Artă şi viaţă în Tabăra Folk de la Calafat

Pe stema oraşului Calafat sunt inserate trei ghiulele arzând, elemente heraldice care amintesc de începutul Războiului de Independenţă.

De la Calafat şi Corabia au pornit primele asalturi împotriva ocupaţiei turceşti. Cândva, pe o placă de marmură aşezată pe Monumentul Independenţei din Calafat, scria: ,,În anul 1877 deschisu-s-a focul asupra cetăţii Vidinului de Bateria Carol I, trei obuze turceşti spărgându-se în apropierea domnului României, Carol I".

Se spune că regele, în dorinţa de a-i îmbărbăta pe soldaţii români, a exclamat: ,,Asta-i muzica ce-mi place!" Această expresie, preluată de ziarele vremii, a devenit sloganul celui mai important eveniment cultural de la Calafat.

,,Tabăra folk" de la Calafat a ajuns la ediţia a XIVa şi reuneşte pe malul Dunării, interpreţi de primă mărime alături de tineri reprezentanţi ai genului, poeţi, critici muzicali, jurnalişti. În plină criză, înaintând prin hăţişurile economiei de piaţă s-a consolidat tradiţia şi prestigiul unei întâmplări fericite, devenită emblemă culturală a oraşului.

Nume mari ale folkului românesc

Seri topite în nopţi lungi, descântate de acorduri sonore, poeme cântate tulburător, împreună cu publicul, aplauze prelungite în aerul tare al solidarităţii şi prieteniei sunt ingredientele acestei întâmplări ce pariază constant, pe valoare. ,,Un eveniment în care folkul să conducă, era necesar" spune Dan Vană, cel căruia i se datorează proiectul şi înfăptuirea acestuia. Găseşte an de an sprijin, convinge şi reuşeşte, astfel că, la această ediţie au fost aproape o sută cincizeci de invitaţi, ,,veternani" şi ,,artileria tânără", cum îi place să spună.

Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Horia Stoicanu, Cristian Buică (prezenţă constantă şi autorul imnului taberei), Mircea Baniciu, Emeric Imre, Mircea Bodolan, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, trupa ,,Misteria Carpatica" din Serbia (aflată pentru prima dată în România), Stefan Gheraskiev şi Rosen Pasculov din Bulgaria sunt doar câteva nume dintre cele prezente.

Artiştii vin la Calafat pentru a se întâlni şi a se cunoaşte, sunt cuceriţi de fenomen şi de idee, îşi ştiu reciproc piesele şi urcă spontan pe scenă pentru a-şi acompania colegii. Ceea ce îi alătură an de an, pe malul Dunării este frumuseţea prieteniei. ,,Aici nu munceşti, aici trăieşti" spune Horia Stoicanu iar Dan Vană completează cu un amănunt edificator: ,, La Calafat, artiştii nu sunt plătiţi. Vin pur şi simplu, vin pentru o stare de spirit."

Nici publicul nu plăteşte bilet ci doar vine cu două ceasuri mai devreme să ocupe locuri, se bucură, cântă, spectatori de toate vârstele răsplătesc prin aplauze muzica folk şi, implicit, poezia. Toate acestea se întâmplă sub oblăduirea puternică şi calmă a Dunării, sub lumina lunii, în apropierea focurilor de tabără şi a miresmelor de cherhana.

Opt zile de festin cultural

De la primele ore ale dimineţii se poate trece cu bacul, pe malul Bulgariei, la Vidin. Acolo, de la Calafat, cândva se auzeau tunuri, acum, probabil se aud chitări. Artiştii din Bulgaria sunt prieteni statornici ai folkiştilor români, invitaţi constant la festivalurile de folk de pe celălalt mal al Dunării.

Când participi timp de opt zile şi nopţi la un asemenea festin, într-o asemenea emulaţie şi efervescenţă, când vezi peste o sută de oameni zâmbindu-şi (chiar şi fără să se cunoască), strângându-şi mâinile, îmbrăţişându-se, cântând, recitând, râzând în hohote sau lăcrimând de emoţie, parcă îţi vine să strigi împreună cu cei din grupul ,,Misteria Carpatica": ,,Te iubesc Româniaaaa!" Aşa se striga prin vocea celor din Timoc, într-o noapte de august, în acorduri de chitară şi aplauze frenetice.

Se ştie că există mai multe Românii. Există şi ţara aceasta, alcătuită din oameni modeşti, care tac şi fac, găsindu-şi menirea în a inventa sărbători. Sigur că Dan Vană, artist cunoscut şi respectat în casta folkiştilor, deşi este şeful unei echipe de organizare cu un singur membru, a avut de-a lungul anilor, sprijin. De la o ediţie la alta, finanţările au fost diferite, după cum spune, amintind că la începuturi a fost şi Ministerul Tineretului, alături de Consiliul Local, Primăria şi Casa de Cultură din Calafat. Forţe reunite demonstrează că atunci când intenţii bune există, uneori, se pot găsi modalităţi concrete de a celebra arta şi viaţa.

Piesele celor plecaţi

Astfel, se criu poeme lungi în nopţi de vară, în care sunt aplaudaţi şi cei care nu mai sunt. La Calafat, s-au cântat piesele celor plecaţi: Tatiana Stepa, Florian Pittiş, Andrei Almaşi, Alexandru Zărnescu. Fără cuvinte mari, patetisme sau momente de reculegere, ci smerit, cu plecăciune şi preţuire. Reprezentanţii generaţiei tinere de folkişti au avut o zi a lor în care au cântat şi au încântat cât au vrut. Este o şansă uriaşă spre a fi ascultaţi, spre a se face cunoscuţi.

Această întâmplare frumoasă înscrisă parcă în visul unei nopţi de vară, continuă la Târgu Jiu, unde tinerii vor concura, iar cei consacraţi vor susţine recitaluri. Povestea merge mai departe, ca în fiecare an, sub mâna ocrotitoare a lui Viorel Gârbaciu, mentorul întâmplării de la Poarta Sărutului. Da, muzica folk face un serviciu imens poeziei. Fredonată, poezia este mult mai uşor memorabilă. Cei care compun şi cântă îşi caută versurile aşa cum sângele îşi caută inima.

Rămân amintiri care încrustează în oameni poezie, muzică, prietenie, artă şi viaţă. O viaţă ceva mai bună şi mai demnă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: