Poetul Adrian Diniş a murit la vârsta de 32 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul Adrian Diniş (1986-2018)                                                      Fotografii: Alberto Groşescu/ ARCEN
Poetul Adrian Diniş (1986-2018)                                                      Fotografii: Alberto Groşescu/ ARCEN

Poetul Adrian Diniş a murit la vârsta de 32 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, după cum au anunţat apropiaţii acestuia.

Adrian Diniş s-a născut pe 4 iulie 1986, în Bucureşti. A fost absolvent al Universităţii Româno-Americane, secţia de Informatică managerială. A debutat cu  volumul „Poezii odioase de dragoste” (Editura Vinea, 2010), publicând în majoritatea revistelor importante din ţară, precum Convorbiri literare, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Dacia literară, Mozaicul, Poesis sau Egophobia.

A susţinut lecturi în cenacluri precum Institutul Blecher, Cenaclul de la Muzeu, Marin Mincu şi la Târgul Naţional de Carte de Poezie. A câştigat în ultimii ani, mai multe premii, dar, după cum scria chiar el într-o autobiografie  a sa (redată mai jos) de pe site-ul „Subcultura”, „a pierdut şi mai multe, mai ales, dacă luăm în considerare raportul calitate-cantitate”. 

„Ziua Americii. Aşa vor spune majoritatea. Eu? Bineînţeles că n-am fost niciodată în America. Bineînţeles că nu am zis niciodată: Artificiile astea sunt pentru mine. Sau noi. Sau… Aţi prins ideea. Oricum cred că a fost o zi fericită pentru mine. M-am născut. În căutarea debutului pierdut cu volumul „Poezii odioase de dragoste”. 

Da, era o carte a lui Marcel Proust (nu e perspicace, nici jocul de cuvinte, nici descifrarea lui) din care eu nu am rămas cu prăjitura, ci cu faptul că tipul voia mereu ca mama să-l pupe înainte de culcare. Şi tipele m-au şocat infinit mai mult decât tema gay. Dar nici ele prea mult. Nu ca în realitate, cel puţin. Şi nici aici destul. Nici măcar în visele mele cele mai erotice, ca să citez o vorbă, care a ajuns la mine ca receptor prin cel puţin doi emiţători din tată-n fiică. 

Revin. De ce îmi caut debutul? Pentru că. Am câştigat multe premii, dar am pierdut şi mai multe, mai ales, dacă luăm în considerare raportul calitate-cantitate. Provers, unde de fiecare dată am fost pe muchie de cuţit. Porni Luceafărul, unde am refuzat Junimea. Cartea Românească sau Bibliofagia, unde m-au refuzat ei pe mine. Fără să ştie pe cine, bineînţeles. Şi dacă tot eram la Proust, ştim cu toţii clişeul romanului genial refuzat. Săracii de noi. Dar e frumos aşa. Am publicat, mai mult datorită concursurilor câştigate, mai niciodată n-am trimis, dar nici n-am fost solicitat. Asta s-a schimbat însă în ultimii ani. Poezie în Convorbiri literare (oct. 2007, mar. 2008), Luceafărul, Dacia literară, Suplimentul Tribuna, Egophobia (poezie, proză), Mozaicul, Poezia, Poesis etc. Îmi place să cred că debutul a fost în Convorbiri literare, şi chiar aşa a fost, deşi eram cât pe-aci, dacă trimiteam la timp, s-o fac în altă parte.”

Moartea lui, „nemaipomenit de nedreaptă”

Poezii odioase de dragoste_Diniş

Prieteni apropiaţi ai lui Adrian Diniş, printre care poeţii Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Paul Vinicius, au scris pe Facebook despre ce au însemnat Diniş şi poezia lui. În postarea sa, Vinicius a scris despre acesta că „era un tânăr poet deosebit de înzestrat, dar, mai ales, extrem de tânăr şi VIU. Şi pe care l-am apreciat de la bun început, fără vreo rezervă. Ştiu, uneori moartea este deosebit de flămândă şi de crudă, însă în cazul lui a fost şi nemaipomenit de nedreaptă”. 

„A vorbit numai despre literatură”

Radu Vancu a povestit despre o seară în care cei doi au ieşit, alături de alţi prieteni, în localul Library, seară în care tânărul poet era, ca de obicei, „luminos şi vesel”. „...a vorbit numai despre literatură, mi-a examinat din memorie, dar foarte aplicat, vers cu vers, vechile mele traduceri din Berryman, a râs cât noi toţi la un loc, cu râsul lui atât de bun încât îl făcea să pară delicios de naiv, n-a pomenit nici o secundă de vreo răutate a lumii ăsteia. Pentru el, răutatea zilei pur şi simplu nu exista.”

Vancu a mai scris că prin moartea lui Diniş, „răutatea lumii a ales pe cineva cu totul non-aderent la rău. E în asta o formă de înfrângere şi pentru răul însuşi. Lumina aia, în care şi Adrian era atât de evident învăluit, rămâne”.

„Ne vedem pe partea cealaltă”

Claudiu Komartin, poet şi fondator al Institutului Blecher, unde Diniş citea adesea, a postat pe contul său o poză cu poetul, citând un vers din acesta: „Tristeţea mea a descoperit lacrimi pe Marte.”  „Ne vedem pe partea cealaltă, Adi”, a mai scris Komartin.

Scriitorul Robert Şerban a postat şi el despre moartea tânărului poet, amintindu-l şi pe Ciprian Chirvasiu care a murit săptămâna trecută. „O tristeţe se uneşte cu o altă tristeţe”, şi-a încheiat Şerban mesajul. 

Nu plânge mama- de Adrian Diniş

Adrian Diniş_poet_foto_Alberto Groşescu/ARCEN

"nu plange mama se poate intampla oricui

cristi s-a nascut greu

iar la nasterea mea n-ai suferit deloc

mai rar i-am facut pe cei dragi sa sufere

doar ei pana acum

la putin dupa nastere tata venea cu mine la maternitate

pentru ca urinam sange si m-aducea sa sug de la mama”

Poemul complet poate fi citit aici.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite