Vicepremierul românilor mai proşti decât europenii

Iată ce afirmă, în calitatea sa de vicepremier în Guvernul Cioloş, domnul Vasile Dâncu: „Într-o cercetare sociologică realizată în urmă cu câţiva ani, peste 80% dintre români declarau că sunt mult mai inteligenţi decât europenii, chiar dacă testele de cultură generală sau cunoştinţe ştiinţifice arată exact invers“.

Domnia-Sa intră astfel, poate nu cu bunăştiinţă, poate chiar fără a şti despre ce e vorba, într-una dintre cele mai importante bătălii care se poartă între statele lumii în ce priveşte construcţia propriei lor imagini de credibilitate. Şi, implicit, de constituire a unei poziţii de superioritate argumentată ştiinţific (printre altele, şi prin studiii sociologice cum sunt cele citate corect şi cu atâta convingere de dl. Dâncu) care să le ofere argumentele necesare pentru a se poziţiona cât mai bine în bătălia cumplit de dură care se poartă acum. Cea pentru zone de influenţe şi un loc cât mai important la masa decidenţilor reali de putere.

Fiecare vrea să arate nu numai ce poate, dar şi cât este în stare să ofere în domeniile esenţiale care asigură superioritatea ştiinţifică şi tehnologică, totul, evident, datorită situării lor, ca naţiune, în grupa de elită a naţiunilor posesoare de IQ foarte înalt sau peste medie. Cu ce argument? 

Păi, uite, studii sociologice din zona celor citate de dl. Vasile Dâncu şi care ne dau asemenea rezultate:

Studii care au şi concluzii logice, acestea fiind cu adevărat cele importante, deoarece sunt lucrative şi posibil de exploatat în favoarea propriilor argumentaţii. Dar şi, mai departe, concret, şi în favoarea propriilor pieţe de muncă. Căci, în paralel cu „hărţile de IQ“, marii jucători au la dispoziţie şi hărţile următoare, arătând unde este situată sărăcia lumii: zonele de extracţie viitoare a persoanelor recrutabile pentru a se da plusvaloare pieţelor lor, nu-i aşa, serioase, inteligente şi dedicate progresului.

Este vorba despre o parte esenţială a marelui joc geopolitic de acum, cel care produce deja reechilibrări masive pe hărţile de putere ale lumii, cel în care toată lumea face absolut orice să ajungă (sau să viseze cât de cât realist că ar putea să ajungă) în grupul de „leading nations“. Cel care decide, cel care ştie ce va urma, cel care elaborează strategiile de dezvoltare.

Aici chiar nu mai înţeleg ce joc vrem noi să ducem pe mai departe. Pentru că una este mesajul că asemenea statistici sunt luate absolut în serios de jurnalişti sau comentatori mai mult sau mai puţin avizaţi şi alta este să le vezi invocate de către vicepremierul Guvernului României, aducându-le deci, de la cel mai înalt nivel oficial, o recunoaştere cel puţin neaşteptată.

Orice analist geopolitic dintre cei care stau în spatele marilor decidenţi va putea folosi această poziţie pentru a susţine mai departe nu numai cât de credibile sunt graficele respective, dar să şi justifice şi acordarea locului de strapontină poporului ce ar avea cumva aşteptări mai înalte decât calitatea pe care i-o recunoşte propriul său guvern, adică fără cultură generală şi cunoştinţe ştiinţifice pe măsura eventualelor sale pretenţii.

Posibil să fie aşa. Posibil să fim un popor de idioţi, inculţi, retardaţi şi cu un acut apetit pentru victimizare. Posibil să fim la coada unei Europe care şi-a propus să-şi afirme locul pe scena internaţională, ca supraputere, tocmai favorizând programele legate de societatea informaţională, de societatea cunoaşterii, de avansurile înregistrate în implantarea societăţii digitale. Posibil să fim rămaşi în urmă şi să plătim preţul în consecinţă. Iar problemele economice endemice au favorizat exodul fără precedent de creiere şi de forţă de muncă tânără şi calificată, oameni care-şi leagă toate speranţele de viitor de plecarea din România...

O fi chiar aşa, dacă recunoaşte public chiar vicepremierul României.

Numai că, din experienţa mea, desigur deloc exhaustivă, este pentru prima oară cât aud un înalt reprezentat al unui guvern european (căci dl. Dâncu asta este, în calitatea sa mână dreaptă şi acum vorbitoare a şefului său Dacian Cioloş) care să spună aşa ceva despre ţara sa. Şi nici nu cred că au spus vreodată, oricât s-ar înjura între ei, s-ar duşmăni sincer, mortal şi definitiv.

N-au spus-o pentru că, spre deosebire de noi, ei chiar au învăţat politică, au fost educaţi pentru a înţelege jocurile, se exprimă şi iau decizii în consecinţă. Ştiu că nu-şi pot denigra naţiunea (sau să fie de acord cu prezentări denigratoare) nu dintr-o atitudine patriotardă de paradă, ci deoarece înţeleg că, astfel, îşi dărâmă propriile lor posibilităţi de negociere internaţională. Ştiu foarte bine că ar provoca stupoare dacă ar intra ca poziţie de negociere cu fraza „ştiţi, îmi pare rău pentru ai mei, dar nu sunt nici pe departe atât de culţi şi informaţi ştiinţific“, ceea ce le-ar interzice să stea nici măcar pe strapontină, d-apoi să mai şi recite textul pe care i l-au scris cei de acasă. Ce ştiu ceilalţi este că, dimpotrivă, toate argumentele sunt în favoarea argumentării clasice de tipul „working for excellence, able to deliver as reliable partners“... frază pe care am auzit-o repetată, cu absolută convingere, de absolut toţi negociatorii sau liderii politici.

Noi nu. Nu şi nu. În duşmănie, ne uităm la noi şi la ai noştri ca la nefericita excepţie a Europei. Contrazicând, spre exemplu, pe sărmanii strategi din NATO care sunt preocupaţi să valorizeze la maximum, în actualele condiţii, avantajele strategice excepţionale pe care le oferă poziţia noastră geopolitică, esenţială şi favorizantă în momentul ridicării tuturor surselor conflictuale directe în estul european şi în zona Mării Negre. Aşi, le dă peste nas vicepremierul României, este un simplu mit această poziţie politică favorizantă...

Chiar, atunci România cu ce se mai prezintă la negocieri? Presupunând, prin absurd, că dl. vicepremier Vasile Dâncu ar trebui să fie trimis la pre-negocierile pentru Summitul NATO de la Varşovia, chiar asta i-ar fi poziţia în numele României?

Posibil şi asta. Dar este posibil ca ăsta să fie chiar şi modul în ne care jucăm atuurile ca ţară? Mi se pare imposibil de crezut. Pentru că, dacă este aşa, dacă asemenea afirmaţii trec uşor şi fără să genereze o poziţie oficială din partea Prim-Ministrului, dar şi a partidului pe care-l reprezintă dl Dâncu în guvern, atunci va trebui să nu ne mirăm de ce noi nu suntem luaţi în serios şi de ce ceilalţi da.

Scuzaţi întrebarea, dar vă închipuiţi că vreun oficial din Ţările Baltice sau din Polonia ar spune că poziţia geopolitică a ţărilor lor nu ar fi una favorizantă în favoarea tuturor cerinţelor lor urgente şi presante? Imposibil. Numai că ţara noastră este favorizată realmente ca poziţie geopolitică în momentul actual.

Cu o singură condiţie: să avem şi politicienii care să ştie asta. Nu o ştiu, măcar să tacă şi să treacă mai departe. Dacă nici asta nu se poate, atunci rămânem ca până acum, exemplu excentric de autodistrugere printr-o persiflare perpetuă nu numai a ceea ce suntem, ci şi a ceea ce am putea fi.