După sopranele Nelly Miricioiu, Leontina Văduva şi Laura Tătulescu sau mezzosoprana Roxana Constantinescu, a venit rândul unei formaţii de muzică barocă, „Musica Ricercata”, să aducă în prim plan un gen şi un stil din păcate prea puţin prezente pe afişele noastre, printr-un concert dedicat aniversării unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Filarmonicii bucureştene şi a 130 de ani de la construirea Ateneului Român.

În dialog, Luminiţa Arvunescu şi Gabriel Bebeşelea        

Cele două părţi ale seratei au fost prefaţate de incitante şi pline de substanţă dialoguri, stimulate de Luminiţa Arvunescu, cu participarea întemeietorului formaţiei, tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea şi a solistei, soprana Rodica Vică.

În premieră, „Musica ricercata”

         Am aflat că ansamblul, primul cu acest specific fondat de un conaţional, cuprinde 19 orchestranţi români – unii, rezidenţi în afara graniţelor ţării - şi 5 străini, toţi specializaţi în interpretarea muzicii preclasice. Majoritatea cântă pe instrumente originale, acordajul fiind de 415 Hz (faţă de cifra modernă, 440), ceea ce reproduce sunetul epocii. Gabriel Bebeşelea a făcut cunoscut că partida de coarde foloseşte instrumente actuale, însă arcuşe baroce, alături de suflători - flaute „traverso”, oboaie, piculină, „archlute” (un hibrid între lăută şi theorbă) din lemn etc. Mândria orchestrei sunt cei doi timpani din 1710, descoperiţi în Biserica Evanghelică din Sibiu şi recondiţionaţi. Aveam să constat o armonizare specială, ce a reprodus atmosfera dorită, prin efortul şi tehnica unor executanţi animaţi de pasiunea comună pentru baroc.

Gabriel Bebeşelea este nu numai un şef de orchestră, ci şi un veritabil cercetător în muzicologie, iar rodul studierii manuscriselor de secol XVII şi început de secol XVIII la Biblioteca Naţională a Franţei l-a constituit structurarea unui program intitulat „La Lumière Comique”, inspirat de melanjul între iluminism şi acele „comédies-ballets” de la curtea lansatorului şi susţinătorului barocului francez, Regele Soare, în care Molière şi Voltaire au reprezentat surse de inspiraţie pentru compozitorii epocii.

S-a ascultat muzică de Jean-Baptiste Lully, Marc-Antoine Charpentier (texte de Molière) şi Jean-Philippe Rameau (texte de Voltaire şi Adrien-Joseph Le Valois d'Orville).

Omogenitate şi rafinament

         De la un întuneric general în sală, luminile au fost mai întâi discret aprinse, doar pentru pupitrele instrumentiştilor care performau, apoi progresiv pentru întregul ansamblu, maximul venind doar la apariţia şi intervenţiile sopranei. Publicul s-a simţit transpus într-un miraj, la care splendoarea sălii Ateneului a contribuit neîndoios. În paralel, a venit farmecul sonor.

Uriaşă, surpriza pe care a produs-o noua orchestră! S-a cântat într-o omogenitate stupefiantă, expresiv (ce minunat, estompat şi învăluitor au sunat „lemnele”!), cu articulări pline de acurateţe, mergând de la fineţe şi sensibilitate la energie şi tumult, în tempouri variate ce au atins debordantul prestissimo. Alături de ele, virtuozitatea a fost prezentă peste tot (Uvertura şi Ciaconna din opera „Plateea” de Rameau sunt numai două exemple). Melancolia,  nostalgia, eleganţa şi rafinamentul au străbătut în conducturi prioritare discursul melodic.

O menţiune. Se pare că ariile şi piesele orchestrale (trei secvenţe) din comedia-balet cu muzică „Prinţesa de Navarra” de Rameau pe cuvintele lui Voltaire, au cunoscut în concertul de la Ateneu prima execuţie absolută în România.

Gabriel Bebeşelea a condus cu gestică elocventă, de mare preciziune, inspiratoare pentru instrumentişti. Minuţiozitatea prin care a tratat detaliile a excelat. Ştiinţa stilului, agogica potrivită evidenţierii esenţelor, au transpărut în toate lecturile.

         Rodica Vică, specialistă a vocalităţii baroce

         Sunetul pur, cu appoggiaturi discrete şi delicate, trilurile au impresionat de la prima piesă, aria „Di rigori armato il seno” din „Burghezul gentilom” de Lully (inspiraţie de text, după aproape două secole şi jumătate, pentru libretistul Hugo von Hofmannsthal în aria Cântăreţului Italian din „Cavalerul rozelor” de Richard Strauss). S-au adăugat gingăşia, sunetele flautate în tehnică non-vibrato, lamento-urile înduioşătoare, creatoare de atmosferă, cu intonaţie precisă, îndeosebi în prima parte. Agilităţile au curs fluent, în cascade, rulade, până în registrul înalt, intens solicitat în cea de-a doua parte, când şi dramaturgia componistică a cunoscut intensificări.

         Barocul este un teritoriu în care soprana se simte bine şi îi conturează cariera.

         Fără niciun dubiu, concertul din 6 martie 2018 al orchestrei „Musica ricercata” a rivalizat cu marile seri baroce din Festivalul „George Enescu”, ca nou moment de artă în cadrul întâlnirilor muzicale „Opera FANtastica”, ale căror surprize viitoare sunt aşteptate cu frenezie de melomanii împătimiţi.