Pierre Loti, dragostea platonică a Reginei Elisabeta. Fotografii-document cu prima regină a României

Pierre
Loti, dragostea platonică a Reginei Elisabeta. Fotografii-document cu prima regină a României

Regina Elisabeta. FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea

Regina Elisabeta a scris sub pseudonimul Carmen Sylva şi a avut o mulţi admiratori, printre care scriitorul francez Pierre Loti. Toată istoria acestei prietenii e redată în volumul „În jurul Exilatei. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“ de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) şi Pierre Loti, texte reunite şi prezentate de Alain Quella-Villéger. Publicat la editura Vremea, în colecţia "Aristocărţi", volumul este prefaţat de Gabriel Badea-Păun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regina Elisabeta a ajuns în Bucureşti în 1869, când s-a căsătorit cu prinţul Carol I, domnitor al României. Era născută Elisabeta Paulina Otilia Luiza de Wied, fiică a ducesei Elena a Rusiei. A fost prima regină a României, patroană a artelor, fondatoare de instituţii caritabile şi mecena. În popor a fost numită „mama răniţilor“.

Regina Elisabeta a scris mult. A publicat mai mult de cincizeci de volume, majoritatea în limba germană, şi şi-a pus semnătura pe sute de articole în toată presa europeană. Începuse să scrie aproape compulsiv, după moartea unicului ei copil, în 1879. Mai întâi scria pe ascuns mici scenete, poeme şi cugetări. „Scrisul consolează mai bine decât religia şi torturează mai bine decât Inchiziţia“, spunea ea. Apoi a scris sub pseudonim. Îşi spunea Carmen Sylva, cântul pădurii. Începea să fie din ce în ce mai cunoscută. O gratulau, din fitece motive, Frédéric Mistral, Catulle Mendès, Octave Feuillet, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle şi Guy de Maupassant. Era în lumea aceasta a scriitorilor, a artiştilor. Voia să-i comande un bust lui Rodin, dar nu l-a mai comandat.

Reginei îi plăcea să scrie scrisori. Scria mult şi pasional. Confidenţe, faptul divers, planuri şi sfaturi. O fascina puterea aforismului şi a legăturii dintre oameni. Îşi transcria pe cărţi poştale cu portretul ei, perfect caligrafiat, aforismele teribile şi le dăruia apropiaţilor. Uneori chiar le vindea, să-şi finanţeze opere de caritate pe care le patrona. Alteori le prindea cu ace de corsajele doamnelor din suita ei, ca pe nişte podoabe de hârtie.

Cu pedanteriile acestea şi cu eleganţa obligatorie, dar şi prin strălucirea operei sale, l-a atras pe scriitorul francez Pierre Loti. Ofiţerul francez de marină era cel mai tânăr academician francez şi se bucura de o perfectă popularitate. Era un scriitor prolific şi un voiajor de neoprit. Pierre Loti văzuse toată lumea, din Marea Baltică până-n Pacific, din Senegal până în Magreb, din Tonkin până la Adriatică şi din China şi Japonia până la New York. Coresponda des cu regina Elisabeta, deşi nu s-au văzut decât de trei ori. Oricum, prietenia lor era cunoscută. Ba chiar Loti a fost atacat de către adversarii din breaslă din cauza aceasta: în aprilie 1892, după discrursul lui Pierre Loti la primirea în Academia Franceză, Edmond de Goncourt îl critică fără milă – „valet al reginelor României şi al publicaţiei Revue Nouvelle, făcut academician graţie laturii muiereşti a talentului său, erecţiilor sentimentalo-platonice din cărţile lui, adoraţiilor romantice şi pios-tâmpite pentru alde Sarah Bernhardt, Juliette Adam, reginele României, în sfârşit, pentru tot şeptelul feminin aflat în luminile rampei“. Dar aceste cuvinte nu i-au schimbat deloc pasiunile francezului. O recomanda pe scriitoarea din România oricum. După un articol dedicat reginei, pictorul Vincent van Gogh îi scrie, în septembrie 1889, surorii sale: „Loti, descriindu-i budoarul sau mai curând atelierul ei unde scrie, [...] vorbeşte despre Carmen Sylva dând de înţeles că personalitatea ei e încă şi mai interesantă decât cuvintele ei“.

Pierre Loti şi regina Elisabeta şi-au scris mult şi sincer. S-au cunoscut cu ajutorul Elenei Văcărescu, domnişoară de onoare pe vremea aceea încă necunoscută. Cei doi îşi citesc operele şi împart impresii. Regina iubeşte stilul franţuzului. Loti crede că ea e prea viscerală, că prelucrează prea puţin cuvântul. Relaţia celor doi a fost excelent documentată de Alain QuellaVilléger. S-au folosit jurnalele intime ale celor doi, scrisori şi alte informaţii găsite în arhive şi la moştenitori. Toată povestea e prinsă în volumul „În jurul Exilatei. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“ de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) şi Pierre Loti, texte reunite şi prezentate de Alain Quella-Villéger, cu o prefaţă semnată de Gabriel Badea-Păun, tipărit în colecţia „Aristocărţi“ a editurii Vremea. Volumul va apărea luna aceasta şi va fi lansat şi la Târgul de Carte de la Frankfurt.

Până atunci, vă oferim în exclusivitate câteva extrase din corespondenţa incandescentă a celor doi.


Bucureşti, 20 aprilie 1887
Domnule,
[...] Marea mea dorinţă este să vă văd la Sinaia! Aţi văzut atâtea şi vedeţi atât de bine încât nu puteţi fi blazat. [...] Avem păduri frumoase şi o cameră de muzică liniştită şi întunecată. Muncim ca nişte nebuni şi nu facem nimic decât cu entuziasm, după capriciul momentului. [...] Murmurul pădurii este la fel de grandios ca acel al valurilor şi mai puţin trist. Veniţi săl ascultaţi! Şi eu vă voi povesti vechi balade româneşti, proaspete şi naive, o adevărată comoară, ascunsă sub o limbă ignorată, cu mai multă siguranţă decât sub pământ. Numai poezia populară ne pune la adăpost de decadenţă. De ce să fim decadenţi înaintea pământului pe carel locuim şi care revede întotdeauna primăvara?
De o mie de ori mulţumesc şi mulţumesc încă!
Elisabeta

Sinaia, 25 iunie 1887
Domnule,
[...] E atât de greu să trăieşti fără speranţă. Sunt oameni care pretind că e imposibil; Goethe între alţii; dar nu este adevărat. Se poate trăi; numai că e mult mai trist decât ceea ce se numeşte disperare. Disperarea nu este decât nerăbdare; dar săţi iei jugul şi să mergi prin nisip cât vezi cu ochii, fără să ştii pentru ce, fără săţi pese cum, neuitândute în urmă, este o mare nenorocire! Apoi vine o altă fază în care devii impersonal, în care numai munca te interesează şi te pasionează. Succesul îţi este încă indiferent. Numai munca însăşi îţi dă o satisfacţie aproape corporală, aproape senzuală, aşa cum un cal se tăvăleşte în iarba înflorită.
Atunci eşti redat vieţii, dar nu ţie însuţi. Eul rămâne mort pentru totdeauna. Poţi încă să descrii pasiunea, dar nu so simţi; bucuria te face să plângi şi suferinţa este salutată printrun singur suspin şi un salut tăcut din cap. [...]

Elisabeta

iunie 1887
Doamnă,
[...] Soţia mea este acum salvată, după ce a rămas o lună între viaţă şi moarte; dar nu mă consolez de pierderea copilaşului meu (n.r. – Samuel, primul său fiu, născut mort la 4 mai 1887). Mă tem că vam părut un pic ciudat vorbinduvă de aceste tristeţi atât de personale, atât de omeneşti, întrun răspuns la prima scrisoare pe care miaţi făcut onoarea de a mio scrie. Binevoiţi să mă iertaţi.
În această scrisoare, pe care o păstrez cu grijă, îmi spuneaţi: „Veniţi să mă auziţi povestind vechile balade româneşti.“ Şi deatunci, mam gândit mult la această călătorie pe care aş fi atât de fericit să o fac.  [...]
Binevoiţi a primi, doamnă, omagiul respectului meu profund,

Pierre Loti

25 august 1887
Doamnă,
[...] Adeseori am făcut confidenţe triste – care nu pot fi scrise – portretului dumneavoastră aşezat în faţa mea. Îmi pare că nu vam spus cât de fericit sunt să am acest portret. În cabinetul meu de lucru, cu totul interzis banalităţilor şi nepoftiţilor, el este aşezat la loc de specială onoare. [...] Mă tem ca scrisoarea mea să nu vi se pară prea descurajată, prea plină de slăbiciune pentru o scrisoare de bărbat. [...] Dar fiţi indulgentă, doamnă, – sufăr – sunt cu totul zdrobit…

Pierre Loti

Sinaia, 28 august 1887
Domnule,
V-am regăsit în întregime în fermecătoarea dumneavoastră scrisoare. Nu vă acuzaţi de slăbiciune, dumneavoastră, care aveţi atâta simpatie şi o înţelegere atât de profundă pentru toţi cei care suferă, aveţi dreptul ca prietenii dumneavoastră necunoscuţi să ia parte la durerile dumneavoastră. Ce nar da ei ca să le uşureze! Dar, vai! în suferinţe suntem întotdeauna singuri, iar cei care ne sunt cei mai dragi trebuie să rămână în faţa porţii acestui infern sau acestui sanctuar, numit inimă! Încercaţi să veniţi de îndată şi să staţi cât de mult posibil: avem atâtea de discutat dacă vom avea curaj! [...]

Elisabeta

Sinaia, 21 octombrie 1887
Domnule
[...] Am un sentiment atât de ciudat despre Gândurile mele. Aş vrea mereu să le reiau şi să sap şi să mai scotocesc, mi se par mereu prea superficiale, mai ales pentru a fi puse sub ochii celor mari! Leam adresat femeilor, sufletelor care plâng, revoltaţilor pe carei copleşeşte oboseala, mie însămi mai ales, când tăcerea cu care trebuie întotdeauna să mă învăluiesc mă enerva până la a mă face să strig: este contrapartida surâsului veşnic la care sunt condamnată. Cei care leau citit sau speriat puţin; căci nu se credea că am ochi altfel decât statuile zeilor, ochi care nu văd. Sunt în orele mele de revoltă; astfel că am început patru nuvele deodată! Dumnezeu ştie ce vor deveni.
Elisabeta

sfârşitul anului 1887
Doamnă,
În seara aceasta, la ora 9, întro clipă foarte întunecată, trăsura căilor ferate, rulând cu mare zgomot pe strada liniştită unde locuiesc, sa oprit în faţa uşii mele. Şi apoi matelotul meu mia adus un pachet de cartoane învelite în pânză cenuşie cu sigiliile Sinaiei; mi lea prezentat cu un aer mulţumit, pentru că ghicea că ele mă vor abate de la gândurile mele triste. „Cred că sunt fotografiile reginei“ mia zis. – Ştia că le aştept cu nerăbdare.  [...] Cât am fost de fericit să le privesc pe toate; cât este de frumos marele portret şi cât este de bună Maiestatea Voastră că a scris un rând pe el. [...]

Pierre Loti

decembrie 1887
Doamnă,
[...] Zilele mele trec întrun soi de deprimare din ce în ce mai întunecată… „Întro bună zi, îmi spuneţi, vă veţi vindeca de multe lucruri“; oh! nu cred asta… Totuşi, pentru că dumneavoastră îmi spuneţi asta, doamnă, gândesc în mine însumi: poate. Dar nu întrevăd această zi în viitorul meu închis.
Dacă aţi şti totul, dacă aş îndrăzni să vă mărturisesc totul, fără îndoială că nu vaţi mai gândi că sar putea să existe pentru mine un mâine mai bun… [...]

Pierre Loti

1888
Lumea este plină de nebuni, şi cel care nu vrea săi vadă trebuie să stea în camera lui şi săşi spargă oglinda. Amintire dintrun colţişor din înaltul muntelui.
Carmen Sylva

mai 1888
Dragul meu Domn Loti,
Trebuie să vă mulţumesc imediat pentru articolul dumneavoastră care este un adevărat poem (n.r. – articolul „Carmen Sylva“ din suplimentul literar al publicaţiei „Figaro“, 28 aprilie şi 5 mai 1888)! Este un om minunat! au exclamat fetele mele de mai multe ori în timp ce îl citeau, şi îl iubim mult! Ah! ce diferenţă între un jurnalist şi un poet! Nu seamănă deloc. Ce trebuie să faci, leam zis fetelor mele, ca să meriţi toate astea? Înţelegeţi că trebuie să ne dublăm eforturile deacum înainte, ca nişte copii cărora li sa spus că sunt cuminţi! Nu ştiu cum să vă mulţumesc. Pot să vă mulţumesc pentru tactul şi bunul dumneavoastră gust, pentru delicateţea dumneavoastră, pentru trăsăturile dumneavoastră de pensulă, atât de calde şi atât de fine? [...]

Elisabeta

15 mai 1888
[…] Îmi pare adeseori că regele şi cu mine nu vom ajunge prea bătrâni; am suferit prea mult şi viaţa noastră nu are aerul că ne va oferi o mare calmă, ci, din contra, valurile par să devină mereu mai mari şi mai ameninţătoare. Dacă laţi vedea pe rege în acest moment, aţi avea o profundă admiraţie pentru calmul cu care face întotdeauna abstracţie de el însuşi, privind către orizonturile îndepărtate. Adesea, mi se pare prea detaşat de pământ şi de pasiunile omeneşti şi vă asigur că asta mă sperie mai mult decât asasinii; [...]
Elisabeta  (Copyright Editura Vremea, fragmente din volumul „În jurul Exilatei. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“ de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) şi Pierre Loti, texte reunite şi prezentate de Alain Quella-Villége).

FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • Regina Elisabeta cu singurul său copil, Maria. FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • Elisabeta de Wied, împreună cu mam şi fraţii săi. FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • Regina Elisabeta şi Elena Văcărescu FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
  • FOTO: „Pierre Loti & Carmen Sylva (Elisabeta a României). În jurul «Exilatei». La Sinaia, Bucureşti, Veneţia“, Editura Vremea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: