Ascunsă în Valea Galbenă

Nu ştiu de ce, perioada asta de recluziune mi-aminteşte de Valea Galbenă, din Fata în grădina de aur. De fapt, există în basmul acesta un univers întreg de văi în care existenţa se derulează greu, obstrucţionată de reguli şi de evenimente teribile.

Prin valenţele ei catabasice, valea şi-a creat faima de pasaj ori de loc de popas. Coborârea include sensurile căderii din normalitate, adică o situaţie de criză, de letargie, de pierdere a contactului cu viaţa de până atunci. Valea este drumul care coboară. Este adâncitura, spaţiul de sub prag.

Subiectul basmului se clădeşte în jurul unor văi simbolice. Un împărat îşi închide fiica într-un castel din Valea Galbenă, deoarece vrea s-o ferească de ochii oamenilor, dar chiar şi-aşa, un prinţ află de frumuseţea ei şi plecă s-o caute, cu un alai întreg de mume (sfintele Miercuri, Vineri & Duminică). Iar ca să ajungă acolo are de trecut prin multe văi, printre care Valea-Amintirii şi Valea-Deznădejdii. În plus, un zmeu care zbura fără treabă, aruncă o privire spre castel şi, zărind-o pe fată, este imediat fermecat. Se transformă în vânt, apoi în stea, pătrunde în castel şi ia înfăţişarea unui tânăr luminos.

Restul îl ştiţi: fata îi cere bietului zmeu să renunţe la puterile lui, să devină om, pentru că numai astfel îl va iubi. Dar, cât zmeul urcă spre scaunul lui Dumnezeu, prinţul o eliberează din castel şi pleacă împreună, aşezaţi pe spatele unei păsări. Întristat de necredinţa ei, zmeul o momeşte să coboare de pe pasăre, oferindu-i o bijuterie, apoi o ucide. Prinţul moare de tristeţe în Valea-Amintirii. Sfârşit.

Interesant în această poveste mi se pare felul în care prinţul scapă din văile primejdioase, nu datorită sfintelor, ci pentru că este cuprins de teama de a nu rata.

El nu scapă din singurătatea văii prin acte vitejeşti, ci este azvârlit de propria groază.

Valea are aici însuşirile unei lumi închise şi aberante, este o fantă în spaţiul normal, iar dintre toate câte le le trăieşte prinţul, doar groaza ţine încă de resorturile unei fiinţe omeneşti. Este o groază înrudită cu cea a lui Faust, susţinută de o dorinţă învingătoare.

Valea Galbenă, acest pliu în care stă ascunsă dorinţa prinţului, e un spaţiu ascuns dincolo de pragul stării conştiente şi în care nu se poate pătrunde decât într-o condiţie specială, ca cea a zmeului, care este un duh capabil să ia orice înfăţişare. Amintirea, deznădejdea - nu sunt decât trepte care duc spre Valea Galbenă, a promisiunii.

Tocmai de aceea, după ce pierde, prinţul se întoarce de bunăvoie în Valea-Amintirii - spaţiu al memoriei recuperate, dar şi al eşecului.

Cel care îşi părăseşte ipseitatea este dator să învingă. Dar ce înseamnă aceasta? În primul rând, să dobândească atenţia celuilalt, să obţină, nu neapărat laurii, ci măcar invidia semenilor. În această condiţie, de ins ieşit în valvârtejul întâmplării pentru a fi remarcat, el poate obţine recunoaşterea şi, odată cu ea, un loc între oameni. Când nu reuşeşte să capete această situare, copleşit de suferinţă, dar mai cu seamă de vină, se autodistruge, se întoarce în cuibul cald al sinelui şi cade pradă disperării. Umilit, înfrânt, singur.

Şi totuşi, în Valea Galbenă nu există decât fericire şi tihnă, chiar dacă deasupra se află ochiul doritor al zmeului.

Poate tocmai de-aia mi-am adus aminte de ea, în această condiţie de sihăstrie şi de libertate.

Să fii liber, să n-ai stăpân, să n-ai de dat socoteală nimănui! Iată o aspiraţie primordială, de care niciodată  omenirea n-a fost mai aproape ca astăzi. Nu chiar în literă, cât în spirit, situaţie la care internetul a contribuit decisiv, vindecând depresii, încurajând insurgenţe, adunând la un loc spiritele căutătoare, neliniştite. Să nu-ţi placă, să nu vrei ceea ce ai, să pleci  mai departe…

Şi totuşi, dincolo de Valea Galbenă se află celelalte văi. Să stai singur, sub ploaia de aur, cu frica de zmeu, cu văile, în care iarăşi numai groaza te mai ţine viu, conştient că trăieşti în fapt o revoluţie, o schimbare, o transformare generală - toate astea te pot face să fii mai puţin liber decât erai cutreierând celelalte văi sau lumea de dinainte de ele.

În Valea mea Galbenă trăiesc libertatea în condiţii de sclavie, ca să-l parafrazez pe pe Ricoeur.