentru tânărul călugăr şi o furtună puternică pe mare îndreaptă corabia în Sicilia, Italia. 

În Italia şi Franţa până în anul 1231, monahul predică învăţăturile creştine astfel întorcând către Domnul mulţi oameni care ascultau vorbele ereticilor sau au rătăcit calea către Acesta. Sunt multe poveşti despre minunile pe care Anton le-a făcut pentru a arăta adevărul Scripturilor, despre învierea unor oameni şi alte fapte însemnate. Noi vom aminti de predica pe care călugărul a ţinut-o peştilor, în o parte a Italiei zicând: „Pentru că oamenii nu sunt demni să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, am să vă vorbesc vouă, peştilor”. Şi a continuat cuvântarea sa către peşti despre bunătatea lui Dumnezeu, iar vieţuitoarele au scos capul din apă să-l asculte. Iar această întâmplare i-a făcut pe oamenii de faţă să se căiască pentru necredinţa lor.

În 1232, Papa Grigore al IX-lea îl canonizează şi astfel Anton devine sfânt, iar Papa Pius al XII-lea, în 1946, îl declară învăţător al Bisericii prin atribuirea titlului de ”Doctor Evanghelicus”.

Denumirea Sfântul Anton de Padova este datorată numeroaselor predici şi minuni pe care călugărul le-a săvârşit în zona oraşului italian.

Sfântul Anton de Padova este sărbătorit de către Biserica Catolică în ziua de 13 iunie.