Alianţele ce preced izbucnirea Primului Război Mondial

Alianţele ce preced izbucnirea Primului Război Mondial

Puterile Centrale (cu roşu), Puterile Aliate (cu albastru) şi Puterile Neutre (cu verde)

În vara lui 1914, în doar câteva săptămâni, cele mai mari state din lume intră în război. Atrase rând pe rând în conflict de alianţele încheiate în trecut, aceste ţări îşi declară una alteia război, producând astfel un conflict generalizat care avea să facă mai bine de 35 de milioane de victime.

Ştiri pe aceeaşi temă

Escaladarea conflictului
 
Austro-Ungaria, nemulţumită de răspunsul sârb la ultimatumul dat (pe care, concilianţi, sârbii îl acceptă, în ciuda cererilor considerate exagerate), declară război Serbiei pe 28 iulie 1914.
 
Rusia, legată de un tratat cu Serbia, anunţă mobilizarea, un proces încet care va dura aproape şase săptămâni.
Germania, aliată a Austro-Ungariei, consideră mobilizarea rusă ca act de război şi, după un schimb de scrisori între Kaiser şi Ţar, declară război Rusiei pe 1 august.
 
Franţa, aliată a Rusiei, intră astfel în război cu Germania (implicit şi cu Austro-Ungaria), care îi declară război pe 3 august. Urmează atacul german, prin intermediul unei invazii a Belgiei neutre.
 
Marea Britanie, aliată cu Franţa, dar printr-un tratat ce vorbea doar despre „oblgiaţia morală” de a veni în apărarea francezilor, intră în război pe 4 august pentru a-şi respecta obligaţia faţă de Belgia, a cărei neutralitate trebuia să o apere. Prin extensie, intră în război şi cu Austro-Ungaria
 
Odată cu intrarea Marii Britanii în război, coloniile şi dominioanele sar în ajutorul metropolei prin asistenţă militară şi financiară (Australia, Canada, India, Noua Zeelandă, Uniunea Africii de Sud).
 
Statele Unite adoptă o politică de neutralitate, care va fi însă favorabilă Antantei. SUA intră în război trei ani mai târziu, în 1917, ca urmare a adoptării de către Germania a politicii de război submarin total.
 
Japonia, aliată Marii Britanii, declară război Germaniei pe 23 august. Două zile mai târziu, Austro-Ungaria declară război Japoniei.
 
Italia, aliată a Germaniei şi Austro-Ungariei, evită intrarea în război pe baza interpretării obligaţiei stipulate în tratat, potrivit căreia era obligată să contribuie la apărarea aliaţilor săi doar într-un război defensiv, nu şi unul ofensiv (România va evita atragerea în război în acelaşi mod). Italia intră însă în război în mai 1915, de partea Antantei.
 
Este clar, aşadar, că sistemul european de alianţe a contribuit la generalizarea conflictului din vara lui 1914.
 
Astfel, ceea ce trebuia să fie un conflict local, balcanic, s-a extins pentru a cuprinde nu doar aproape toate ţările europene, ci şi state din Asia, precum şi coloniile asiatice şi africane ale imperiilor coloniale. S-a ajuns astfel la marele război prefigurat în epocă de oameni politici şi intelectuali, pe care nimeni însă nu a putut (sau nu a vrut) să îl evite.
 
Pentru a dezvălui rădăcinile profunde ale sistemului de alianţe ar trebui să ne întoarcem mult în timp în istoria Europei, dar situaţia poate fi înţeleasă şi dacă ne rezumăm la a analiza secolul al XIX-lea şi, mai ales, politica germană din a doua jumătate a secolului, mai precis, politica lui Bismarck.
 
 

 
 
La o sută de ani de la atentatul de la Sarajevo, care a schimbat lumea din temelii, Historia.ro a pregătit cititorilor săi o aplicaţie pentru tablete (şi nu numai) dedicată integral Marelui Război, cel mai sângeros conflict de până atunci: Europa, principalul teatru de război şi locul declanşării ostilităţilor, nu mai cunoscuse niciodată o asemenea încleştare disperată de forţe pe fronturi atât de largi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările