Invitaţie la Athenaeum Summer Festival. Sezonul estival se deschide la Ateneul Român

Invitaţie la Athenaeum Summer Festival. Sezonul estival se deschide la Ateneul Român

Athenaeum Summer Festival

Filarmonica „George Enescu”, cea mai veche şi mai reprezentativă instituţie muzicală a României, organizează în perioada 1-5 iulie 2022 prima ediţie a festivalului internaţional, intitulat Athenaeum Summer Festival.

Ştiri pe aceeaşi temă

Originalitatea acestui festival constă în faptul că sunt implicaţi toţi muzicienii Filarmonicii „George Enescu”, fiind puse în valoare, pe rând, în fiecare dintre cele cinci concerte,  toate compartimentele din orchestră - secţiunile de corzi, suflători, percuţie, precum şi Corul Academic şi formaţiile camerale. „Prin acest festival ne dorim să deschidem noi punţi de comunicare a muzicii către un public cât mai divers, cu  scopul de a-l apropia de instituţia Filarmonicii George Enescu şi de clădirea-simbol a României, Ateneul Român. Ansambluri simfonice, corale şi camerale alcătuite din artiştii filarmonicii vor prezenta programe inedite şi foarte atractive, ce vor conţine atât lucrări celebre din creaţia clasică, cât şi lucrări de divertisment şi muzică de film. La concertul special din data de 2 iulie, care va fi prezentat în limba română şi ucraineană, vor fi invitaţi refugiaţi din Ucraina”, a declarat Marin Cazacu, iniţiator al acestui festival şi director  general al Filarmonicii „George Enescu”. 

Athenaeum Summer Festival va fi inaugurat vineri, 1 iulie de la ora 19.00, de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul bulgar Emil Tabakov, în Sala mare a Ateneului Român. Programul serii este alcătuit din lucrările: Peer Gynt - Suita nr. 1, op. 46 de Edvard Grieg, Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47 de Jean Sibelius, cu violonistul italian Vikram Sedona în calitate de solist, şi  Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Sâmbată, 2 iulie, de la ora 12.00, Athenaeum Summer Festival propune un concert pentru refugiaţii din Ucraina, cu solişti ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”: cvintetul de alamă, cvintetul de suflători de lemn  şi  cvintetul de coarde. Violonista Natalia Pancec şi pianista Adriana Toacsen  vor intrepreta „Melodie” de Myroslav Skoryk.

„Athenaeum Summer Festival, iniţiat de domnul Marin Cazacu, proaspătul nostru director, care iată vine cu un suflu artistic plin de forţă şi de inventivitate, este primul festival din istoria Filarmonicii George Enescu, organizat chiar de instituţie, care are drept scop promovarea membrilor orchestrei, în special, şi lansarea debutului stagiunii estivale. Eu voi apărea alături de Athenaeum Brass Quintet, într-un program de mare spectaculozitate, cu lucrări de Bach şi de Mancini aranjate pentru formula de flaut solist şi cvintet de alamă de către Ioan Dobrinescu. Momentul nostru face parte dintr-un concert în care vor mai apărea şi alte formule camerale, concert dedicat copiilor, în mod special celor ucranieni. Va fi un show pe cinste”, a punctat solistul Ion Bogdan Ştefănescu (foto).

Corul Academic al Filarmonicii „George Enescu”, coordonat de  Iosif Ion Prunner, cu soliştii Celia Costea (soprană), Hector Lopez (tenor), Maria Bîldea (harpă) şi Andrei Licareţ, la pian, vor prezenta duminică, 3 iulie, de la ora 19.00, lucrări cunoscute semnate de Giuseppe Verdi, Alberto Ginastera,  Astor Piazzolla, Francis Poulenc, Ennio Morricone, Vangelis, Gabriel Fauré, Ariel Ramirez. „Concertul din 3 iulie va marca prezenţa unor compozitori de frunte din secolul XX care au o muzică  atractivă şi bine ritmată. În acelaşi timp, continuăm colaborarea cu invitaţi de marcă alături de corul nostru”, a menţionat dirijorul Iosif Ion Prunner.

Athenaeum String Orchestra, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, şi violonistul ceh Josef Špaček vor aduce în faţa publicului  luni, 4 iulie, de la ora 19.00, celebrul ciclu, cu mare priză la public, „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, alături de nu mai puţin faimoasa Suita Carmen de Bizet/ Şcedrin.

„Anotimpurile sunt, cu siguranţă, cele mai faimoase concerte din creaţia lui Antonio Vivaldi, de aici şi răspunderea foarte mare în privinţa interpretării: e un demers prin care, conştient fiind de aşteptările publicului, eşti dator să păstrezi o dozare justă între autenticitate şi spontaneitate”, a declarat dirijorul Tiberiu Soare, care se va afla la prima întâlnire cu violonistul Josef Špaček.

„Suita Carmen pentru corzi şi percuţie a fost scrisă de Rodion Şcedrin special pentru balerina Maia Plisetkaya, care era şi soţia lui. Premiera a avut loc în Cuba,  de aici şi componenta oarecum exotică a percuţiei: bongos, maracas, marimba. Problema centrală, ca şi în cazul operei originare a lui Bizet, este cea a libertăţii individuale şi a asumării propriului destin, cu toate urmările”, a precizat Tiberiu Soare (foto).

În ultima seară a festivalului, marţi, 5 iulie, Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, cu Daniel Crespo la trompetă, va propune, de la ora 19.00, lucrări de John Williams (arr. Jan Bosveld) , Edward Elgar ( arr. Paul Lavender),  Dmitri Şostakovici şi  Alexander Arutiunian.

„Marţi, 5 iulie, Athenaeum Wind Orchestra are bucuria să evolueze pentru prima data în faţa publicului. Programul cuprinde lucrări din repertoriul simfonic şi al muzicii de film. Solistul concertului Daniel Crespo este Solo-Trompetist la Filarmonica del Teatro Colon, Buenos Aires din Argentina. Este fiul compozitorului Enrique Crespo, fondatorul celebrului  Ansamblu  German Brass. Suntem foarte recunoscători de existenţa acestui festival, care pune în valoare compartimentele Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Suntem foarte onoraţi că Athenaeum Wind Orchestra  va închide acest festival de mare ţinută”, a conchis dirijorul Adrian Petrescu.

 

ATHENAEUM SUMMER FESTIVAL

1 – 5 iulie 2022, Ateneul Român

Vineri 1 iulie, ora 19:00  – Concert simfonic

 Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu”

   Dirijor Emil Tabakov (foto)

   Solist Vikram Sedona – vioară                            

Program:

Edvard Grieg – Peer Gynt - Suita nr. 1, op. 46

  Jean Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestra în re minor, op. 47

  P.I. Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36

 Preţurile biletelor: 100 lei, 95 lei, 85 lei

Sâmbată 2 iulie, ora 12:00 – Concert pentru refugiaţii din Ucraina

Soliştii Orchestrei simfonice a Filarmonicii “George Enescu”

Cvintet de alamă: Ştefan Simionescu, Daniel Ivan, Ioan Gabriel Luca , Florin Pane, Laurenţiu Sima

Solist: Ion Bogdan Ştefănescu – flaut

Program

Johann Sebastian Bach
Trei dansuri ( Poloneză, Menuet şi Badinerie)
Ioan Dobrinescu (aranj.)
Dans sicilian
Benjamin Godard
Vals

Natalia Pancec – vioară
Adriana Toacsen – pian

Program

Myroslav Skoryk
Melodie

Cvintet de suflători de lemn: Ioana Bălaşa, Doris Iorga, Emil Vişenescu, Laurenţiu Darie, Gabriel Răileanu

Program

Julio Medaglia
Suita “Belle Epoque”

Claude Debussy
Micul negru

Cvintet de coarde: Radu Chişu, Alina Toma, Iulia Goiană, Mădălina Fara,
Vlad Silaev

Program

Peter Heidrich
Variaţiuni pe tema “Happy Birthday”

Fazil Say
Alla Turca Jazz

Preţ bilet: 20 de lei     

Duminică 3 iulie, ora 19:00  – Concert coral

  Corul Academic al Filarmonicii “George Enescu”

   Dirijor Iosif Ion Prunner

   Solişti Celia Costea – soprană

 Hector Mendoza - tenor

Maria Bîldea – harpă

La pian: Andrei Licareţ

Program

Giuseppe Verdi
Cor din opera Don Carlos

Heitor Villa-Lobos
Rosa Amarella
Suita Bendita Sabedoria

Alberto Ginastera
Lamentations of Jeremiah

Quincy Jones
Soul Bossa Nova

Astor Piazzolla
Libertango

Antonio Carlos Jobim
The girl from Ipanema

Lucho Bermudez
Prende la Vela

Carlos Guastavino
Se Equivoco La Paloma

Francis Poulenc
Les chemins de l’amour

Ennio Morricone
Se tu fossi

Vangelis
Like a dream

Gabriel Fauré
Après un rêve

Vangelis
Eu sunt Vangelis din “The Oracle of Orpheus”

Ariel Ramirez
Missa Criolla

Preţurile biletelor:

Categoria I:   50 lei
Categoria II:  45 lei
Categoria III: 40 lei

Luni 4 iulie, ora 19:00  –  Atheneum String Orchestra

 Dirijor Tiberiu Soare

 Solist Josef Špaček - vioară

Program:

Antonio Vivaldi – Anotimpurile

Bizet/Schedrin – Suita Carmen

 Preţurile biletelor: Categoria I:   50 lei, Categoria II:  45 lei. Categoria III: 40 lei

Marţi 5 iulie, ora 19:00  - Athenaeum Wind Orchestra

  Dirijor Adrian Petrescu (foto)

  Solist Daniel Crespo – trompetă

John Williams (ar. Jan Bosveld)
Far and Away

Edward Elgar ( ar. Paul Lavender)
Nimrod din Variaţiunile Enigma

Dmitri Şostakovici ( ar. André Waignein)
Vals din Suita de jazz nr. 2

Alexander Arutiunian( ar. Guy M. Duker)
Concertul pentru trompetă şi orchestră

Enrique Crespo
El Pasodoble y Olé

Alfred Reed
El Camino Real

Preţuri bilete: Categoria I: 50 lei, Categoria II: 45 lei

Categoria III: 40 lei

Biletele se pot procura:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Online, accesand site-ul www.fge.org.ro - secţiunea „Calendar“. 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările