Margareta Pogonat, „pe cât de talentată ca actriţă, pe atât de chinuită ca femeie“

Margareta Pogonat, „pe cât de talentată ca actriţă,
pe atât de chinuită ca femeie“

Margareta Pogonat (1933-2014)

Una dintre cele mai expresive actriţe din teatrul şi filmul românesc, Margareta Pogonat, a murit duminică la vârsta de 81 de ani, după o viaţă zbuciumată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre actriţa Margareta Pogonat, care a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, în urma unei suferinţei cauzate de cancer, actorul Mitică Popescu spunea că a fost un „om chinuit“, dar şi o actriţă „minunată“ şi „foarte talentată“.
„Săraca, s-a chinuit ani de zile, 15 ani a făcut navetă la Ploieşti, a fost angajată la Ploieşti până a reuşit să ajungă în Bucureşti. A fost un om care s-a chinuit şi cu căsnicia. Un om chinuit, dar foarte talentat“, a declarat Mitică Popescu. Trupul neînsufleţit al actriţei a fost depus la capela cimitirului Iancu Nou din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, de la ora 12.00.


Actriţa s-a născut la Iaşi pe 6 martie 1933. Tatăl său, Petru Pogonat, a fost jurist şi om politic, care a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi în 1921. Mama ei a fost o actriţă renumită a acelor vremuri. Când era mică, Margareta Pogonat dorea să se facă medic chirurg, însă datorită mamei sale, a îndrăgit scena.  

O iubire dramatică, alături de Cornel Coman 

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul „Pasărea furtunii“, alături de Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterle. De-a lungul carierei, actriţa a întruchipat ipostaze diferite, fiind cuceritoare, seducătoare şi graţioasă, dar şi o mamă serioasă, femeie de casă. A fost căsătorită, divorţată, a trăit o dramatică poveste de iubire cu partenerul ei, Cornel Coman (foto), din filmul „Drum în penumbră“ (1972), regizat de Lucian Bratu.

Valerian Sava:  „Similitudine cu Irina Petrescu“

 "După şi alături de Irina Petrescu - care ne-a părăsit şi ea nu demult -, Margareta Pogonat ne tulbură la doar un an distanţă cu gînduri care, sub emoţia ireparabilei pierderi, ţin şi de reînnoita obligaţie de a ne smulge din inerţia generalităţilor uniformizatoare, din ingratitudinea situărilor oficioase. O similitudine temporală ne atrage atenţia: mult prea nedreapta şi prematura dispariţie!, spune criticul de film Valerian Sava.

E încifrat în datele biografice ale Margaretei Pogonat, chiar cu mai multă cruzime decît în cele ale Irinei Petrescu, destinul ardent al unei dăruiri şi al unui sacrificiu care nu i-a îngăduit actriţei să se bucure de prea multe decenii ale lucrului şi ale existenţei printre noi. 

Iar spaţiul de timp în care i-a fost dat să strălucească la zenit a fost mult micşorat suplimentar, încît nu-i putem lăsa memoria în seama unor liste altminteri bogate de titluri, dar care mai mult eclipsează originalităţile, decît ne restituie imaginea adevărată a marilor vocaţii, consideră Valerian Sava.

Iată, într-un foarte recent dicţionar voluminos, sînt evidenţiate vreo şase din zecile de titluri filmografice ale Margaretei Pogonat, fără ca printre ele să se afle tocmai creaţia sa de vîrf, dintr-un film care poartă el însuşi caratele nemuririi: Meandre de Mircea Săucan. Este regizorul al cărui martiraj luminează în vecinătate, pe firmamentul unui trecut cu stele rare, primul nume de pe genericul capodoperei sale. Să mai adăugăn doar un titlu: Drum în penumbră (film de Lucian Bratu din 1972) - titlu care, ca şi Meandre din 1967, ne spune la rîndu-i cîte ceva din ceea ce cripto-cenzura ingratitudinii ne ascunde: registrul tainic, dar iradiant, fără urmă de emfază, dar cu tuşele fine ale unei profundităţi tandre, prin care Margareta Pogonat este hărăzită să rămînă printre noi şi să jaloneze perpetua căutare de sine a filmului românesc veritabil", apreciază criticul de film Valerian Sava.

Irina Margareta Nistor: „A fost iubitoare şi rafinată“

„Margareta Pogonat va rămâne pentru totdeauna în memoria cinefilului român ca soţia înţelegătoare, iubitoare, răbdătoare şi rafinată a lui Caratase, din „Actorul şi sălbaticii” (1974) , a lui Toma Caragiu, din filmul de neuitat şi de neratat  al lui Manole Marcus, unde reuşeşte o compoziţie fără cusur, alături de un gigant al Marelui Ecran, pe care parcă ni-l face şi mai ataşant.  S-a născut la Iaşi, de 6 martie, (1933), premonitoriu, asemenea numelui Bulevardului cu cinematografe, de altădată, de lângă Cişmigiu“, spune criticul de film Irina Margareta Nistor.


Avea să joace şi mult teatru la prestigiosul „Nottara”, din Bucureşti,  şi UNITER-ul o va răsplăti printr-un premiu de excelenţă. Va fi minunată în „Drum în penumbră” , un scenariu altfel, pentru o perioadă ultra-politizată, semnat, la debut de Petru Popescu. Idila de vacanţă alături de partenerul, de afiş , delicatul Cornel Coman, îi va aduce un premiu ACIN, şi un loc în categoria peliculelor , de revăzut oricând, realizată de Lucian Bratu, apreciază Irina Margareta Nistor.

În 1973 e din nou recunoscută de breaslă, pentru personajul Livia din „Zestrea”, în regia Letiţiei Popa, şi Marieta din „Dragostea începe vineri ”de Virgil Calotescu, după romanul lui Francisc Munteanu Calotescu, iar cu Toma şi dar şi cu Liviu Ciulei. În „Pistruiatul” e înduioşătoare, iar în „Gloria nu cântă” a regretatului Alexandru Bocănerţ, are o partitură, şi la propriu şi la figurat, surprinzătoare. În serialul „Lumini şi umbre” este cooptată de Andrei Blaier, Mihai Constantinescu şi Mircea Mureşan, între 1978-1982.
Mai puţin se ştie că, în 1972, joacă în producţia britanică ; „Papesa Ioana” alături de Liv Ullmann, Oliva de Havilland şi recent omagiatul, la Berlin : Maximilian Schell.
Alte titluri de referinţă sunt „E atât de aproape fericirea ” şi „Oraşul văzut de sus” , „Meandre” , „Regăsire” sau „Crucea de piatră”, ori la început de carieră caragialianul : „Două lozuri” cu inegalabilul Birlic, dar şi cu Al. Giugaru sau Marcel Anghelescu, sub… clacheta lui Aurel Miheles şi Gh. Naghi, care i-au intuit talentul pentru o a şaptea artă, interpretată firesc, cu drag şi har",  a subliniat criticul Irina Margareta Nistor pentru „Adevărul“.

În teatru, imediat după debutul cu „Două lozuri“ (1959), alături de Grigore Vasiliu Birlic, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani, actriţa a jucat pe scena Naţionalului ieşean (1961-1963) şi mai apoi, până la pensionare, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti. Din 1974, a jucat Teatrul Nottara  în multe spectacole, printre care „O noapte furtunoasă“, de I.L. Caragiale, „Casa Bernardei Alba“, de Federico Garcia Lorca, „Copiii Soarelui“, de Maxim Gorki sau „Dansul morţii“, de August Strindberg. 

În 1975, Margareta Pogonat a jucat în filmul „Actorul şi sălbaticii“, de Manole Marcus, distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România. A jucat şi în „Gloria nu cântă“ (1976), „Regăsirea“ (1977), „Clipa“ (1979), „Gaiţele“ (1993), „Binecuvântată fii, închisoare“ (2002), serialul „Cuscrele“ (2005) şi „Margo“(2006).
Pe Margareta Pogonat o putem revedea în „Lumini şi umbre“, cel mai longeviv serial românesc de televiziune, în fiecare duminică, de la ora 22.00,  pe TVR 2.

Mama lui Pistruiatul, în celebrul serial de televiziune

Margareta Pogonat a jucat în filmele „Două lozuri“ (1957), „Lumină de iulie“ (1963), „Meandre“ (1966), „Legenda“ (1968), „Tinereţe fără bătrâneţe“ (1968), „Pope Joan“ (1972), „Zestrea“ (1972), „Trei scrisori secrete“ (1974).
A fost mama celebrului personaj Pistruiatul, în serialul românesc omonim din anul 1973, care a avut 10 episoade. Serialul povesteşte aventurile ficţionale ale băiatului pistruiat Mihai Pleşa, pe măsură ce acesta devine implicat în sprijinirea mişcării ilegaliste. Regizat de Francisc Munteanu, din distribuţia serialului au mai făcut parte Sergiu Nicolaescu şi Costel Băloiu (în rolul Pistruiatul).
Margareta Pogonat a lucrat şi ca regizor, punând în scenă spectacole precum „Cineva are să vină“ (de Jon Fosse), „Caii la fereastră“ (de Matei Vişniec) şi „Gustul mierii“ (de Shelagh Delaney).
Activitatea de peste 40 de ani de teatru şi film a fost încununată de peste 12 ani de învăţământ. După 1990, Margareta Pogonat a devenit profesor de actorie, fiind un pedagog respectat şi îndrăgit de studenţi. Despre această grea şi frumoasă meserie, Margareta Pogonat spunea:„Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu: teatrul“’. Pentru că teatrul este „o ştiinţă exactă, care observă, investighează şi conclude. Apoi se face pasul de la ştiinţă la artă. Pas care nu se poate defini în cuvinte“.
În 1967 i s-a acordat medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice“, iar în 2009 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.
În 2011, Margareta Pogonat a primit un ultimo omagiu: o stea pe aleea „Walk of Fame“ în faţa cinematografului din Ploieşti.
 

Margareta Pogonat a fost o actriţă extraordinar de talentată şi frumoasă, care mi-a impresionat primii ani de adolescenţă, spune Florina Cercel.

A mai pierit o mare doamnă a teatrului şi a filmului românesc. Margareta a fost o actriţă de o modestie rar întâlnită şi o parteneră extraordinară, consideră Florin Zamfirescu.

A fost o mare actriţă, om chinuit, dar foarte talentat. A avut o căsnicie nefericită. Sunt profund îndurerat. Dumnezeu să o odihnească în pace, apreciază Mitică Popescu.


Am pierdut o actriţă de o frumuseţe tulburătoare, de mare expresivitate, un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă, precizează Valentin Uritescu.

A fost o femeie superbă, puternică, o actriţă mare.În fiecare zi primim numai veşti îngrozitoare. Pleacă o generaţie de mari artişti, mărturiseşte actriţa Stela Popescu.

Margareta Pogonat (1933-2014)

Imagini din aceeasi galerie
  • Margareta Pogonat (1933-2014)
  • Margareta Pogonat (1933-2014)
  • Margareta Pogonat (1933-2014)
  • Margareta Pogonat (1933-2014)
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările