Femei & bărbaţi (10). Creatorul de străchini

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura

Ianuarie, 1794. Un bărbat zace în zăpadă, îmbrăcat doar în cămaşă. Sunt alertate autorităţile, lumea se strânge ca la spectacol. Pe acest bărbat, foarte tânăr, îl chemă Radu, iar în urmă cu vreo trei săptămâni a plecat din Gheboaia (jud Dâmboviţa) să facă sărbătorile la Câmpulung, cu sora lui.

Şi, Doamne, - ce s-a mai pregătit! Încă din toamnă, de când au dat ploile şi până a început burniţa, el a bătut drumurile. Este un bărbat mărunţel, cocoşat de câte bagaje duce în spate, pe la târguri, prin bâlciuri, vânzând căni înflorate, urcioare şi străchini - acestea din urmă fiind preferatele lui. Olăreşte şi-i trage la pensulă cu talent. Are cuptor pentru oale, pe malul Ialomiţei, iar în serile de vară vezi  cum  o dâră de fum o ia peste ape.

De ani buni, Radu cară văsăria în cârcă, iar pe banii strânşi îşi cumpără haine, de fiecare dată lucruri nemaivăzute, fiind în special pasionat de gulere şi de ciucuri. Presupun că   arăta cam ca tipul pictat de Abbott (vz mai sus).

Din nu ştiu ce motiv, în Gheboaia, cât este ea de Gheboaia, nicio fată nu-l ia în seamă, pentru că Radu face parte dintre acei bărbaţi care se străduiesc mult. Şi vreau să vă spun: nimic nu e mai dăunător pentru om ca strădania. Îţi ia credibilitatea, cum se zice. Şi bineînţeles şi acum se străduise enorm, pentru că o fată din Câmpulung, cu ochi migdalaţi, îi căzuse cu tronc, iar de Crăciun era hotărât să-i atragă atenţia.

Mai întâi a găsit o mătăsică  verzuie, cam băţoasă, din care şi-a făcut fermenea, o haină scurtă, căreia, ca s-o înnobileze, i-a adăugat un guler bogat, presându-l pe  croitor să-i coase un şnur gros pe margini, ceea ce până la urmă s-a dovedi o idee cam proastă. Dar fără nicio zorzoană, gulerul n-arăta bine: era pleoştit, nu punea în valoare frumuseţea materialului. Croitorul i-a propus un mic volan galben. Însă lui Radu i se părea că acum chiar seamănă cu un fazan.  Până la urmă, şi-a cusut singur un franj movuliu, dublat de dantelă care, credea el, îi adăuga o notă de eleganţă. Cu această haină a pierdut aproape o lună. Dar nu mai avea nimeni aşa ceva. Plus că o purta descheiată, să se vadă mărgelele, pe care dăduse preţul a două străchini. Anteriul l-a cumpărat de la nişte precupeţi - lung, vărgat, din in şi mătase, ornamentat cu un brâu cam grosolan, la prima vedere, dar plin de buzunărele secrete. După încălţări a umblat nişte săptămâni, dar a meritat, găsind unele cum nu se văzuse până atunci prin Gheboaia, nişte botine cu cataramă nemţească. În fine, şi căciula i-a dat bătăi de cap, pentru că la banii lui nu avea prea multe alegeri. Dar măcar era nouă, din postav roşu, cu ciucure de mătase. Şi peste toate, purta un suman gros, echipat cu o glugă, pentru eventualitatea că ar fi venit viscolul, Doamne-fereşte! Iar aici trebuie să vă spun că acest băiat din Gheboaia călătorea întotdeauna per pedes. Astăzi pe ruta asta o maşină face cam două ore (60 la oră): treci prin Târgovişte, şi, via Voineşti, ai şi ajuns. Pe jos, mai ales iarna, ar fi putut să facă o zi jumătate, dar Radu era antrenat de la cât bătea târgurile cu străchini, aşa că, dacă pleca de cu noapte, în noaptea următoare era ajuns!

Zilele Crăciunului la Câmpulung au trecut aşa cum trec visele iernii. Soră-sa l-a umplut de cadouri şi l-a prezentat prin vecini. Mai multe femei i-au lăudat gulerul cu dantelă, iar în noaptea de Anul Nou, Radu a dansat pentru prima oară, în ghetele lui noi. Şi ca bucuria să fie deplină, fata cu ochi migdalaţi l-a făcut să-şi prelungească şederea până la Sf. Ion. Deşi n-au vorbit mult, ea a remarcat hainele, fiind cu deosebire interesată de brâul lui, de buzunărele ascunse în căptuşeală şi mai ales de ceea ce ţinea pe-acolo, printre averi. Visul ei era să devină croitoreasă de lux, şi, ascultând-o, lui Radu i-au crescut printre gene stropi fini de lichior.

În sfârşit, când a simţit că lumea se săturase de musafiri, a luat-o spre casă în ziua nefastă de 11 ianuarie, a anului pomenit.  Acum era încărcat cu daruri, mâncare şi luase cu el chiar şi-un clondir de ţuică bătrână. Se mişca greu, iar drumul era, ca şi la venire, pustiu.

Când a trecut de Voineşti, s-a întâlnit cu nişte tipi, care nu de multă vreme îşi aleseseră cariera de hoţi, anume fraţii Bratu, din Câmpulung. Mai întâi l-au dezbrăcat, apoi i-au săltat tot bagajul şi pentru că s-apucase să povestească cât de greu îşi găsise ghetele şi cât muncise să strângă banii, fraţii Bratu l-au luat la bătaie. L-au căznit rău, se scrie în document, şi din acest motiv zăcea în zăpadă.

Aşa l-au găsit nişte slugi, iar marele Spătar, impresionat, i-a scris toată această poveste lui Vodă Moruzi, scrisoare care a ajuns până la noi, graţie lui V.A. Urechia, ca de obicei. Domnitorul a dat ordin să fie găsiţi vinovaţii şi judecaţi cu asprime.

S-a făcut poteră, fraţii Bratu au fost căutaţi prin codru. Era iarnă, greu de străbătut prin zăpezi.

Abia de Sf. Mărie s-a mai încumetat Radu s-o viziteze pe soră-sa, dar fata cu ochi migdalaţi dispăruse de multă vreme din Câmpulung.

Fraţii Bratu n-au fost prinşi niciodată, s-a auzit c-ar fi tăiat-o spre Viena, unde şi-ar fi deschis o afacere cu hăineturi şi alte dichisuri.

Dacă ajungeţi pe la Gheboaia, să ştiţi că pe-acolo lumea face şi astăzi străchini pictate, iar printre petale şi pene albastre, se zăresc şi nişte ochi migdalaţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite