Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989

Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989

Imagini din timpul Revoluţiei din 1989

Volumul "Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989", scris de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, a apărut pe piaţă în aceste zile, când se sărbătoresc 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Prefaţa este semnată de Dennis Deletant. Adevarul.ro prezintă un fragment, în avanpremieră, din volumul publicat de Editura Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ziua în care dictatura comunistă a fost înlăturată în România, 22 decembrie 1989, şi cele care au urmat stîrnesc şi astăzi controverse cu privire la ceea ce s-a întîmplat de fapt. O problemă rămasă încă fără răspuns şi care alimentează disensiuni între susţinătorii diferitelor teorii despre cele petrecute este identitatea teroriştilor care au deschis focul asupra civililor şi a militarilor după fuga dictatorului. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson şi Mădălin Hodor analizează rolul jucat de instituţiile de forţă ale ţării înainte şi după căderea regimului comunist, reconstituind momentele-cheie pe baza unor mărturii ale celor care s-au aflat în mijlocul Revoluţiei şi a unor documente de arhivă recent descoperite. Cu ajutorul acestora se aduc noi dovezi care, coroborate, susţin ideea că împuşcarea revoluţionarilor după 22 decembrie nu a fost „foc fratricid” cauzat de panica şi haosul acelor zile, ci urmarea unui scenariu dintr-un plan pus la punct cu cîţiva ani înainte. La trei decenii după căderea comunismului, Trăgători şi mistificatori, volum publicat de Editura Polirom, aruncă o nouă lumină asupra acelor evenimente sîngeroase şi face un pas important către aflarea adevăraţilor vinovaţi de rănirea şi uciderea unor oameni în lupta pentru libertate a românilor.

Fragment

"Rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare (SPM), anunţat cu fanfară în aprilie 2019, pretinde că a „finalizat” dosarul Revoluţiei din decembrie 1989. Actul de acuzare în 12 tomuri (dintr‑o documentaţie de „peste 3.300 de volume”) a trimis în judecată trei (3) inculpaţi, printre care pe Ion Iliescu. Pe scurt, procurorii „au constatat că întreaga forţă militară a României începând cu 22 decembrie 1989, ora 16:00, s‑a pus la dispoziţia Consiliului FSN”.

Şi totuşi, majoritatea probelor credibile pe care le‑am consultat (unii dintre noi, de mai bine de 20 de ani) dovedesc contrariul. Nu „întreaga forţă militară a României” s‑a pus la dispoziţia Revoluţiei. În realitate, prin acţiuni teroriste, de diversiune şi de comando, formaţiuni ale Securităţii pregătite pentru lupta „pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” au declanşat o veritabilă contrarevoluţie disimulată. Autorii acestei cărţi au publicat un studiu în care au expus deja o sinteză a probelor avute la dispoziţie. Vom prezenta mai multe şi mai pe larg în paginile ce urmează. După cum se va vedea, multe dintre aceste probe sunt accesibile oricui, inclusiv procurorilor, de mai mulţi ani. În decembrie 2018 am pus la dispoziţia SPM‑ului studiul nostru. Procurorii militari au ignorat cu obstinaţie tot acest probatoriu.

Rechizitoriul SPM pare intoxicat de naraţiunea dezinformării securiste. E vorba de „versiuni” (în sensul folosit de Securitate, de „versiuni de dezinformare” plasate „în mod diversificat şi nuanţat”) menite să disculpe principala instituţie represivă a dictaturii comuniste, variante care prin repetare s‑au încetăţenit la nivelul unei părţi a mass‑mediei şi opiniei publice româneşti. Speculând abil prejudecăţi mai vechi, aceste variante au luat locul dovezilor, mărturiilor şi memoriei colective.

Însă probele, deşi obliterate sub praful gros al ignoranţei şi uitării, spun totuşi nişte adevăruri. Românii nu au suferit de o psihoză colectivă. Teroriştii au existat, au fost văzuţi, fotografiaţi, unii arestaţi sau chiar ucişi de Armată, au făcut parte dintr‑o reţea a Securităţii, au acţionat conform unui plan şi au avut motive bine stabilite, au făcut atât victime directe, cât şi indirecte, prin acte de diversiune. Iar Securitatea a încercat (în mare parte cu succes) să şteargă urmele încercării de contrarevoluţie camuflată, acreditând ulterior, pe scară largă, o realitate paralelă, disculpantă pentru sine, a istoriei – însângerate şi eroice – a Revoluţiei române. […]

Rămâne şi posibilitatea, mai îngrijorătoare, ca „miopia” parchetelor militare să fie o consecinţă a mai vechii subordonări şi conivenţe a precursoarei acestei instituţii faţă de „băieţii cu ochi albaştri”. Vom explora în paginile care urmează şi această relaţie de jalnică vasalitate a fostei Direcţii a Procuraturilor Militare faţă de principala instituţie represivă a dictaturii comuniste"
. (Copyright Editura Polirom)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: