România după alegeri: iluzia puterii și testul suprem al realității
0Între răsuflarea ușurată pentru că România a ales Europa și datoria reformei, cu toții navigăm pe ape tulburi. Principala problemă a României nu este deficitul, ci faptul că societatea este profund fracturată.
S-a tras linie după bătălia electorală. Avem un învingător, un nou președinte și se sădesc germenii unei coaliții pro-europene pentru a prelua frâiele guvernării. Însă, între întâlnirile pe măsurile ce trebuie luate pentru a reduce deficitul și discuțiile pe schița viitorului Guvern, abia dacă se aude ceva din cauza zgomotului de fond al unei țări mai divizate ca oricând. Paradoxul momentului este brutal: în timp ce o parte a României discută despre reforme economice și măsuri administrative, cealaltă parte, aproape jumătate din electoratul care a participat la vot, privește cu neîncredere și se simte trădată, nereprezentată.
Nu vorbim de o simplă dezamăgire post-electorală, ci de o fractură de încredere profundă, confirmată de sondaje care arată nu doar o polarizare extremă, ci și o ascensiune spectaculoasă a discursului naționalist-suveranist. Victoria, în aceste condiții, este obținută pe un teren minat de neîncredere.
Trebuie să fim corecți cu noi înșine și să recunoaștem că această ruptură nu este un accident al prezentului, ci punctul culminant al unui lung proces de eroziune. Ca președinte de filială care a trecut direct prin toate campaniile electorale din ultimii 2 ani în mod direct, la firul ierbii, vă pot spune că s-au transformaat într-un câmp de o toxicitate rară, bazate pe dezinformare și atacuri la persoană, iar sentimentul meu este că fiecare ciclu electoral a lăsat în urmă răni mai adânci. Platformele sociale au devenit o arenă a polarizării extreme. În acest climat, cetățeanul a fost învățat că votul nu este despre proiecte și viziuni, ci despre alegerea "răului cel mai mic" și despre înfrângerea taberei adverse cu orice preț. Rezultatul? O democrație obosită, în care dialogul a fost înlocuit de monologuri paralele.
Și în fața acestei crize existențiale a democrației românești, clasa politică are datoria patriotică de a vindeca țara. În timp ce deficitul bugetar amenință să arunce în aer finanțele publice, necesitând măsuri economice dureroase, și în timp ce fractura socială se adâncește, agenda noastră trebuie să cuprindă mai mult ca niciodată acea parte a României care se simte abandonată, lasată în urmă, ignorată.
Prioritatea absolută trebuie să fie vindecarea societății, nu doar stabilizarea economică. Prioritatea noastră trebuie să fie reînodarea încrederii în instituții și procesele democratice, nu "târgul" pentru ministere, împărțirea funcțiilor de secretari de stat și controlul agențiilor guvernamentale. Avem datoria de a recunoaște că noi, partidele mainstream, într-o oarecare măsură ne-am decuplat de suferințele și angoasele reale ale populației, iar acest lucru a fost cel mai puternic combustibil pentru partidele anti-sistem. Ne-am poticnit în lupte și le-am dat muniție celor care susțin că "toți sunt o apă și-un pământ".
O reformă reală, în acest context critic, înseamnă mult mai mult decât simple reforme economice sau programe de guvernare așternute pe hârtie. Este necesară o revoluție de atitudine. Reforma înseamnă, în primul rând, o schimbare fundamentală a modului de a comunica și de a relaționa cu cetățenii. Înseamnă a coborî din turnul de fildeș al puterii și a arăta empatie – în special față de acea jumătate de țară care se simte învinsă și ignorată. Înseamnă să renunțăm la discursurile triumfaliste, care evită să adreseze direct temerile și frustrările celor care nu ne-au votat. O reformă autentică ar începe cu un gest de umilință și un apel onest la unitate, recunoscând legitimitatea durerii și a neîncrederii celeilalte tabere.
Privind spre viitorul imediat, testul de stres va fi, fără îndoială, gestionarea crizei economice. Dar această criză economică este testul nostru, al clasei politice, de a arăta că prima oară începem reforma cu statul și că primul care face sacrificii pentru reducerea deficitul bugetar este aparatul de stat. Modul în care aceste măsuri vor fi comunicate, explicate și, mai ales, distribuite echitabil în societate va defini viitorul politic al României.
O guvernare care impune sacrificii fără a demonstra mai întâi că a reformat propriul aparat, că a tăiat risipa și privilegiile, este o guvernare sortită eșecului. Pe acest teren al nemulțumirii populare, fertilizat de măsuri dure și de percepția inechității, curentul naționalist-populist nu va face decât să înflorească, transformând o criză economică într-una de sistem.
Așadar, ne aflăm în fața unei alegeri istorice. Putem continua jocul cinic al puterii de dragul puterii, ignorând semnalele de alarmă ale unei societăți epuizate, sau putem înțelege gravitatea momentului și putem iniția, în sfârșit, acea reformă profundă de atitudine și comportament pe care cetățenii o așteaptă de decenii.
Fereastra de oportunitate este extrem de îngustă. Eșecul de a reconstrui punțile încrederii și de a guverna cu empatie și responsabilitate nu va duce doar la pierderea următoarelor alegeri, ci riscă să erodeze iremediabil fundamentele democrației românești. Istoria nu va ierta indecizia.
Se încarcă comentariile...
