Și eu susțin și voi susține definiția legală actuală a familiei!

0
0
Publicat:

Perioada modernă, mă refer aici la ultimii ani, este plină de înlocuitori care vor să se impună prin nume de împrumut, deja consacrate. De aceea avem zahăr care nu este zahăr, lapte care vine din sucuri de plante, carne făcută la imprimante 3D, vin care nu conține struguri, partide care susțin că nu au membri politicieni și tot așa. Prin urmare, se poate întreba cineva, de ce nu și o familie, în sensul strict (repet, strict) legal și instituțional, formată din persoane de același sex?

Discuția e amplă și nu o vom termina noi acum, însă nu pot să accept, în spiritul celor de mai sus și nu numai, ca în România un politician, sau oricine, să fie exclus de la alegeri pentru că a exprimat o opinie privind definirea familiei ca fiind formată dintr-o femeie și un bărbat. Adică, așa cum a fost ea definită de secole și cum a existat în istorie de milenii. Și așa cum o văd românii în majoritatea lor.

Toată țara - mă rog, e o exagerare - a urmărit în weekend scandalul declanșat de disputa dintre primărița USR de Câmpulung, Elena Lasconi - care printre altele a declarat că susține familia tradițională (dar și parteneriatul civil între persoane de același sex!) și primărița USR de la Sectorul 1, Clotilde Armand - care în 2016 se exprima în favoarea organizării referendumului pentru definirea familiei. Interesant, nu?...

Domnul Drulă, președintele USR, a concluzionat din disputa publică dintre colegele sale că doamna Lasconi, numai domnia sa, nu și doamna Armand, este homofobă și a eliminat-o, singur, de pe lista partidului pentru Parlamentul European.

Cum își fac cei de la USR listele pentru alegerile de anul viitor ține de ei și nu mă interesează jocurile lor de culise.

Ce mă interesează însă, ca român creștin-democrat, deschis la minte, tolerant și fără să doresc răul sau nefericirea nimănui, este că a declara public că ai votat pentru familia tradițională te descalifică în ochii colegilor de partid. Asta mi se pare inacceptabil.

Este un gest care, în opinia mea, nu pe doamna Lasconi - prezentată până de curând ca o mare speranță a partidului său - o descalifică ci, dimpotrivă, pe conducerea partidului din care, încă, mai face parte pentru că, iar acesta e un mare semnal de alarmă într-o democrație, Elena Lasconi nu a încălcat nicio decizie sau prevedere a statului USR. Pur și simplu, a avut o opinie, neîndreptată împotriva nimănui. Așa vedea domnia sa lumea.

Dacă eliminarea ei nu e stalinism sau putinism, nu știu ce ar fi...

Prin urmare, cred eu, avem o problemă, iar această problemă este aceea că pe lângă extremiștii vizibili și asurzitori, mă refer la cei de la AUR sau senatoarea Șoșoacă, despre care am mai scris, iată că răsar alții noi, care au stat se pare pitiți, dar care, prin acțiunile lor, nu sunt cu nimic mai puțin periculoși pentru democrația românească!

Între a te duce la ambasada Rusiei și a-l lăuda pe Putin și a elimina un politician pentru o opinie deloc controversată - dar pe care ai transformat-o în motiv de execuție publică - ce diferență este? Nu este acesta modul de operare al lui Putin?

Eu cred că românii vor răspunde clar anul viitor și mai cred că vor alege, așa cum este profilul sufletesc al majorității imense a populației, creștin-democrația, libertatea, dar și autenticitatea.

Imitațiile se vor scurge unele după altele, fără identitate, fără substanță și, din păcate, fără pic de rușine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite