Un desen de Luigi Mayer

0
0
Publicat:

În primăvara anului 1793, străzile Bucureştiului străluceau ca după ploaie, mai ales Pitar Moş, la capătul dinspre Hereasca, unde s-a oprit Luigi Mayer. Chiar pe colţ era ospătăria Berbecu, a cărei firmă, scrisă cu litere chirilice, ieşea dintre lăstarii de caprifoi. Pentru că se făcuse cald, cârciumarul scosese afară patru mese, abia vizibile din caza tufelor de răsură şi de iasomie. Indiferent la grădină, Luigi a rămas cu ochii pe casa de vizavi, o clădire albă, cu obloanele balcoanelor proaspăt vopsite. Şi abia după ce-a cuprins cu privirea acoperişurile din împrejurimi, a văzut-o şi pe fata care mesteca fără interes în tingirea cu dracoline.

mayer bucurești 1793 jpeg

Luigi s-a aşezat la o masă, cu ochii pe obloanele verzi, care începeau să se mişte. În dimineaţa însorită, casa i s-a înfipt drept în creier, aşa că şi-a scos nottes-ul şi creionul.

Cojile galbene, tăiate tăiţei, luminau masa de lângă plită. Luigi a schiţat la repezeală silueta zveltă a fetei, insistând să înnegrească părul, împletit în mai multe cozi mici, pliate de la creştet până la ceafă. Şi-n timp ce linguroiul se răsucea, iar un băietan îl întreba pe Luigi ce pofteşte, pe balustrada micului balcon de peste drum s-au aşezat nişte braţele lemnoase.

Însă, acest amănunt nu apare în desenul lui Mayer. Pe fila cât palma au rămas doar casa cu balcoanele ei şi o fată care se chiorăşte spre ele. Nici măcar florile de iasomie nu apar în acest mic desen care-a trecut prin zeci de mâini, până când a ajuns la muzeu.

În acea dimineaţă de mai, care a fost dimineaţa desenului, multă lume a ridicat perdelele când în capătul străzii a răsărit un bărbat cu haină scurtă şi lavalieră pepită, imediat știindu-se că este străin. Inclusiv în spatele oblonului verde se afla un ochi curios.

În curtea ospătăriei, fata punea în tingire încă un rând de lămâi, iar Luigi desena de zor, cu ochii pe obloanele verzi.

O emoţie fugitivă a trecut pe la mai multe ferestre, și intuiția că zona cea mai parșivă a timpului începea de aici, de la un desen în creion.

Luigi a închis carnetul și-a trecut mai departe, oprindu-se la cișmeaua Madelnicerului să se răcorească puțin.

În mica grădină din faţa ospătăriei Berbecu nu mai era decât silueta de fum a unei fete.

Ceva mai târziu, un cărăuș avea să găsească lângă cişmea, chiar lângă jgheab, un carnet nou-nouţ, bucurându-se că doar o singură filă era folosită, cea pe care cineva desenase o casa și ospătăria din colț. Bucuros de descoperire, rupse la iuţeală pagina compromisă şi ascunse micul caiet în dosul şorţului, într-un buzunar întărit pe margini cu moleschin.

 Cât despre desenul lui Mayer - se opri într-un cui, iar gaura pe care-o primi, chiar în mijloc, se mai vede şi astăzi, inclusiv un praf de rugină risipit de jur împrejur.

În acest timp, dascălul Lambru intră fără grabă în curte și un timp lenevi sub nucul bătrân, unde grădinarul îi întinse o pagină proaspăt ruptă dintr-un nevăzut caiet de notiţie, spunându-i mai mult ca să se afle în treabă - era aruncată la fântâna Medelnicerului.

Lambru recunoscu imediat cuptorul din grădina ospătăriei, plus balcoanele de alături. Şi, pierdut în tristeţea lui fără nume, apucă pana şi scrise în stânga, unde mica filă era complet albă, cu litere mărunţele dar ferme Ospătăria Berbecu. Slova chirilică, de om adormit, are şi astăzi ceva derutant, mai ales că dedesubt este semnătura lui Mayer si menţiunea mai, 1793. Şi asta pentru că după doar cinci zile, însuşi Mayer, regăsindu-şi schiţa într-un castron de cristal, din holul casei lui Lambru, o bună jumătate de oră se îndoise de propria paternitate. Şi pentru că voia să spulbere orice îndoială, îşi semnă desenul, fără să îndrăznească să-l ceară gazdei sale, care de altfel, nici măcar nu observase interesul musafirului său.

Opinii

Mai multe de la Doina Ruști


Ultimele știri
Cele mai citite