Irina-Margareta Nistor

Critic de Film

A veni rândul filmului guatemalez, pe ideea unui „4,3,2” cu încercări de avort primitive (inclusiv săritul peste nişte pietre fierbinţi, de la gura vulcanului atotputernic, căruia i se aduc ofrande, ca unei zeităţi), cu o lume ce aparţine altor secole, cu o limbă a lor, deci uşor de înşelat de tălmaciul autorităţilor, care spune ce vrea pe spanioleşte şi retur,

Încă de la prima proiecţie cu „Nadie quiere la noche” a catalanei Isabel Coixet nu puteai să nu te duci cu gândul la „Nanuk” al lui Flaherty din 1922 - o capodoperă cu eschimoşi. Încercările unei neveste feministe a unui explorator la Polul Nord, chiar dacă interpretată de oscarizata Juliette Binoche, nu salvează mare lucru, cu toate că de pe la prima scenă împuşcă un urs, sper că nu pe cel de aur , pe care cu siguranţă pelicula l-a ratat.

De fapt a început odată cu Timişoara, despre care iniţial s-au auzit doar zvonuri, apoi au urmat comentariile de la Europa Liberă, (vocea tulburătoare a femeii pe care aş fi vrut s-o cunosc: „Sunteţi români ca noi“ striga spre cei care ameninţau şi trăgeau!) şuşoteli de tot felul, care dădeau curaj şi speriau în egală măsură.