Fragmente în premieră din „O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante cărţi a lumii” de John Barton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Barton, specialist în studiul Bibliei
John Barton, specialist în studiul Bibliei

„O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante cărţi a lumii” de John Barton a apărut recent, în limba română, la Editura Humanitas. „Adevărul” prezintă în premieră fragmente din carte, bestseller Sunday Times şi câştigător al Duff Cooper Prize 2019.

„Ce este Biblia? Cum a apărut? Cum a fost citită de evrei şi de creştini? Cartea lui John Barton ne oferă răspunsurile, condensând munţi de informaţie într-o lucrare foarte accesibilă chiar şi pentru cei care nu ştiu nimic despre toate acestea.“ — Bart D. Ehrman

„John Barton… este înzestrat cu darul explicaţiei limpezi şi al analizei contextului cultural, iar cartea se citeşte pe nerăsuflate…“ — The Times

„Extraordinar de bine scris, ca un frumos jurnal de călătorie, volumul acesta aruncă lumină asupra unei cărţi socotite de mulţi un capitol încheiat. Cu intuiţie, sensibilitate şi profunzime, Barton desferecă acest leviatan adormit al culturii, creând o capodoperă. Dacă ar fi eliberată din veşmântul ei strâmt şi lăsată să fie ea însăşi, Biblia şi-ar putea face iar auzit glasul răsunător într-o epocă a scepticismului. Cartea lui Barton m-a convins că acest lucru este cu putinţă.“ – Peter Stanford, The Sunday Times

Volumul acesta deapănă povestea Bibliei, de la începuturile mitice şi folclorice îndepărtate până la receptarea şi interpretarea de astăzi. Descrie geneza, transmiterea şi răspândirea ei şi arată cum a fost citită şi folosită din Antichitate până în prezent, atât în limbile originale, cât şi în traducere… Sper că va risipi imaginea de monolit sacru a Bibliei, închis între două coperte negre de piele. Cartea va recupera imaginea Bibliei ca rezultat al unui proces îndelungat şi complicat, ilustrând varietatea extraordinară a interpretărilor de care a avut parte de-a lungul veacurilor. Se va reliefa şi dificultatea trecerii de la Biblie la credinţa religioasă: nici iudaismul, nici creştinismul, cele două religii care îşi revendică aceste cărţi biblice ca fundament, nu pot fi explicate în întregime pornind de la Biblie. De fapt, Biblia conţine multe elemente problematice pentru credinţa iudaică şi creştină… În acelaşi timp, vreau să arăt că Biblia este un izvor important de intuiţie religioasă, cu condiţia să fie citită în contextul originar. – John Barton

-FRAGMENTE-

„Doresc să arăt cum s-a născut, cum s-a dezvoltat şi cum a fost întrebuinţată şi interpretată Biblia de-a lungul anilor, atât în creştinism, cât şi în iudaism. Pe parcurs, voi pune sub semnul întrebării tendinţa credincioşilor de a afirma că nu poate fi citită ca orice altă carte — „punând pe socoteala Scripturii mai mult decât poate suporta“, vorba lui Hooker. În acelaşi timp nu voi căuta să ştirbesc sentimentul, împărtăşit de mulţi credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, că Biblia este o colecţie de cărţi extraordinare. Faptul că nu e perfectă (şi oricum, ce va să zică o carte perfectă?) nu înseamnă că e de calitate slabă: dimpotrivă, vorbim de câteva dintre cele mai profunde texte din câte a creat omenirea. Nu intenţionez să „micşorez venerarea acelor lucruri pe care le are cu prisosinţă“. Iniţial, unor cititori asta li s-ar putea părea un act incomod de echilibrare, dar nădăjduiesc că până la final voi arăta că această abordare face dreptate Bibliei aşa cum este ea în realitate mai curând decât să înfăţişeze una imaginară, care nu există decât într-un tărâm teoretic.

***

În lumea modernă, Biblia nu a murit deloc, însă tinde să trăiască mai degrabă ca simbol, fie cultural, fie religios, distinctă faţă de alte cărţi şi respectată — atât de lumea seculară, cât şi de cea religioasă dar nefiind citită aşa cum sunt citite alte cărţi. Atât evaluarea ei culturală, cât şi cea religioasă se aseamănă prin aceea că o tratează ca pe o carte unică; drept urmare, multe dintre întrebările pe care le punem în legătură cu alte cărţi sunt frecvent ignorate în cazul Bibliei: cum a fost scrisă, cine au fost autorii ei şi, mai presus de toate, ce înseamnă ea de fapt. În multe cercuri creştine se porneşte de la premisa că ea va vorbi direct comunităţii creştine prezente şi că întrebările legate de originile şi istoria ei constituie o chestiune secundară. Cu toate acestea, cititorii seculari, alături de creştinii mai puţin conservatori îşi pun câteodată aceste întrebări. Ar fi surprinşi la câte dintre aceste întrebări pot primi răspuns.

O istorie a Bibliei_John Barton_Copertă

Biblia poate fi o carte modernă, în sensul că este încă vie în practica creştinismului şi iudaismului. Însă e negreşit şi o carte antică, neputând fi înţeleasă decât ca produsul unei istorii lungi, nu arareori complicate. Modelele fundamentaliste de autoritate scripturară, ba chiar şi atitudinile oficiale din Bisericile nefundamentaliste ocolesc această dimensiune istorică, tratând Biblia ca şi cum ar fi o singură carte. Comunicările ecleziale pe teme curente, de pildă, încep frecvent cu expresia „fundamentul biblic“, tratând Biblia ca pe o sursă unitară, în comparaţie cu diversitatea scrierilor de mai târziu. Nu numai că această perspectivă induce în eroare din punct de vedere istoric, dar micşorează forţa feluritelor glasuri care se fac auzite în Biblie. În cuvintele marelui scriitor anglican din secolul al XVI-lea Richard Hooker (1554—1600), „după cum elogiile neverosimile aduse oamenilor slăbesc şi năruie adeseori crezarea laudei lor meritate, la fel trebuie să luăm bine aminte ca nu cumva să punem pe socoteala Scripturii mai mult decât poate suporta, căci caracterul incredibil micşorează venerarea acelor lucruri pe care le are cu prisosinţă“ .

***

Biblia are două tipuri de prezenţă în lumea modernă. În primul rând, în societăţile occidentale, supravieţuieşte ca vestigiu sau fantasmă la periferiile culturii populare şi culte, ca sursă de citate şi aluzii. Jurnaliştii pot presupune şi acum că cititorii vor recunoaşte înţelesul unui context de tip „David şi Goliat“, ori că vor detecta referinţele la bani ca rădăcină a tuturor relelor — chiar dacă nu ştiu de unde provin aluziile (adeseori unii au impresia că sunt din

Shakespeare). Multe persoane vor recunoaşte, de pildă, următoarele citate:

„Sunt eu păzitorul fratelui meu?“ (Geneza 4:9)

„Omul nu trăieşte numai cu pâine.“ (Deuteronom 8:3)

„Pielea de pe dinţi.“ (Iov 19:20)

„Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani.“ (Psalmul 90:10) „Cei răi n-au pace.“ (Isaia 48:22)

„Sarea pământului.“ (Matei 5:13) „Mărgăritare înaintea porcilor.“ (Matei 7:6) „În casa de poposire nu era loc pentru ei.“ (Luca 2:7)

„Căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu.“ (Romani 13:1)

„Osteneala dragostei.“ (1 Tesaloniceni 1:3)

Însă probabil nu vor cunoaşte sursa exactă şi încă şi mai puţin probabil că vor cunoaşte rolul exact jucat de aceste versete în diversele cărţi din care provin. Cultura biblică, cum i se mai spune, există încă, iar agenţii de publicitate (printre alţii) se pot folosi de ea. Să ne gândim, de exemplu, la ubicuitatea imaginii Evei în reclame de tot felul şi la cât de rapid înţeleg consumatorii aluziile vizuale şi verbale la mere, şerpi şi pomi.

***

Pe lângă aceste obiective descriptive, volumul argumentează că Biblia nu „corespunde“ direct credinţei şi practicii religioase, fie ele iudaice sau creştine. Voi sugera că, deşi Biblia — în sensul de colecţie de texte religioase — e din multe motive de neînlocuit, în esenţă creştinismul nu e o religie scripturară, axată pe o carte, văzută ca scriere unică şi sfântă. În mod similar, nici iudaismul, deşi venerează foarte mult Biblia ebraică, nu e bibliocentric, cum se crede în genere. Probabil că islamul este tipul ideal de religie a cărţii şi, în comparaţie cu el, iudaismul şi creştinismul se găsesc la o distanţă considerabilă de principalul lor text sfânt. Biblia se deosebeşte foarte mult de un crez ori de o „mărturisire de credinţă“, ca marile mărturisiri protestante - Mărturisirea de credinţă de la Augsburg pentru luterani, ori Mărturisirea de credinţă de la Westminster pentru unii calvini. E o învălmăşeală de materiale, puţine abordând direct lucrurile care trebuie crezute. Istoria Bibliei este, aşadar, relatarea interacţiunii dintre religie şi carte - nici una nesuprapunându-se perfect peste cealaltă”. (Copyright: Editura Humanitas)

John Barton (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 şi 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford.

Lucrările şi proiectele sale de cercetare au ca temă cărţile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică şi teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiţia lipsită de presiunea statutului academic“; deşi accesibile, acestea „au multe de spus şi pentru cei familiarizaţi cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995),

Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite