apel umanitar - ultimele știri
Un bărbat din Timiș care a înșelat aproape 250 de persoane ar putea primi 3 ani de închisoare cu suspendare.
Mohamed Salah, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști musulmani din lume, a cerut ajutor umanitar pentru oamenii din Fâșia Gaza și încetarea luptelor.
Un incendiu a mistuit complet casele a două familii din comuna Râu de Mori și a dus la rănirea unei adolescente. Oamenii au rămas fără adăpost, în prag de iarnă.
Boala îl lovește la fel și pe bogați, și pe săraci, însă echilibrul dispare când vine vorba despre șansele de vindecare. Aceasta este convingerea din ce în ce mai puternică a unui diabetic buzoian
Fiul colegei noastre Eli (Ranetescu) Circiu are nevoie de ajutorul nostru. Vlăduţ, în vârstă de doar 6 ani, luptă de trei ani cu cancerul, iar acum are nevoie de terapii pentru a face faţă tratamentelor invazive.
Profesoara la un liceu din Piteşti, Mirela Sandu se luptă de ani de zile pentru ca băieţelul său, diagnosticat cu sindrom West la câteva luni după naştere, să poată merge. După ani de tratamente şi căutări, a apărut o speranţă mare. Însă operaţia la ...
Doi soţi împreună cu cei trei copii au rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce un unchi piroman le-a dat foc la casă pe 31 august. Iar imaginile cu unul dintre copii căutându-şi jucăriile printre resturile casei au devenit virale, emoţionând ...
Patru fraţi din comuna argeşeană Bârla cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani sunt într-o situaţie dramatică. Tatăl lor a murit la finalul lunii iulie după un incendiu izbucnit în gospodărie, iar mama lor este într-o situaţie critică la Spitalul Florea...
O tânără doctoriţă se luptă cu o boală cruntă, care a recividat. Lovită de cancer pe când era în anul 3 de facultate, Diana are neapărată nevoie de ajutor pentru a supravieţui.
Caz tulburător într-o familie din oraşul Curtea de Argeş. Doi soţi au fost diagnosticaţi cu cancer la un interval de doi ani şi au acum nevoie de ajutor pentru a plăti tratamentele costisitoare. Mihaela Burciu este profesoară de istorie, iar soţul să...
O familie din comuna suceveană Râşca are mare nevoie de ajutor. Anexele gospodăriei în care se afla toată agoniseala părinţilor au luat foc, iar cei zece copii ai familiei au rămas fără alimente, haine, rechizite şi jucării....
O femeie din Brăila a rămas fără adăpost în pragul sărbătorilor de iarnă după ce un incendiu a distrus aproape în întregime casa în care locuia. Mamă singură, ea a suferit 30 de intervenţii chirurgicale, iar acum are nevoie de ajutor pentru a-şi pute...
Familia pădurarului ucis în codrul Maramureşului are nevoie de ajutor. Apelul umanitar a fost făcut pe reţelele de socializare de către Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Silva.
O tragedie în cele mai sumbre aspecte ale sale s-a abătut peste o familie din localitatea Robeasca, judeţul Buzău. O tânără de 20 de ani, mamă a trei copii, este nevoită să înfrunte singură greutăţile vieţii, după ce soţul ei şi-a pus capăt zilelor.
Cristian Mureşan, un bărbat în vârstă de 51 de ani, este diagnosticat cu o boală incurabilă, internat la Spitalul Judeţean Ploieşti, Secţia Chirurgie şi are nevoie de ajutorul nostru.
La vârsta la care alţi micuţi descoperă cu zâmbetul pe buze jocurile copilăriei, opt copii din localitatea maramureşeană Bârsana dau piept cu greutăţile vieţii. Rămaşi orfani de tată, aceştia locuiesc într-o cămăruţă împreună cu mama lor.
Agentul şef principal de poliţie Călăraş Vasile este un om cu o inimă mare, gata oricând să ofere ajutorul celor în nevoie. Are 49 de ani, doi copii şi a trecut, cu puţin timp în urmă, printr-un accident grav de circulaţie. Acum câteva zile, locuinţa...
Tânărul în vârstă de 28 de ani şi-a pierdut tatăl în urmă cu doar câteva săptămâni, răpus de aceeaşi boală meschină....
O tânără mamă de 30 ani din judeţul Bihor, diagnosticată cu o boală cruntă în urmă cu 10 ani, supusă de atunci la numeroase intervenţii chirurgicale, zeci de şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, se luptă să supravieţuiască, învingând prognosticu...
Irina Chiojdoiu este o tânără educatoare de doar 24 de ani, care a fost recent diagnosticată cu cancer pe creier.
Fiul colegei noastre Eli (Ranetescu) Circiu are nevoie de ajutorul nostru. Vlăduţ, în vârstă de doar 6 ani, a fost diagnosticat recent cu neuroblastom pe suprarenale şi alte două tumori pe plămâni şi are nevoie de operaţie şi tratament de urgenţă.
”Valentin şi Lucian au nevoie disperată de ajutorul nostru, al tuturor!”, este mesajul disperat lansat de mai multe persoane din Huşi, judeţul Vaslui, care au aflat de situaţia cruntă a celor doi frăţiori din localitatea Bogdana....
Un mesaj distribuit intens pe reţelele sociale, în care se face apel la populaţie să doneze sânge grupa AB pozitiv pentru o fetiţă de 11 ani s-a dovedit a fi un caz vechi de 8 ani. Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti au declarat...
În weekendul ce a trecut, Florin Răcoare trebuia să spună "Da" în faţa ofiţerului stării civile. Un diagnostic cutremurător i-a năruit, însă, toate planurile.
Alexandru Eduard Ioniţă face un apel disperat pentru a-şi salva fiica în vârstă de numai 11 ani. Fata a fost diagnosticată cu tumoare malignă de grad 3-4, de tip rabdomisosarcom alveolar, cu metastaze izostructurale limfoganglionare.
Profesoara de limba franceză GABRIELA PANĂ, de la Şcoala Gimnazială Tîmboeşti, judeţul Vrancea, care a fost implicată vineri 20 ianuarie 2017 într-un accident de circulaţie în zona Intersecţia Coteşti pe drumul European E 85, are nevoie de ajutorul s...
Marian Alexandru, de fel din Urlaţi, este pompier care activează de zece ani în cadrul ISU Prahova, iar de aproape o lună de zile viaţa lui a luat o turnură bruscă după ce a fost diagnosticat cu o boală cumplită: cancer grastic.
Cristian Gheorghe, un tânăr din Slatina care în această vară a absolvit unul dintre cele mai bune licee din Olt, şi-a văzut brusc întrerupt visul de a fi admis la Cibernetică atunci când o banală răceală s-a dovedit a fi, în fapt, cancer în stadiul I...
Apel umanitar pentru salvarea Sabinei Godri, în vârstă de 24 de ani, care este în stare gravă şi care a căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din zona Gemenii.
O mamă cu o pereche de gemeni şi una de tripleţi, părăsită de soţ de mai multă vreme, are nevoie de ajutor pentru a putea merge cu unul dintre micuţi la medic. Ionica Sârbu şi-a operat cel mai mic dintre tripleţi pe 1 octombrie după ce medicii ieşeni...
În urma incendiului care a avut loc vineri spre sâmbătă noapte la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, în care au pierit 27 de persoane, iar 146 au fost rănite, prefectul judeţului Mureş împreună cu managerul Spitalului Clinjic Judeţean de Urgenţă Mureş ...
Gălăţeanul Constantin Sîrbu are doar 25 de ani şi este la acea etapă a vieţii în care viitorul ţi se deschide în faţă. Din păcate, tânărul trece prin momente dramatice, fiind nevoit să se lupte, de mai bine de trei ani, cu o boală crâncenă numită Lim...
”Sunt conştientă că dacă nu fac nimic mor, însă dacă merg la această intervenţie chirurgicală am o şansă la viaţă”. Acestea sunt cuvintele disperate ale unei femei de 47 de ani, din comuna buzoiană Topliceni, care suferă de tromboembolism pulmonar. B...
Crucea Roşie Mehedinţi a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea celor patru familii din localitatea mehedinţeană Eşelniţa, care au rămas fără case în timpul inundaţiilor din 15 septembrie 2014.
La nici trei ani şi la o vârstă în care alţi copii descoperă lumea prin joacă, David Petru Antonescu îşi petrece aproape toate zilele în spital. Diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă, micuţul din Ploieşti, însoţit în permanenţă de tatăl său, ...
Un copilaş de aproape 9 luni, George-Bogdan Turculeţ, a avut neşansa să se nască cu o malformaţie rară: atrezie esofigiană. În ţările europene putea fi operat cu succes încă din primele zile de viaţă. Din păcate s-a născut în România şi după fiecare ...
Comunitatea din Medgidia a demarat o campanie de ajutorare a victimelor exploziei din seara de 4 martie. Defecţiunea unei butelii a provocat catastrofa care a rănit grav 12 persoane şi a distrus 20 apartamente....
Diana are 20 de ani. Suferă de autism şi retard mental. Mama ei, Liliana, suferă de depresie şi urmează un tratament psihiatric. În urmă cu 5 ani s-a despărţit de tatăl Dianei, iar acum locuiesc singure într-un apartament de două camere din Târgovişt...
Familia din Topoloveni a rămas sub cerul liber, când afară temperatura scade sub zero grade. Tot ce aveau le-a fost mistuit de flăcări în urma unui incendiu. Nu le-au mai rămas decât hainele de pe ei şi au nevoie de ajutor, de un acoperiş deasupra ca...
Georgian Daniel Pavel, un tânăr de 35 de ani din Ploieşti, a murit în condiţii suspecte în Spania, ţară unde plecase să muncească. Rudele au aflat singure despre decesul lui Georgian, iar acum singura lor dorinţă este să-l repatrieze pentru a-l înmor...
Spre deosebire de mulţi copii din România, Rebeca Andreea Caloianu a ajuns de trei ori la Viena. Dar spre deosebire de majoritatea copiilor care ajung la Viena, la târgurile de Crăciun sau în vacanţă, Rebeca merge în capitala Austriei pentru analize ...
Universitatea din Bucureşti continuă campania demarată în luna septembrie a anului trecut, „Salvăm un profesor, Salvăm generaţii!“, în încercare de a strânge 39.654 de euro, sumă necesară pentru continuarea tratamentului de care are nevoie Adela Rogo...
Cu două săptămâni în urmă, presa naţională relata despre uciderea cu sânge rece, într-un parc din Stockholm-Suedia, a unui cetăţean român. Victima a fost identificată în persoana tânărului Daniel Gheorghe, de 29 de ani, din Slobozia, judeţul Ialomiţa...
Toată agoniseala de o viaţă a familiei Dascălu din Comarnic a fost mistuită de flăcări, în iulie, în urma unui incendiu devastator, izbucnit de la o casă vecină
La vârsta la care alte adolescente încearcă coafuri noi, în ton cu moda, o tânără de 16 ani din Prahova şi-a comandat o perucă, menită să mascheze traumele devastatoare pe care un cancer ovarian, galopant, le provoacă în trupul său
Cei care vor să întindă o mână de ajutor românilor care au rămas blocaţi în case din cauza zăpezii, pot să doneze alimente neperisabile sau orice alte produse de care ar fi nevoie în astfel de situaţii. Prefectul Gavrilă Ghilea face un „apel de sufle...
Are doar 24 de ani şi viaţa lui se află în pericol. Este colegul nostru Aurelian Pascariu, care a muncit cu drag, de la început, la librăria şi caravana „Adevărul“ Constanţa. Învăţa şi pentru facultate, dar avea mare nevoie de serviciu pentru a-şi aj...
Andreea Pascu este elevă la Şcoala numărul 11 şi de curând a aflat că suferă de cancer osos. Aşa că bucuria sa că va lua premiu la sfârşit de an şcolar a fost umbrită de cumplita veste.
În urma cutremurului devastator care a avut loc în Japonia, preşedintele filialei Crucea Roşie Călăraşi, Răducu Filipescu, a lansat un apel umanitar de urgenţă....
Acesta este un apel către toţi cei care pot să alerge, să meargă cu bicicleta sau, pur şi simplu, să meargă.
Jandarmul Viorel Bistriceanu, tatăl micuţului de doar doi ani şi jumătate, suferind de epilepsie focală simptomatică, hemipareză dreaptă spastică, microcefalie şi astm bronşic, spune că băieţelul său este cel care îi dă forţa să nu renunţe la lupta p...
La numai 29 de ani, profesoara de biologie are nevoie de o operaţie urgentă în Germania. Pentru ajutarea ei, elevii şi colegii încearcă să strângă 50.000 de euro....
Părinţii lui Luca Ştefan, un băieţel din Buzău a cărui copilărie este chinuită de o boală cumplită, cer disperaţi sprijinul semenilor....
Băcăuanii care vor să doneze mobilier, în special paturi și saltele, pentru persoanele afectate de inundații din municipiu vor putea face acest lucru începând de luni apelând numărul de telefon 984