Eminescologul Dimitrie Vatamaniuc a murit la vârsta de 98 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române şi reputat eminescolog, apărător şi promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina de Nord, a încetat din viaţă miercuri, anunţă Mediafax care citează din comunicatul emis de biroul de presă al forului cultural şi ştiinţific. Numele lui Vatamaniuc este legat de încheierea ediţiei integrale de volume "Opere" cu scrierile lui Mihai Eminescu.

 Dimitrie Vatamaniuc a preluat continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, iniţiată şi coordonată de Perpessicius. Sub îngrijirea sa au apărut, între 1977 şi 1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediţie ce avea să fie desăvârşită în 1999, mai scrie Mediafax.

Dimitrie Vatamaniuc a editat apoi mai multe serii de  "Opere" ale poetului naţional (Editura Univers Enciclopedic şi Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum şi "Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877" (1977), "Eminescu. Manuscrisele" (1988), "Eminescu. Contribuţii documentare" (1993), "Eminescu şi Transilvania" (1993), "Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889" (1996); "Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document" (1998), "Bucovina între Occident şi Orient" (2006), "Eminescu în ediţia academică integrală" (2010), "Eminescu în ediţii integrale" (2013)/

Dimitrie Vatamaniuc s-a născut pe 25 septembrie 1920, la Suceviţa. A a absolvit liceul "Eudoxiu Hurmuzachi", iar în 1947, Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca. 

Şi-a susţinut teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române în 1957, l-a avut în calitate de conducător ştiinţific pe George Călinescu. A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul "Andrei Mureşanu" din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti şi, din 1964, a fost şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Ştiinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat în calitate de cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române, mai scrie Mediafax. 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite