Primul premiu se pare că e cu va urma

0
0
Filmul "Poziţia copilului" analizează relaţia dintre părinţi şi copiii ajunşi la maturitate FOTO Cinemagia
Filmul "Poziţia copilului" analizează relaţia dintre părinţi şi copiii ajunşi la maturitate FOTO Cinemagia

Aseară, Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI) a adus o primă recunoaştere a peliculei româneşti „Poziţia copilului”. Dar cum ştim că adesea asta înseamnă şi o abonare în palmaresul final (vezi „Poliţist adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu la Cannes, de exemplu) pentru diseară sunt aşteptări mari.

Berlinul ne-a mai recunoscut cu un urs de argint noua cinematografie, odată cu „Eu când vreau să fluier, fluier” al lui Florin Şerban, iar subiectele care trag sau sunt cu închisori, fascinează (aici ce-i drept se pare că autorul accidentului mulţumită unei mame influente şi foarte abile, cărei nici măcar nu-i este recunoscător măcar o clipă, scapă, doar cu ceva palide mustrări de conştiinţă).

Scenariul cutremurător al lui Răzvan Rădulescu şi al lui Călin Peter Netzer, care l-a şi regizat a stârnit aprinse comentarii, strecurând la un loc o familie disfuncţională pe mai multe nivele şi o corupţie mai mult sau mai puţin subtilă, totul tratat cu suficient cinism cât să nu lase pe nimeni indiferent şi interpretat magistral, şi pe alocuri atât de real, că te sperii la ideea că asemenea oameni există şi nu ţi-ai dori, în mod special, să-i întâlneşti vreodată.

Tot aseară, în paralel cu Berlinala, într-o clădire de decor de cinema, de Tornatore sau Bille August a fost şi o dublă premieră în Germania a altui regizor român care a trăit ani buni în această ţară, (ca şi Netzer), Radu Gabrea.

ICR Berlin a prezentat într-o succesiune bine-venită, foarte specialul documentar cu un titlu incitant „Evrei de vânzare”, şi „Trei zile până la Crăciun” (ultimele trei zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu).

Sala era plină de un public dornic să afle dacă va fi programat şi la televizor (clar din dorinţa de a-l revedea) documentarul cu „poenarii” cum li se spunea evreilor în dosarele secrete ale securităţii, citite cu un glas care-ţi dădea fiori (aşa cum se cuvine) de actriţa Victoria Cociaş, care, mai apoi, devenea o Coana Leana, tăioasă, arogantă şi atât de adevărată (nu degeaba a luat premiu pentru rol la TIFF!).

Frumoasa Cristina Hoffman, într-o germană de invidiat a deschis seara cu vestea premiului care se acorda simultan cu proiecţia, la care a fost prezent şi Excelenţa Sa, ambasadorul României la Berlin, împreună cu distinsa sa soţie, dar şi atât de îndrăgitul actor din „Nu te teme , Iacob” al lui Radu Gabrea sau legendarul „Duminică la ora 6” al lui Lucian Pintilie. Acesta se ocupă de ani buni de Aristoteles, o şcoală de autori de Discovery în devenire şi Dan Nuţu, pe care în această primăvară îl veţi putea revedea jucând în „Puzzle” al lui Andrei Zincă, după un scenariu de Adrian Lustig.

De asemenea, doi tineri creatori, Ana Vlad şi Adi Voicu, autorii lui „Metrobranding” dar şi Andreea Dincă, cofondatoare a lui TimiShort şi singura care văzuse şi piesa cu execuţia dictatorului, cea care a inspirat pelicula, aproape o docu-dramă.

Revenind la „Evreii de vânzare”, îmbinarea de interviuri cu cei plecaţi la schimb pe utilaje petroliere sau chiar pe alimente, sub o formă sau alta, trocul inimaginabil în anul în care se face atâta vâlvă cu „Lincolnul” lui Spielberg despre abolirea sclaviei, este tratat adesea cu umor de cei direct implicaţi, cu imagini de arhivă, rare, care amintesc, atât cât tebuie, perioada dar şi cu liste de preţuri per om, în funcţie de studii. Şi cât simţ comercial avea Ceauşescu, dar şi cei care-l înconjuraseră, l-au precedat sau i-au succedat!

Ultimul film din competiţia de la Berlinala 63 a fost „Elle s’en va”. Mulţi au luat plasă şi au plecat, crezând că va fi o peliculă oarecare, de umplutură. Rău au făcut. Festivalul, dominat de femei şi ca personaje şi ca autoare, s-a încheiat cu o poveste plină de tandreţe şi umor, cu o Catherine Deneuve total schmbată (şi nu e o remarcă maliţioasă la slăbiciunea ei pentru chirurgia estetică).

Regizată de Emmanuelle Bercot, cu Claude Gensac (85 de ani) în distribuţie (o mai ţineţi minte cu siguranţă pe nevasta Jandarmului din Saint Tropez), aici e mama lui Deneuve, care face împlineşte 70, dar arată de vreo 55 dar şi cu Mylene Demongeot, cu un scenariu seducător despre o familie pe 4 generaţii, cu ceva înjurături, ca în româneştile noastre, dar doar într-un bar şi la beţie (deh, popor latin) şi mai ales de o căldură binevenită după cel din Kazahstan, interpretat fabulos, dar ale cărui torturi amintesc de incalificabilul Fenomen Piteşti şi ar trebui să îngrijoreze ONG-urile din întreaga lume.

Cat despre mult aşteptata animaţie „The Croods”, nimic nou pe frontul imaginilor mişcătoare, o combinaţie de Flinstoni şi Ice Age, cu mutre şi urlete de coşmar, ceva umor şi animăluţe care să cucerească publicul deja obişnuit cu reţeta de fast food repetitiv, dar savuros.

Pe scurt o Berlinală cu de toate pentru toţi!   

       

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite