Opera „După doisprezece ani”, primă audiție în România la Cluj-Napoca

Celebra „Cavalleria rusticana” de Mascagni, exponentă a verismului în arta lirică, obișnuit programată în cuplaj cu nu mai puțin faimoasa „Paiațe” de Leoncavallo sau cu alte opere scurte de aceeași extracție stilistică și-a găsit acum o companie nouă, grație unei continuări tematice inedite.

„După doisprezece ani”. Final

Pe o idee recentă de Franco Zappalà, regizor și actor sicilian, director al Gran Teatro Tenda Zappalà, compozitorul și dirijorul italian Mario Menicagli a scris opera „Dodici anni dopo” („După doisprezece ani”), liber inspirată – după cum notează prima pagină a partiturii – de drama populară omonimă a lui Giovanni Grasso (1917), unul dintre cei mai mari tragedieni italieni de secol XX. Libretiștii sunt Lido Pacciardi și Mario Menicagli, iar premiera mondială absolută a avut loc în 20 august 2021 la Teatrul Antic din Taormina.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca și managerul ei general dr. Florin Estefan au inaugurat stagiunea 2022-23 cu aceste două titluri cuplate în premieră românească ca noi producții semnate de regizoarea Mihaela Sandu.

Cristian Mogoșan în „Cavalleria rusticana”

„Cavalleria rusticana”...

... a regăsit în noua montare imaginea satului sicilian tradițional, crâmpei de lume în care tragedia mascagniană inspirată din nuvela cu același nume de Giovanni Verga, avându-i drept libretiști pe Giovanni Targioni-Tozzetti și Guido Menasci, tulbură Sfânta Duminică a Paștelui. Atmosfera este clasic redată, în potrivita adaptare scenografică a Ancăi Pintilie, creatoare și a costumelor de epocă. O mizanscenă plăcută la vedere, plină de autencititate, în care Mihaela Sandu s-a mișcat lejer, animat, conferind personajelor și colectivităților relaționările esențiale.

Bagheta lui Adrian Morar, la pupitrul Orchestrei și Corului Operei, cărora li s-a adăugat un grup de copii din Corul Junior Vip (pregătit de Anca Mona Mariaș), și-a confirmat aplecarea către lecturile veriste, în care tensiunea domină scena, iar dramatismul definește adresarea între eroi. A avut o trăsătură violentă de condei, ținând cont de specificul lucrării, susținut de corzile uneori aspre, de celelalte compartimente ale instrumentiștilor bine integrați stilistic, de un cor arareori rigid dar omogen în cânt, dirijor Corneliu Felecan. Impresionanta rugă „Inneggiamo, il Signor non è morto” a avut maiestuozitate pioasă, iar avalanșele tumultuoase din final au zguduit sala.

Cristina Tureanu, Cristian Mogoșan și Ștefania Barz în „Cavalleria rusticana”

După prezența în rolul Santuzza la București acum 18 ani, am regăsit-o pe soprana Ștefania Barz expunând același glas de amploare, strălucitor, de forță, dictând în condiții optime trăirea dramatică pasională a personajului.

Cu abordare eminamente spintă, tenorul Cristian Mogoșan a dăruit personajului Turiddu întreaga capacitate de expresie, în care sunetele penetrante, incisive, au alternat pe alocuri cu cele mai opace („Brindisi”) sau mai puțin vibrate (aria „Addio alla madre”), așadar odată ce oboseala abordării dificilei texturi sonore se strecura către ultimele pagini.

O plăcută surpriză a fost vocea frumoasă a mezzosopranei Cristina Tureanu cu seducătoare fluiditate în cânt, încă de la cunoscuta pagină „stornello di Lola”, „Fior di giaggiolo”.

Dramaticul rol Alfio s-a dovedit o provocare pentru baritonul Geani Brad,  ce a încercat să înzestreze cu accente mușcătoare zicerile furibundului personaj, dar sonoritățile registrului său înalt, asociat tensiunii rolului și încordatului conflict, nu au avut întotdeauna proiecție foarte penetrantă de glas.

Contralta Andrada Ioana Roșu-Vaida a fost o interpretă de anvergură pentru rolul Mama Lucia, îndurerată, impresionată și impresionantă, cu glas răscolitor.

După doisprezece ani...

... satul sicilian se recunoaște dintr-odată, schimbările de decor fiind nesemnificative, emană însă o altă atmosferă în Duminica Paștelui, calmă, păstrând religiozitatea, dar rememorând amintiri greu de estompat. Pe scurt, Santuzza își crește copilul Turidduzzu, numit astfel după propriul lui tată ucis de Alfio în „Cavalleria rusticana” și o îngrijește pe bătrâna Mama Lucia. Este curtată de Pietro, pe care îl respinge neputând să nu rămână fidelă iubirii pentru Turiddu. Mai apar și alte personaje, prietenul de familie Zu Brasi și consăteanca Filomena. Nu lipsește, bineînțeles, eterna Lola, cauza tuturor tragediilor din opera lui Mascagni. Acesta este cadrul care se regăsește după mai bine de un deceniu. Și iată că în partea a doua a operei de o oră a lui Mario Menicagli, Alfio, proaspăt eliberat din închisoare și cuprins de remușcări, revine la matcă, adânc afectat și cerând clemență. Iertarea îi este acordată în primul rând de Turidduzzu, apoi de toată lumea și „După doisprezece ani” se termină cu un happy-end.

Geani Brad, Liza Kadelnik, David Pogana și Cristiana Molnar în „După doisprezece ani”

În compoziția lui Menicagli există o deosebire stilistică radicală față de verismul turbulent mascagnian. Este ca și cum un spirit post-romantic l-a ostoit și a domolit atmosfera, pacificând satul sicilian, într-un dominant lirism. Există în noua lucrare câteva elemente ce amintesc de structura partiturii lui Mascagni și mă refer la cântecul Lolei, cu linie melodică introductivă similară, „Fior di giaggiolo”, imediat prelucrată, apoi la inspirata corală solemnă „Ave Maria”, urmată de un Intermezzo poetic și la un Brindisi de influență oarecum revuistică.

Oana Trâmbițaș, Geani Brad și David Pogana în „După doisprezece ani”

Asocierea operei „După doisprezece ani” cu „Cavalleria rusticana”, privită prin unghiul personajelor regăsite în cele două titluri și al deosebirii stilistice dintre scriituri, ridică unele probleme  in raporturile de vocalitate, culoare timbrală și, în definitiv, de distribuire. Câteva pilde. Dramatica primă Santuzza propusă de Mascagni vine în contrapondere cu mai lirica eroină din cea de-a doua lucrare, aici soprana Liza Kadelnik, într-o abordare cu vibrato excesiv. O Lola cu stridențe în glas, Oana Trâmbițaș (soprană, a cerut compozitorul în partitură!), nu a regăsit caracterul primei interprete.

Andrada Ioana Roșu-Vaida și Geani Brad în „După doisprezece ani”

În schimb, Andrada Ioana Roșu-Vaida a avut în rolul Mama Lucia aceeași trăire și vocalitate bine conturate. 

Tot Geani Brad a fost Alfio, personaj care a primit din partea lui Mario Menicagli o arie lungă, plină de expresivitate și lirism, pe care artistul a interpretat-o memorabil.

O timbralitate lirică, rotundă, plăcută a afișat baritonul David Pogana (Zu Brasi) încă de la arioso-ul „Dal fatal giorno son già dodici anni”, pe registrul central al vocii dar și pe cel înalt, către sfârșitul operei.

În travesti, în rolul Turidduzzu, am făcut cunoștință cu „una voce bianca”, glasul de agreabilă muzicalitate al Cristianei Molnar.

Celelalte personaje au revenit tenorului Sorin Lupu (Pietro) și sopranei Alexandra Topan (Filomena).

Date fiind deosebirile dramaturgice dintre cele două opusuri, trebuie remarcată versatilitatea dirijorului Adrian Morar în conducerea ansamblurilor.

Apreciez că însoțirea dintre „Cavalleria rusticana” și „Dodici anni dopo” va fi durabilă pe afișul clujean.