Prea puţină diplomaţie şi prea multe condiţii europene pentru Ucraina

Ucraina e în prag de iarnă dar cu presiunea nefurnizării gazului rusesc.

Iulia Timoşenko, fostul preşedinte al Ucrainei, a fost pusă sub acuzare şi apoi condamnată pentru că ar fi trădat interesele ţării sale în favoarea Rusiei. Aceasta ar fi negociat contracte dezavantajoase, impuse direct de Moscova, lucru pentru care a primit 7 ani de închisoare.

În România, un regim politic împreună cu un prim-ministru a semnat contractul cu Bechtel, contract care, de asemenea, a fost unul dezavantajos statului român. A fost un fel de bir plătit pentru intrarea în NATO sau aşa se scuza acel prim-ministru. Dacă cineva ar fi acţionat, pe acest caz, împotriva celui care a semnat, cel mai probabil că ar fi existat de asemenea presiuni externe şi ameninţări sub falsa acoperire a unor maşinaţiuni politice.

La sfârşitul lui noiembrie are loc un summit extrem de important pentru această parte a Europei. Cum spunea Mircea Geoană, americanul ce se plimba pe la Moscova în săptămâna alegerilor pentru preşidenţie, România are şansa de a deveni o parte centrală a Europei şi nu una marginală, aşa cum este acum. 

Problema este că totul pare a fi mai mult o utopie din moment ce Uniunea Europeană nu pare a-şi dori suficient de tare Ucraina sau cel puţin aşa reiese din presiunile politice.

Dacă Uniunea Europeană, adică Germania, şi-ar fi dorit atât de mult Ucraina, atunci cu siguranţă ar fi dat garanţii economice şi de securitate.  Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ucraina e în prag de iarnă dar cu presiunea nefurnizării gazului rusesc.

Apoi Putin mai vine cu o ameninţare: mai bine rupe Ucraina în două decât să o lase integrală în Uniunea Europeană. Nici de această dată Germania nu a luat nicio atitudine, iar americanii au gândurile mult spre Asia pentru a mai fi atenţi şi la aspiraţiile Uniunii Europene.

Dincolo de acest lucru, în numele statului de drept, o parte din politicienii europeni, cei mai dinspre partea „nelatină”,  cer respectarea legii, a statului de drept şi eliberarea Iuliei Timoşenko, în numele acestui stat de drept.

Ori este cumva anacronic să intervii în sistemul de justiţie al unei ţări, să impui prin pârghii politice şi economice o eliberare, dar să spui că o faci în numele justiţiei şi a statului de drept.  Dacă Germania şi-ar dori cu adevărat o Ucraină integrată atunci cu siguranţă că ar fi curtat-o mai mult şi ar fi pus mai puţine condiţii, cu atât mai mult cu cât ştie că orgoliul slav este unul foarte puternic. O asocierea a Ucrainei la Uniunea Europeană ar fi dus cu siguranţă şi la îmbunătăţirea statului de drept şi am fi putut vedea dacă cazul Iulia Timoşenko este unul politic sau nu.

Ori văd că lumea vrea să fie solidară cu această decizie... păi pentru noi românii această acceptare înseamnă de fapt pierderi mari: dacă Ucraina nu intră în Uniunea Europeană - sau nu are astfel de aspiraţii - situaţia comunităţilor româneşti se va înrăutăţi şi mai mult. Nu mai adaug aici că practic vom fi privaţi de ceea ce Geoană, americanul plimbat pe la Moscova, spunea: grija de a mai fi ţară de graniţă, sarcină extrem de grea.

Dacă vrem Ucraina atunci ar trebui mai puţine condiţii şi mai multe şanse de schimbare. Să te amesteci în justiţia unei ţări în numele statului de drept, de asemenea nu pare a fi mare formă de democraţie. Nu mai adaug aici de o suveranitate călcată pur şi simplu în picioare.

În condiţiile în care Germania nu va renunţa la această condiţie impusă Ucrainei sunt sceptic că ea îşi va mai dori să intre în Europa. Deja primele semnale au fost trase la Bruxelles acolo unde deputaţii ucrainieni anunţau că Ianukovici nu ştie dacă va mai semna acordul de asociere.