AVANPREMIERĂ „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare“, de Moni Stănilă, primul volum al colecţiei „Biografii romanţate“

AVANPREMIERĂ „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare“, de Moni Stănilă, primul volum al colecţiei „Biografii romanţate“

Moni Stănilă                                                                                                           FOTO: via Editura Polirom

Sculptori, pictori, compozitori, cântăreţi, dramaturgi, poeţi, prozatori sunt protagoniştii acestor romane biografice, povestea fiecăruia dintre ei fiind spusă, în mod inedit, de reprezentanţi ai noii generaţii literare. „Adevărul“ prezintă un fragment în avanpremieră din „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare“, de Moni Stănilă, unul dintre volumele cu care debutează colecţia „Biografii romanţate”, publicată la Editura Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

Colecţia Biografii romanţate debutează cu volumele Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, şi Enescu. Caiete de repetiţii, de Dan Coman. De asemenea, în pregătire se află biografia romanţată a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu, şi biografia romanţată a lui Eugen Ionescu, scrisă de Liliana Corobca.

-FRAGMENT-

Doamna Tătărescu l-a liniştit. L-a scos din sală şi l-a îndemnat să-şi caute loc pentru Coloană, după ce propunerea lor de a pune Coloana în centrul oraşului l-a înfuriat atât de tare, încât sărmanele gorjence se aşteptau să-şi scoată ghetele ca să le bată cu ele peste mâini. Brâncuşi a ieşit vijelios din sala de şedinţe a primăriei, unde a avut loc întâlnirea cu femeile din Ligă, dar după trei paşi s-a oprit şi s-a întors. A deschis uşa, înfiorându-le pe doamne, care abia îşi reveniseră din spaimă, şi a strigat:

— Vom face totul cum spun eu, să vă intre bine în cap!

Şi, ieşind a doua oară din primărie, s-a dus întins până la târgul de vite, din marginea oraşului. Apoi i-a trimis vorbă doamnei Tătărescu şi a informat-o că a găsit locul. A doua zi s-a întors pe dealul Obreja, la târgul de vite. S-a plimbat. S-a uitat. A aşteptat. A treia zi la fel. S-a dus să vadă acelaşi loc. Tot aşa zile la rând. Se învârtea în mijlocul dealului, dând din mâini, apropiindu-se şi depărtându-se. Oamenii care aveau treabă pe acolo au început să creadă că e un nebun. Însă după o săptămână, spre seară, când ultimele raze de soare scăldau întinderea, a zâmbit. Şi-a amintit de Quinn, care i se plânsese că vrea să-i vândă şi aerul dintre lucrări.

— Dar aerul e esenţial, a vorbit de unul singur Brâncuşi. E foarte important, mai ales aerul dintre... dintre... ăăă, dintre... o lucrare şi alta!

N-a aşteptat să treacă ziua, s-a întors milităreşte pe călcâie şi a luat-o în viteză spre centrul oraşului. A cotit pe străzi fără să vadă nimic, trecea valvârtej pe lângă copacii tineri de pe alei, ridicând praful în urma lui. Deja se întuneca, dar el mergea neabătut, dând din mâini, zâmbind, frânând brusc şi demarând în forţă. În capul lui, imaginile se perindau mai rău decât în ziua în care era să se înece în apele de la Saint-Raphaël. Totul se aranja ca într-un film, cadru după cadru, în timp ce străzi după străzi se topeau sub paşii lui aproape alergaţi. A ajuns la reşedinţa doamnei Tătărescu şi a sunat din clopoţelul atârnat la poartă. Cu disperare. Trăgea de aţa clopoţelului fără oprire, fără să se gândească la nimic altceva decât la importanţa aerului dintre lucrări. Când a deschis o menajeră tânără şi frumoasă, Brâncuşi, orbit de propriile planuri, i-a spus:

— Băiete, trebuie să vorbesc urgent cu doamna prim-ministru!

Fata l-a invitat să intre, dar el a rămas în uşă. Gesticula, înclina capul cu hotărâre, mormăia câte un da, câte doi-trei da, îşi trecea mâinile prin păr, se trăgea de barbă. Doamna Tătărescu s-a apropiat speriată, nu pricepea ce s-a întâmplat, însă, fără să o salute măcar, Brâncuşi, cu ochii scânteind febril în întuneric, i-a spus:

— Doamnă, voi face şi o poartă! E musai! Dar trebuie să mutaţi nişte case de acolo. Doar biserica să rămână. Doar biserica!

Şi s-a răsucit iar pe călcâie. Arethia se uita în urma lui ca lovită de trăsnet. Să mut nişte case, îşi repeta în minte, să facem şi o poartă. Brâncuşi a dispărut în noapte, iar ea a stat o vreme în poarta ei, gândindu-se cu groază la poarta lui. Soţul ei va înnebuni, şi-a mai spus femeia înainte să intre în casă, cu gândul deja fericit la un ansamblu, nu doar la un monument. Şi o poartă, desigur. O poartă.” (Copyright: Editura Polirom)


Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău, unde lucrează în presă ca editorialist la cel mai citit ziar de limbă română, Timpul de dimineaţă, şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar Republica al Bibliotecii Municipale.
A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovozConfesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013). O parte dintre poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, suedeză, rusă, azeră, catalană, turcă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: