Unde a dispărut patriotismul?

0
0
Summit Riga - Merkel - Iohannis - FOTO AP

Ca să înţelegi cam ce a vrut să spună Klaus Iohannis e nevoie să foloseşti „scala Rareş Bogdan”. Un discurs generalist se transformă într-unul vizionar când îl explică Rareş. O poziţie de niciun fel este repovestită ca să pară echilibrat elegantă, musai altfel decât pe vremea lui Băsescu. Când Rareş evită să îl includă în subiectul zilei e clar că preşedintele a feştelit-o. Cam aşa a fost şi cu refugiaţii.

Echipe de arheologişti (LOL) şi antropologi sapă disperaţi ca să descopere sensul „politicii altfel” decretată de preşedintele Iohannis acum vreun an. Nu au găsit niciun semn al existenţei sale, doar nişte urme ale unui străvechi trib getic, din care se pare că se trag românii adevăraţi. Daco-saşii sunt cei care ştiu înainte să afle, fac fără să facă şi transmit fără să vorbească. De asta noi, nealogenii, nu suntem în stare să pricepem de ce România e protocronistă şi retrogradă, caraghios isterică în faţa unei Europe care vorbeşte limbi străine pentru diplomaţia noastră. Cum am ajuns să votam ca Ungaria lui Orban? Mister. Cert e că suntem patrioţi şi iar apărăm Europa de la extincţie. Hoardele de barbari vor să ne omoare civilizaţia, dar las că patriotul român, de la preşedinte la opincă, a înţeles pericolul şi trage pe toate conturile de Facebook împotriva ghiaurului modern.

E foarte greu să fii patriot în România. E de-a dreptul imposibil, ca să fim cinstiţi cu noi înşine, să te asociezi unui curent care se declară patriotic. Ceea ce s-ar putea numi patriotism, în zilele noastre, e o formă gregară de iubire de ţară în care e musai să te închini la tot felul de icoane. Amestecate la un loc, valorile momentului sunt dacii de toate formele şi mărimile, icoanele cu Arsenie Boca, criza de nervi la orice critică la adresa comportamentului românilor (cetăţeni sau înalţi demnitari deopotrivă). Dacă stau să mă gândesc bine, nu mai e mult până la înmânarea certificatelor de bun cetăţean.

Adevărul e că patriotismul a fost confiscat de cei mai dubioşi indivizi posibili. Las la o parte istoria nefastă cu legionari, agrarieni şi poporanieni, carolingieni sau naţionalist comunişti. Ăştia se pierd în negura vremurilor. Dacă te uiţi în jur vezi stafiile lui Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu şi Vadim Tudor, străjeri hegelieni ai determinismului poporului român. Nu contează că le suntem datori cu un munte de flegme, din decembrie 1989, timpul le-a şters ruşinea şi în final au câştigat. Acelaşi Klaus Iohannis a trimis o coroană la mormântul tribunului şi a aşteptat răbdător să îl împingă groparii în groapa-i prea mică pentru a-l cuprinde, ca să poată şi el ca preşedinte să îşi ţină discursul.

Pe margine se încălzeşte liniştit Bogdan Diaconu aflat la o dietă intensivă cu unguri. Gabriel Oprea se trezeşte şi se culcă cu „interesul naţional” în minte şi, la fel ca în cazul „politicii altfel”, nimeni nu are nicio idee despre ce înseamnă acest concept. Putem întrezări un fel de misticism secretos milităros care pluteşte destul de ameninţător. De altfel să nu uităm că şi Victor Ponta a încercat o confiscare cu al său „mândru că sunt român”. Oricum ar fi, e musai important să urlii cât poţi că iubeşti ţărişoara asta, să te tăvăleşti pe jos de grija ei, să porţi ii, să îţi agăţi cocardă şi să plângi la imn.

Când, cred că ar fi fost mult mai simplu să fim patrioţi prin a ne comporta ca atare în criza refugiaţilor. Să avem un preşedinte care să vorbească şi să explice de ce am ales noi să fim în barcă cu Ungaria. Un preşedinte care să nu se mai străduiască atât de mult să nu fie Traian Băsescu. Un preşedinte care să existe dincolo de coloana oficială, un preşedinte care să îşi justifice actele, deciziile, spusele şi gândurile ar fi nemaipomenit. Nu avem de la Klaus Iohannis nicio explicaţie a votului pe care l-a dat România la JAI, iar vorbăria despre numărul de locuri limitat este praf în ochi.

Din comportamentul nostru şi al preşedintelui rezultă câteva concluzii năstruşnice (neverificabile pentru că e la mare modă secretomania oficială):

- Polonezii ne-au prostit că o să avem o poziţie comună, dar în ultimul minut şi-au văzut de interesul propriu şi ne-au lăsat cu ochii în soare;

- Am vrut să negociem inteligent şi să ne schimbăm şi noi poziţia ca polonezii, dar am aţipit la summit şi nu am mai apucat să facem ce ne-am propus;

- Avem o relaţie prea bună cu regimul sirian al lui Assad şi nu se face să ne-o stricăm de dragul Europei;

- Nu am înţeles nimic din ce se întâmplă şi nici că nu e o idee prea bună să stăm pe acelaşi rând cu Ungaria;

- Nu ne-a interesat situaţia defel şi, de vreme ce nu ne interesa, am ţinut-o tanga langa cu prima poziţie care ne-a trecut prin cap.

Administraţia prezidenţială a încercat să repare lipsa comunicării din spatele misterioasei decizii a României prin nişte declaraţii ale consilierului prezidenţial Lazăr Comănescu. Singura reacţie normală la ce declară domnia sa e să te întrebi în ce an suntem. Dacă nu cumva călătorim prin timp şi suntem undeva pe la 1848, când ne întrebam dacă suntem cu Franţa, cu Rusia sau cu Imperiul Otoman. Oricum ar fi, din ce spune Lazăr Comănescu, declaraţii pe care trebuie să le privim ca fiind ale administraţiei prezidenţiale, se simte o mare inadecvare la prezent. Criza refugiaţilor este tratată ca o rezultantă a politicilor vestice din ultimii ani, doar ca să sărim la o rezolvare viitoare şi incertă a aceloraşi puteri. Prezentul nu există, refugiaţii nu fug pe la garduri, România e un spectator pasiv, ca de pe altă planetă.

După tot ce am reuşit în ultima lună, cred că ne aşteaptă ăia pe la Bruxelles cu uşa larg deschisă ca să le cerem vreo favoare. Hai că ne-am luat Europa înapoi, ca nişte patrioţi adevăraţi ce suntem. Cui nu-i convine să nu ne deranjeze, noi acum trăim politica altfel. Nu poţi să nu te întrebi dacă nu ar fi fost patriotic să ai poziţie puternic pro-europeană (de-a dreptul agresiv pro-europeană), complet diferită de tradiţionala navigare în două luntrii cu care ne-a obişnuit diplomaţia românească de mai bine de un secol. Ce ar fi fost ca în loc să fim din nou un exemplu negativ în Europa, să fim cu adevăraţi echilibraţi şi non-isterici? Ar fi fost oare patriotic?

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite