O problemă strategică: lectura

Cum se întîmplă adesea în România, un anumit subiect inflamează spiritele, e dezbătut cu mare tam-tam o vreme, apoi dispare fără să se fi ajuns la vreo concluzie, deşi e încă important. Aşa s-a întîmplat şi cu legea timbrului cultural. Deocamdată, nimeni nu mai vorbeşte despre asta. Dar legea încă aşteaptă să fie adoptată.

Între timp, a apărut Barometrul de consum cultural pe 2014. S-a comentat şi el, cam în răspăr, uneori cu titluri “spectaculoase”, menite să atragă atenţia (“Circa 14 % dintre români merg lunar la mall, doar 1,7 % merg la bibliotecă”). Şi gata şi cu acest subiect: e suficient să ne mai lamentăm un pic, să ne autoconvingem că “se duce dracului rapiţa”, şi-apoi ne putem întoarce pe urechea cealaltă. Între cele două teme – legea timbrului cultural şi barometrul cultural – există însă o legătură care ar merita analizată. Este vorba despre starea precară a lecturii. Despre eventuala adoptare a legii timbrului cultural s-a spus – pe bună dreptate – că va avea consecinţe negative asupra pieţei cărţii. Adică asupra cumpărătorilor de carte, care nu sînt prea mulţi. Silvia Colfescu, o editoare cu experienţă, a făcut un exerciţiu pe blogul său: porneşte de la afirmaţia cuiva că presupusa taxă a timbrului literar, 1 leu, “nu înseamnă nimic”, şi calculează, cu cîteva exemple, că din cauza acestui “nimic” preţurile unor cărţi (dintre cele ieftine, accesibile) va creşte cu 10 sau chiar 20%.

Prin urmare, legea timbrului ar fi avut nevoie neapărat de un studiu de impact, măcar de-un calcul pe colţul mesei, care să arate ce efort financiar suplimentar vor trebui să suporte cumpărătorii de cărţi şi cîţi dintre ei vor renunţa, eventual, să mai cumpere. Dar cum să faci un studiu de impact? Mihail Penescu, un alt editor cu experienţă, spunea într-un interviu recent (apărut în Forbes pe 8 martie): “Nimeni nu ştie cifra de vânzări de carte. Şi acest fapt arată nivelul scăzut al dezvoltării domeniului”. Se estimează că piaţa de carte din România ar fi între 60 şi 150 de milioane de euro. Prin urmare, pe ce bază să facem studiul de impact, cum să calculăm? Dl Penescu descrie convingător şi calitatea pieţei de carte de la noi: “editurile se refugiază în cîteva zone cît mai populare”, se publică mai ales “cărţi ale unor autori cu notorietate TV, cărţi colorate pentru copii, cărţi de self-help de calitate incertă, traduceri de literatură universală, cu accent mare pe ceea ce numim bestseller”, plus “acele cărţi ghiveciuri din care cititorii rămân cu iluzia că s-au lămurit cum e cu ştiinţa, istoria şi cultura dintr-un volum de 150 de pagini”. În schimb, apar foarte puţine cărţi serioase de istorie sau filosofie, dicţionare ştiinţifice, cărţi academice sau universitare. “În general, căutăm cu toţii cărţi subţiri, la propriu şi la figurat, cu costuri mici, care se pot vinde ieftin. Superficialitatea este emblema zilei”, conchide dl Penescu. Iar aceste tendinţe au început să se reflecte în nivelul cultural al unor categorii de vîrstă. “Când scade nivelul cultural de ansamblu al unei generaţii, scade nivelul imaginaţiei şi al performanţei profesionale. De aici izvorăsc consecinţele economice, politice şi, în final, istorice”.

Dl Penescu are perfectă dreptate. În acest context, povestea cu legea timbrului cultural şi cu toate inflamările din jurul ei devine ridicolă. Iar dacă adăugăm şi datele din Barometrul cultural – anume, că 79% din cetăţenii ţării nu merg deloc la bibliotecă – ajungem la concluzia că batem cîmpii cu toţii. Căci, luate împreună, scăderea cumpărării de cărţi şi nefrecventarea bibliotecilor (unde se poate citi pe gratis) creează o problemă strategică. Parlamentarii ar trebui mai degrabă să se gîndească la o lege pentru stimularea lecturii (şi, implicit, a pieţei de carte). Ar trebui să propună proiecte legislative nu pentru a muta un leu dintr-un buzunar în altul, ci pentru ca România să devină cu adevărat o societate a cunoaşterii. E în stare Parlamentul României de aşa ceva? Privind la calitatea intelectuală a multor parlamentari (inclusiv cei care susţin timbrul cultural), mă tem că nu.