Pierdut clasă politică. O declar nulă.

Temerea care ar fi trebuit să se instaleze deja în mintea românului conştient este cea a lipsei memoriei colective de medie şi lungă durată a indivizilor votanţi.

Povestea se repetă în mod obsesiv, dar obsesia nu pare să deranjeze: actorii au îmbătrânit, dar vor să convingă prin experientă disimulată în diverse tare politice; regizorii se poartă ca nişte păpuşari care taie firele unor jucării doar pentru a lega altele în loc, încercând să convingă că răul trebuie stârpit din rădăcină. Şi, totuşi, publicul crede că povestea e veridică, că trailer-ul are doar o parte dintre scenele bune şi nu pe toate.

Cu ce rămânem după aceste alegeri? Cu nimic concret, pentru că nu aveam nimic nici înainte de ele. Avem o majoritate nesănătoasă, comparată în mod nefericit de presa străină cu cea avută de Partidul Naţional-Socialist al lui Hitler sau, mai autohton, cu prezenţa FSN în primele alegeri "libere" de după '89. Cu atât mai nesănătoasă cu cât e bazată pe votul de blam dat viitoarei opoziţii, iar nu pe considerente de potenţă politică. O majoritate care va profita de barda ce i-a fost înmânată pentru a lovi cu ea în toate părţile în următorii 4 ani.

Dacă am avea o memorie colectivă cât de cât apropiată de realitate, am constata că "toate-s vechi şi nouă toate" înainte de a ştampila buletinele de vot; ne-am putea prezenta mintenaş în ziua de vot şi ne-am putea anula buletinele de vot. Astfel, ar fi mulţumiţi şi cei care respiră responsabilitatea civică de a vota prin toţi porii, dar şi cei conştienţi de motivul adevărat pentru care ar trebui să fie ales un individ ca reprezentant al poporului. Altfel, votăm constant împotriva noastră şi suntem înfrânţi de propriile noastre arme.

Avem un nou partid vechi, PP-DD, ai cărui reprezentanţi în Parlament ar concura între ei la categoria "cel mai titrat traseist politic", oameni cu o probitate morală cel puţin îndoielnică, care nu ar putea porni de la prezumţia de nevinovăţie legală, socială sau de orice alt fel într-o ţară cu nişte valori clare.

Cum nu este cazul de faţă, PP-DD ar putea urma un traseu pe cât de interesant, pe atât de periculos: conştientizând relativa imposibilitate de a-şi pune ideile în aplicare în plen (DACĂ astfel de idei ar exista), ar putea influenţa lucrurile la nivelul circumscripţiilor pe care le reprezintă, căpătând o oarecare încredere a oamenilor în vederea unei prezenţe mai puternice în Parlamentul viitor. Scenariul e periculos tocmai din cauza oamenilor care l-ar pune în practică, conduşi de apostolul televiziunii de apartament.

Gustul cel mai amar e lăsat de noţiunea de clasă politică mioritică: aceasta e compusă fie din persoane care nu au reuşit să-şi creeze o imagine proprie în alte domenii de activitate (unii nici măcar nu au încercat), fie din persoane care încearcă să-şi mărească un capital de imagine prin activităţi cu caracter populist, spre hrănirea orgoliului personal, fie din indivizi mai puţin vocali sau chiar invizibili în marea masă a parlamentarilor, aflaţi în sânul lor pentru influenţa pe care o au sau pe care doresc s-o capete.

Un lucru e cert: interesele lor nu sunt aceleaşi cu ale celor care i-au ales. Clasa politică nu este o tagmă aparte, iar componenţa ei anterioară sau actuală ar face potrivită o retrogradare la concepte mai apropiate de realitate, ca "trib politic" sau "gintă politică".