Românii sunt parte din soluția economică și socială a Marii Britanii! | adevarul.ro

Românii sunt parte din soluția economică și socială a Marii Britanii!

Publicat:
0

Românii din Marea Britanie, care sunt și cetățeni ai UE, trăiesc astăzi o mare nedreptate.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Deși muncesc mult, plătesc taxe, țin în picioare domenii întregi, studiază, deschid afaceri, lucrează în spitale, pe șantiere sau în cercetare, în momente de tensiune socială, care nu au nicio legătură cu ei, în momente în care sărăcia, frica și propaganda se întâlnesc, ei devin victime.

Este inacceptabil!

Când un român este atacat în Belfast sau oriunde altundeva în Regatul Unit, România, dar și UE, au datoria să spună că toți cetățenii ei merită protecție și dreptate din partea statului britanic, care nu are decât de câștigat din prezența lor acolo! Casele incendiate, mașinile distruse, familiile speriate și oamenii obligați să plece din locul în care muncesc cer o reacție fermă.

Iar reacția, așa cum o înțeleg eu, trebuie să vină și din partea statului român și a instituțiilor europene și a guvernului de la Londra, DAR și din partea comunității românești!

Românii din Marea Britanie par însă prea puțin organizați. Sunt mulți, muncesc, contribuie, dar vocea lor se aude prea rar pe măsura forței lor reale. Iar într-o societate tensionată, ca și cea britanică, a avea o vocea puternică este extrem de important. Vedem asta destul de des.

Concetățenii noștri, și știm toți, duc o parte din greul economiei britanice, dar sunt mult prea des prezentați prin clișee nedrepte, prin generalizări mincinoase.

În timp ce zeci de mii de români pleacă dimineața la muncă, alții le lipesc etichete. În timp ce ei plătesc taxe, alții îi acuză că iau beneficii. În timp ce construiesc, îngrijesc și produc, alții îi transformă în țapi ispășitori pentru probleme pe care politica britanică, nu altcineva, și în niciun caz ai noștri, le-a lăsat nerezolvate ani la rând.

Această realitate, în opinia mea, trebuie spusă mai apăsat, mai des și mai organizat.

Marea Britanie are (MARE) nevoie de românii care muncesc acolo. Iar ei au nevoie să fie apărați cu aceeași seriozitate cu care își fac munca.

De aceea, raportul lansat în Parlamentul britanic despre contribuția românilor la economia și societatea Regatului Unit este un moment important. Asemenea documente contează pentru că mută discuția din zona prejudecății în zona faptelor. Când cifrele arată munca depusă, taxele plătite și contribuția la societate, propaganda rămâne fără muniție.

Dar cifrele singure circulă greu, iar ura sau xenofobia circulă mai repede, pentru că sunt simple, sunt primare. Adevărul, în schimb, cere muncă, organizare și oameni dispuși să îl ducă mai departe.

Aici comunitatea românească din Marea Britanie are, din punctul meu de vedere, un pas important de făcut.

Românii, și nu le țin eu lecții, trebuie să devină mai uniți în spațiul public. Să își identifice lideri comunitari credibili. Să intre mai des în dialog cu presa. Să fie prezenți în administrația locală, în consiliile școlilor, în camere de comerț, în organizații civice, în viața orașelor în care trăiesc.

Puterea unei comunități stă în număr, dar eu cred că respectul (și influența) vine și din mai multă organizare.

Un român muncitor, singur, poate fi ignorat. O comunitate organizată devine partener sau, la nevoie, mijloc de presiune.

MAE, de asemenea, trebuie să înțeleagă în sfârșit că diaspora din Marea Britanie reprezintă o resursă strategică!

Vorbim despre oameni care au plecat pentru o viață mai bună, dar care au rămas legați de țară. Trimit bani acasă, ridică familii, susțin părinți, investesc, cumpără, călătoresc, păstrează limba, își duc copiii la școli românești de weekend, merg la biserică, votează, urmăresc ce se întâmplă acasă. Ei sunt parte din națiunea română, chiar dacă trăiesc în afara granițelor.

Iar o națiune serioasă își apără oamenii oriunde s-ar afla.

Consulatele trebuie să fie mai aproape de comunități. Ambasada trebuie să vorbească mai des cu autoritățile locale britanice în zonele tensionate. Parlamentarii români și europarlamentarii români trebuie să folosească fiecare ocazie pentru a spune cine sunt românii din Marea Britanie și cât contribuie ei. Iar statul român trebuie să se comporte ca un stat care își cunoaște cetățenii, îi respectă și îi apără.

Aceasta înseamnă patriotism modern.

Și da, sunt nemulțumit, nu doar în cazul incidentelor și a violențelor recente din Irlanda de Nord, de timiditatea absolut de neînțeles a reacțiilor MAE. Este de muncă acolo și o spun cu toată răspunderea. Limbajul diplomatic este una, dar moliciunea, lipsa de vigoare sau de fermitate, sunt cu totul altceva! Îi rog să se gândească la asta.

Ne tot repetăm între noi că suntem a șasea țară din UE. Poate ar fi bine să audă și alții. Și poate ar fi bine să începem să ne purtăm ca atare.

Patriotismul de astăzi se vede în felul în care apărăm reputația românilor care muncesc cinstit în lume. Când un muncitor român din Belfast simte că țării lui îi pasă. Se vede când un medic român din Londra simte că munca lui contează și pentru România. Când o tânără româncă, studentă la Manchester, Birmingham sau Edinburgh știe că identitatea ei românească este o forță!

Și ESTE o forță.

Trebuie să spunem acest lucru cu fruntea sus. Românii din Marea Britanie sunt parte din soluția economică și socială a acelei țări.

Cine îi atacă, atacă oameni care muncesc. Cine îi umilește, lovește în familii care duc o viață cinstită. Cine îi transformă în vinovați, ascunde, de fapt, eșecul propriei politici.

Tensiunile din Irlanda de Nord, pentru că în urma lor am scris aceste rânduri, au rădăcini vechi și un prezent, dar și un viitor, complicat.

Sărăcia, comunitățile segregate, locuințele scumpe, serviciile publice care sunt cum sunt și frustrarea socială creează terenul fertil pe care populiștii aruncă scânteia.

Dar românul care pleacă la muncă nu a creat aceste probleme.

Familia românească atacată în noapte nu a scris politica economică a Regatului Unit.

Copilul român speriat de flăcări nu poartă vina pentru Brexit, pentru austeritate sau pentru eșecurile administrației locale.

Responsabilitatea aparține celor care împing ura în stradă și celor care folosesc frica drept instrument!

De aceea, răspunsul nostru (România, UE, guvernul britanic, comunitatea românească) trebuie să fie ferm. Legea britanică trebuie să protejeze fiecare familie atacată. Statul român trebuie să urmărească fiecare caz. Instituțiile europene trebuie să vorbească despre siguranța cetățenilor europeni aflați în Regatul Unit. Iar comunitatea românească trebuie, sugerez eu, să transforme frica în organizare!

Aceasta este calea serioasă.

Românii din Marea Britanie au ajuns la un moment în care nu mai este suficient să fie harnici. Trebuie să fie și vizibili. Nu mai este suficient să contribuie. Trebuie să își apere contribuția. Nu mai este suficient să fie prezenți. Trebuie să fie reprezentați.

Pentru că imaginea unei comunități se construiește în fiecare zi. Prin muncă, prin curaj civic, prin solidaritate și prin capacitatea de a spune adevărul înainte ca minciuna să devină loc comun, acceptat de orice dezaxat care are acces la o brichetă și la un pic de motorină!...

Iar adevărul este acesta: românii din Marea Britanie au muncit pentru locul lor, l-au câștigat și îl merită. Ei merită siguranță pe stradă, respect la locul de muncă, tratament corect în presă și sprijin din partea României. Merită să fie văzuți așa cum sunt: oameni care au dus cu ei seriozitatea familiilor lor, puterea muncii și dorința de a reuși. Marea Britanie a câștigat prin prezența lor.

Acesta este mesajul pe care îl voi susține de fiecare dată: românii cinstiți care muncesc în lume trebuie apărați prin adevăr. Iar comunitatea românească din Marea Britanie trebuie ajutată să acționeze ca și ceea ce este deja în realitate: o forță. Respectată, organizată și ascultată.

Pentru că românii sunt parte din soluția economică și socială a Marii Britanii.

Și pentru că demnitatea lor este, oriunde s-ar afla, demnitatea României.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite