Politica all-stars şi cetăţenii-muritori
0
Dacă ar fi să enumerăm evenimentele într-o înlănţuire de propoziţii scurte, atunci ar arăta cam aşa: Intră Dan, iese Gigi, rămâne Elena. George pleacă. Mama lui Victor este chemată. Victor vorbeşte mult, dar scade. Klaus tace, la fel de mult, dar creşte.
Smart Politics revine cu seria de analize în care vă oferim concluzia ultimelor şapte zile politice, care au fost cel puţin la fel de agitate ca şi cele de dinaintea lor.
Ce s-a întâmplat, pe scurt? Dacă ar fi să enumerăm evenimentele într-o înlănţuire de propoziţii scurte, atunci ar arăta cam aşa: Intră Dan, iese Gigi, rămâne Elena. George pleacă. Mama lui Victor este chemată. Victor vorbeşte mult, dar scade. Klaus tace, la fel de mult, dar creşte.
Cu alte cuvinte, o altă săptămână din care nu merită foarte multe lucruri reţinute.
Evenimentul săptămânii
Săptămâna a fost săracă în evenimente politice, dincolo de cele din justiţie. Singurul eveniment politic notabil: eliberarea din funcţie a lui George Scutaru, consilier prezidenţial pentru securitate naţională, aflat în funcţie de aproximativ trei luni. Speculaţiile au apărut imediat că lui Scutaru i se pregăteşte un post la SIE şi de aceea ar fi demisionat, însă numirea nu a fost făcută, cel puţin până la ora redactării acestui text, ceea ce înseamnă că alte două scenarii sunt la fel de plauzibile: fie Klaus Iohannis şi George Scutaru au avut un conflict, în urma căruia George Scutaru a demisionat (iar în acest caz întrebarea-cheie este care a fost motivul conflictului); fie dl. Scutaru a decis să renunţe la funcţie pentru a-l scuti pe Preşedinte de eventuale neplăceri politice sau de imagine care ar putea să fie generate de o situaţie delicată în care el s-ar fi aflat (iar în acest caz întrebarea-cheie este de ce a acceptat numirea dacă se ştia cu musca pe căciulă). În orice caz, sunt tot mai mari îndoieli legate de numirea lui Scutaru la SIE (adăugăm că, la momentul nominalizării lui Hellvig, Sorin Ducaru, un diplomat apropiat de PSD, era vehiculat pentru şefia acestui Serviciu), pentru că putea fi numit din funcţia pe care o ocupa, funcţie pe care o putea elibera după ce primea confirmarea Parlamentului. În cazul numirii unor consilieri contestaţi de presă (Dan Mihalache) sau al lui Eduard Hellvig, Klaus Iohannis a ţinut mai degrabă să-şi impună voinţa decât să facă gesturi de mărinimie în faţa unor vocali susţinători (între noi fie vorba, nici nu avea de ce).
În absenţa unor alte evenimente politice, săptămâna a fost marcată de votul aproape-unanim din Parlament pentru Eduard Hellvig (PMP, partidul aliat cu ce a mai rămas din cadravul politic PP-DD, a salvat democraţia, ca să-l cităm pe Traian Băsescu) şi de evoluţiile din justiţie. În ceea ce priveşte votul din Parlament trebuie observat că există un reflex pavlovian al parlamentarilor când vine vorba de SRI: cum aud acest nume, cum ridică mâna şi votează DA. Acest reflex pavlovian riscă să se transforme într-un complex de subordonare faţă de SRI, ceea ce este un pericol pentru democraţia românească, în condiţiile în care controlul civil al SRI efectuat de Parlament este unul dintre atributele esenţiale ale Legislativului.
În ceea ce priveşte evoluţiile din justiţie, morala ultimelor şapte zile este că România este plină de fani House of Cards, care, însă, pe cât de mult se uită, pe atât de puţin reuşesc să prindă şi să reţină scheme de comunicare politică. Spre exemplu, mulţi au fost cei care au prins cvasi-mişcarea House of Cards folosită de Victor Ponta în dezbaterea cu Klaus Iohannis, dar prea puţini sunt cei care văd că el acum se foloseşte de o tactică similară când vine vorba despre mama sa şi despre audierea ei la DNA. Victimizarea politică a premierului este o tactică evidentă, iar motivele pentru care el a ales această cale sunt evidente: costuri mici, beneficii mari. Doar că Opoziţia este prea puţin capabilă să-i demonteze tactica şi să-i pună oglinda în faţă.
Condamnarea lui Dan Diaconescu la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru şantaj nu a fost un eveniment politic, cât a fost unul mediatic de rang secund. Candidatul poporului a ajuns în spatele gratiilor, televiziunea poporului a fost închisă acum mulţi ani, iar tot ce a rămas din butaforia PP-DD este realizarea faptului că populismul poate triumfa asupra raţiunii la un moment dat, dar până la urmă populismul nu poate rezista pe termen lung. PP-DD a fost printre cele mai nocive partide din România, iar acum, că a rămas cu un singur parlamentar, cu o mână de traseişti în buzunarul PSD şi cu mentorul în închisoare, putem răsufla uşuraţi. Sistemul de partide a depăşit pubertatea.
Personajul săptămânii
Poate şi pentru că analizăm săptămâna aflată între 1 şi 8 martie, am decis să acordăm distincţia de personajul săptămânii mamelor lui Victor Ponta şi Elenei Udrea, ambele prezente în jurnalele de ştiri din aceste şapte zile, ambele cu o atitudine…. mai puţin decât mămoasă faţă de jurnalişti. Nu putem să nu ne întrebăm dacă atitudinea lui Victor Ponta şi a Elenei Udrea faţă de presă vine şi din atitudinea mamelor lor faţă de jurnalişti.
Altfel, Dan Diaconescu, in absentia, este personajul săptămânii, mai ales că vreme de câţiva ani nu va fi personajul niciunei săptămâni. Se pare că există sfârşitul de ere şi pentru aşa-zişii dinozauri ai presei, nu doar pentru dinozaurii politici.
Cine a câştigat şi cine a pierdut
Victor Ponta s-a aflat câteva zile în corzi, mediatic vorbind, după chemarea mamei sale la DNA Ploieşti, însă premierul nu a terminat săptămâna mai slăbit decât în cea precedentă. Cu toate că sondajele arată o scădere în capitalul de încredere al premierului (o cădere de 15 p.p. între octombrie şi februarie, dacă ne uităm în sondajele INSCOP publicate de Adevărul), cu cât acesta rămâne mai mult la Palatul Victoria, cu atât se consolidează mai mult.
Klaus Iohannis a punctat prin prima sa şedinţă CSAT, dar a dat niţel cu bâta în baltă prin postul de pe Facebook de dupa CSAT, iar cel mai important este că ţine încă treaz interesul referitor la ce s-a întâmplat de fapt cu George Scutaru. Preşedintele nu este nici pe plus, nici pe minus, în comparaţie cu începutul săptămânii. Este încă cu un consilier prezidential lipsă şi cu un potenţial scandal la uşă.
Cine ce urmăreşte. Mizele comunicaţionale
Cuvântul de ordine pare să fie "imperturbabil". Cel puţin asta arată că şi-ar dori atât Victor Ponta, cât şi Klaus Iohannis. Cei doi îşi văd de treabă fără să ţină cont de faptul că România pare să dea în clocot pe lângă ei. O atitudine normală şi matură pentru liderii României, până la urmă.
Victor Ponta vrea să transmită că este stăpân pe guvernare, dovadă că a elaborat cu Cod Fiscal la dreapta dreptei, doar să ia tunetul mediatic de la liberali care acum trebuie să facă piruete de comunicare şi de poziţionare politică pe această temă. Dacă aţi văzut pe cineva care să ia în serios programul lansat de Predoiu, vă rugăm să ni-l indicaţi şi nouă! Momentul lansării, prin coverage-ul post-eveniment, a fost total ratat.
Klaus Iohannis urmăreşte să proiecteze el forţa tăcută, cu atât mai mult cu cât ştie că mai are în buzunar numele unui şef de serviciu secret şi comunică mai mult pe dimensiunea de securitate naţională, pentru că este singura zonă în care nu are concurenţă instituţională.
Elena Udrea dă accente noi mesajului de victimă a unei conspiraţii, iar pentru prima oară Traian Băsescu intră în ring şi transmite că există o răfuială politică îndreptată împotriva sa, răfuială ca produce victime nevinovate la Nana.
Concluzia este că rămâne un free-for-all mediatic, în care, ca într-o bătaie dintr-un saloon american, pumni zboară în stânga şi dreapta.
Perspective pentru ce urmează
Atenţia este împărtiţă între Parlament, unde aflăm veşti dinspre liberali despre calendarul unei moţiuni de cenzură sau despre forţa de a susţine o moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi angajează răspunderea pe Codul Fiscal, şi Palatul Cotroceni, de unde trebuie să aflăm ce a păţit de fapt George Scutaru, pe cine vrea să propună Klaus Iohannis la SIE şi cum merge Strategia Naţională de Apărare.
Am remarca dezvoltările strategice şi politice impuse de noul Cod Fiscal (care l-a făcut vedetă pe Darius Vâlcov, cel devenit partenerul principal în spaţiul public al premierului - foarte discret în ultimele săptămâni Liviu Dragnea, de altfel). Un joc pe terenul adversarului şi un pas reuşit la offside împotriva PNL, Codul este de fapt meciul despre bătălia guvernării. Ponta ţine să transforme menţinerea sa la guvernare în dezbaterea despre Codul Fiscal.
Liberalii au muşcat deja momeala şi anunţă că vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea. De reţinut că argumentele liberalilor sunt doar procedurale şi prea puţine pe fond. Poziţionarea Alinei Gorghiu s-ar putea să fie exact ce aşteaptă Ponta, care vrea să profite de eşecul PNL de la Senat şi să detoneze controlat bomba moţiunii de cenzură. Aşteptaţi-vă la o asumare de răspundere pe Codul Fiscal în a doua parte a lui aprilie.
Dacă Ponta supravieţuieşte DNA (număraţi câti dintre apropiaţii lui au fost acolo, cu calităţi diferite, în ultimele săptămâni: cumnatul, sora, mama, Ghiţă, Şova, Bănicioiu) şi îi dezvăluie pe liberali ca incapabili să-l dea jos în Parlament, atunci, după Văcăroiu, Năstase şi Tăriceanu, va fi al patrulea premier care îşi va duce mandatul până la capăt.
Se încarcă comentariile...
