Orașul și oamenii lui

De ce Bucureștiul are nevoie de o lege a sa? Care sunt disfuncționalitățile unei capitale cu șapte primari, dar fără busolă administrativă? 

În chiar seara alegerilor locale de anul trecut, proaspăt reconfirmatul în funcție primar general al Capitalei făcea un anunț cu care lua prin surprindere întreagă opinie publică. Și anume că va chema bucureștenii la referendum pentru a răspunde la două întrebări, arzătoare în viziunea lui Nicușor Dan. Respectiv dacă sunt de acord ca toate autorizațiile de construire de pe raza municipiului București să fie emise de primarul general, și ca repartizarea între Primăria Municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București.

În motivarea acestui demers, Primarul General invoca modul haotic în care se construiește în București, și lipsa unui echilibru între serviciile prestate și venituri, atât la primăriile de sector precum și la cea a Capitalei. Simplificând foarte mult argumentația, Nicușor Dan era de părere că sectoarele au prea mulți bani pe care îi cheltuie aiurea, în timp ce Capitala suferă de subfinanțare în raport cu serviciile pe care s-a angajat să le ofere. Ambele probleme sunt reale, dar în niciun caz rezolvarea nu poate veni printr-o abordare simplistă de genul aducem toate resursele și controlul la Primăria Capitalei, de unde se vor delega către sectoare, și bani și atribuții, așa cum va decide Consiliul General.

După cum se cunoaște, referendumul a fost organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 și a fost validat, majoritatea celor care și-au exprimat opțiunea fiind favorabili propunerilor edilului. Numai că, așa cum era de așteptat, transpunerea în practică a rezultatului acestei consultări populare nu se poate face pocnind din degete, cum poate și-ar fi dorit Nicușor Dan și prietenii săi politici. Dacă tot există voință politică de a rezolva problemele Bucureștiului, este un bun prilej pentru o abordare care să le adreseze pe toate, nu doar pe cele două menționate anterior. Iar pentru asta, avem nevoie de o lege dedicată.

O viitoare Lege a Zonei Metropolitane București-Ilfov trebuie să pornească de la un diagnostic real. Bucureștiul nu mai poate fi tratat ca o insulă administrativă. Dincolo de granițele municipiului se află realitatea cotidiană a sutelor de mii de locuitori din Ilfov care lucrează, studiază sau se tratează în Capitală. Dar administrația actuală nu are niciun mecanism funcțional de coordonare metropolitană.

În lipsa unei strategii metropolitane, apar probleme structurale: cu excepția Transportului public, serviciu care este delegat către o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară din care fac parte Municipiul București și toate localitățile din Ilfov, în rest Infrastructura urbană – drumuri, rețele de utilități, spații verzi – este planificată separat, fără o viziune integrată. Dezvoltarea imobiliară este necontrolată în localitățile limitrofe, ceea ce pune presiune pe serviciile Capitalei, dar fără ca aceste localități să contribuie financiar, iar Salubritatea, termoficarea, sănătatea – toate traversează granițele administrative, dar nu și pe cele decizionale.

O lege funcțională nu trebuie să însemne doar „centralizare” sau „descentralizare”, ci o împărțire rațională a competențelor, în funcție de natura serviciului (local, zonal sau metropolitan), capacitatea administrativă a entității care îl gestionează și de beneficiarii direcți și sursa de finanțare. De exemplu, e limpede că urbanismul și infrastructura majoră trebuie planificate unitar. Dar asta nu se întâmplă doar dacă există un singur pix care semnează documentele. Dacă ar exista un Plan Urbanistic General actualizat, care să țină seama și de direcțiile de dezvoltare ale metropolei, care pot și anticipate cu ușurință, ar conta mult mai puțin cine eliberează autorizația de construire. Educația, asistența socială sau salubritatea pot rămâne în gestiunea locală, dar cu standarde și obiective comune. Colectarea veniturilor și alocarea bugetelor trebuie armonizată pentru a reduce discrepanțele între sectoare și a susține investițiile strategice.

Fără o abordare unitară, bazată pe studii, date și criterii clare de împărțire a responsabilităților, Bucureștiul riscă să continue în aceeași logică de fragmentare, competiție internă și ineficiență. Referendumul propus în trecut a arătat problema, dar nu a oferit soluția. Aceasta poate veni doar printr-o lege care să regândească raportul dintre sectoare, PMB și localitățile din Ilfov – nu ca entități rivale, ci ca părți ale aceluiași organism urban.

La începutul acestui an, ministrul de atunci, dar și de acum, al Dezvoltării, Lucrărilor și Administrației anunța înființarea unui grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege pentru București, care ar fi trebuit prezentat public în luna iunie. Nu știm dacă acest grup mai lucrează la proiect, pentru că dacă o face, o face într-o discreție totală, dar ar fi momentul ca această discuție să revină în prim-plan, pentru că fiecare zi care trece și cu care ne apropiem de următoarele alegeri locale scade nivelul voinței politice și lasă loc orgoliilor și jocurilor de culise.