România - o cauză pierdută?

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a avut, în fine, reacţia aşteptată şi destul de fermă la ticăloşiile şi nemerniciile în cascadă comise de binomul Liviu Dragnea şi Tudorel Toader.

Dl. Iohannis nu s-a scumpit la vorbe şi i-a calificat în termenii potriviţi pe infractorul Dragnea care s-a cocoţat în posturi,  chiar în fruntea Statului român, dând ţeapă peste ţeapă şi făcând promisiuni fără acoperire, dar şi pe insul care sluţeşte însăşi ideea de justiţie în România şi care se cheamă Toader Tudorel.

Sigur, reacţia dură, aproape fără precedent, a d-lui Iohannis nu poate fi privită izolat de jignirea ce i-a fost adusă de infractorul de rang înalt, numitul Dragnea Nicolae Liviu, luni, înaintea CExN al PSD. De o vulgaritate fără seamăn şi de natură nu doar să îl jignească nu numai pe preşedintele României care are în spate 6 milioane de voturi, ci şi întreaga comunitate a etnicilor germani. Ce şi-a permis luni numitul Dragnea Nicolae Liviu îl plasează pe preşedintele PSD în descendenta unui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu. Reamintesc că primul a admis trimiterea la muncă forţată, în lagărele sovietice, a etnicilor germani din România în vreme ce al doilea i-a transformat în marfă.

Din nefericire, nu am auzit nici măcar o singură voce din rândul pretinşilor social-democraţi români, nici măcar una din flancul disidenţilor, să ia distanţă, să protesteze faţă de ticăloşia fără seamăn a numitului Dragnea Nicolae Liviu. Laşitatea se dovedeşte iarăşi una dintre mărcile de identificare ale celor înregimentaţi în PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis are însă datoria de a fi ferm şi de aici încolo. Nu numai punctual şi nu doar din motive personale.Şi nici eminamente din raţiuni electorale. Nu doar din cauza faptului că urmează 13 luni decisive pentru şansele domniei-sale în vederea obţinerii unui al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni. I se cere fermitate d-lui Iohannis nu numai în respingerea argumentaţiei şchioape, resentimentare, descalificante pentru un profesor universitar, prin care tot mai respingătorul domn Tudorel Toader încearcă să obţină demiterea procurorului general al României ori în aceea a candidaturii unei ambuscate pentru postul de procuror şef al DNA.

În cursul acestei săptămâni a ieşit pe piaţă draftul Rezoluţiei pentru România în Parlamentului European, Rezoluţie în care acesta se arată profund îngrijorat de felul în care ţara noastră, mai exact guvernul ei, îşi îndeplineşte angajamentele luate în momentul aderării la UE, îndeosebi în domeniul justiţiei. Se pare că ziua decisivă în această privinţă va fi marţi, 13 noiembrie.

Preşedintele Iohannis are obligaţia să îşi asume riscul de a admite că reproşurile aduse sunt justificate şi să nu facă dovada unui fals patriotism, să recurgă la stratageme de îndulcire, aşa cum se pare că se pregătesc să facă, de pildă, liberalii.

Rezoluţia cu pricina înseamnă, din păcate, doar prefaţa pentru viitorul Raport MCV despre care iarăşi se ştie că este mai dur ca niciodată. Se pare că prefaţa va veni la pachet cu MCV-ul. Şi iarăşi dl. preşedinte va trebui să arate cu degetul vinovaţii, adică guvernul, coaliţia aflată la guvernare, numiţii Dragnea Nicolae Liviu, Popescu-Tăriceanu Călin, Dăncilă Vasilica Viorica, Toader Tudorel. România este o ţară tot mai periferică în geografia Uniunii Europene. Aşezată în vecinătatea morală a Ungariei lui Orban. Periferică, dar nu uitată. Ce se întâmplă cu ţara noastră înseamnă motiv de îngrijorare. O reacţie fermă din partea Administraţiei Prezidenţiale, dar şi din aceea a societăţii civile ar reprezenta indiciul că România nu este o cauză pierdută. Încă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro