Online-ul a luat act în offline. Datoria lui Iohannis
0
Nu ar mai trebui să ni se pară nimic ieşit din comun faptul că mediul online poate exercita o influenţă covârştitoare asupra mediului offline. Nu în 2014! Oamenii pare că au conştientizat că nu este suficientă participare prin like-uri şi share-uri, că trebuie ca actul lor virtual să se transpună faptic şi în realitate.
Dacă teoria spune că utilizatorii simt o suficienţă în momentul acţionării butoanelor de socializare, căzând pradă mecanismelor defulării, iată că practica poate scoate la iveală şi surprize. Dar aici este vorba despre altceva, este vorba despre formarea unui public drept în spaţiul online, capabil să-şi trăiască ideea offline. De aceea, tocmai de aceea, Klaus Iohannis este atât de dator, are de demonstrat tuturor celor care i-au facilitat ascensiunea către Cotroceni, iar Victor Ponta s-a duelat tot timpul cu..un public.
Scriam imediat după primul tur pe blogul meu că elementul care va cântări fantastic în turul al doilea al alegerilor va fi tocmai spaţiul online, cum anume se vor mişca cei doi candidaţi acolo, întrucât electoratul care poate face diferenţa este acolo. Totul s-a adeverit, dar nu prin ceea ce au făcut Iohannis şi Ponta acolo, ci prin coagularea unui public dornic să voteze împotriva prim-ministrului.
Majoritatea mişcărilor pornite din online au avut ca deviză participarea în offline la vot, dar nu pentru Iohannis, ci împotriva lui Ponta. Principala lozincă a fost aceea a răului cel mare care ne paşte dacă va ieşi Victor Ponta preşedinte. Campaniile social media au fost perfect mixate cu frustrările şi tensiunile oamenilor care au votat în diaspora, aceste caractere tari ale alegerilor 2014, care au avut de stat ore în şir la cozi parcă interminabile pentru a vota, adică pentru a-şi exercita un drept fundamental.
Produsul hibrid rezultat nu a făcut altceva decât să întărească ideea de a vota şi de a înmulţi numărul celor care nu doar că au avut în minte ideea de like & share, ci pe aceea de a merge la secţiile de votare duminică. La toate acestea s-au adăugat stângăciile organizatorice şi declarative din ziua alegerilor, care au înflăcărat publicul nou format instant.
Revoluţia nu s-a văzut la televizor, ci în social media. Televiziunile au fost învinse la capitolul viralitate în ziua Z, mesajele au construit feed-uri speciale pe reţele, iar oamenii s-au aflat acolo, în mijlocul lor. Cum este la Londra, Paris sau Munchen? Intră pe Facebook, Twitter sau oricare alt loc şi vei afla. Oamenii nu doar au privit cum se vede „revoluţia”, ci au participat-o offline & online. Pun între paranteze faptul că publicul a suferit de omogenitate: ieşiţi în stradă, la proteste, mesajele s-au diluat, s-au fragmentat, lucru foarte bine observat pe reţelele de socializare de câţiva dintre participanţi. Pare că publicurile au învăţat lecţiile anterioare ale promisiunilor făcute online, însă nicicând onorate offline. Armatele de useri mărşăluind online s-au transformat în mase care-şi exprimă nemulţumirile în spaţiul public, acesta din urmă un concept din ce în ce mai des şi bine utilizat de comunitate. E foarte bine acest lucru.
În al doilea rând, televiziunile au pierdut partida viralităţii din cauza neutralităţii spaţiului online, deşi acest mesaj sună destul de pretenţios. Dar la ce mă gândesc când spun acest lucru? Mă gândesc la faptul că mesajul – informaţia vine pe un canal în cazul televiziunilor, pe când în spaţiul online, utilizatorul este un nomad, el are opţiunea unor alegeri diverse. Dacă sesizează că a fost manipulat prin TV, singura lui şansă este să aleagă un alt post sau să renunţe, indirect să renunţe la informaţie. În cazul online-ului, însă, lucrurile se complică mult. Să nu vă gândiţi că afirm că în mediul online nu există manipulare, din contră, este un spaţiu înţesat de patogenităţi. Marea diferenţă o faci tu aici: te situezi în faţa unui şablon şi ai infinit de multe opţiuni de alegere. Utilizatorul se informează, citeşte, manifestă acţiunează, participă, interacţionează, dă mai departe informaţia, nimic nu este static, totul se mişcă aici, iar fiecare individ se află în acest întreg flux. Concluzia: spaţiul online a arătat că el contează, că oamenii de acolo sunt adevăraţi, oameni reali, nu simple avataruri care primesc informaţii.
În al treilea rând, meciul de la aceste alegeri s-a jucat între un candidat şi o mulţime transformată peste noapte în publicul ideii că se vrea altceva. Da, Victor Ponta a fost învins de publicul format în jurul ideii „jos Ponta”. Pentru a întări şi mai mult punctul al doilea, vă spun că dezbaterile tv dintre cei doi candidaţi nu au contat absolut deloc în economia rezultatelor finale. Klaus Iohannis nu a reuşit să strângă în jurul lui un public, unul numeros care să facă diferenţa, să spună: noi te votăm pe tine pentru ceeea ce eşti, pentru că ne place modul în care ai abordat întreaga problematică. Sigur, e un personaj interesant în peisajul politic românesc, plăcut din foarte multe de vedere, dar fără o priză consistentă la public. E reconfortantă calmitatea aceea a lui, molipsitoare, pare că nu îl poţi scoate din ale lui prin nimic. Victor Ponta, din contră, a reuşit să contruiască un public împotriva sa, unul suficient de numeros încât să-i ofere lui Iohannis scaunul de preşedinte. A insistat să facă asta prin aproape fiecare acţiune a sa.
Punctul decisiv l-a reprezentat ignorarea a două puteri ascunse: online-ul şi diaspora, cea din urmă montată şi susţinută puternic tot prin intermediul online-ului.
Oamenii au mers pe ideea de schimbare a suflului politic şi împotriva lui Ponta, ceea ce, indirect, înseamnă să îl votezi pe Iohannis. Tocmai de aceea, cred, ieşirea în public a lui Iohannis nu a reprezentat un moment de sărbătorire a rezultatului, ci, mai curând, de mulţumire. Acum, din acest compromis, putem să-l numim la fel de bine altfel, a ieşit Klaus Iohannis preşedinte, iar poporul a avut dreptate, ca să-l citez pe Ponta. Desigur, dacă-şi propune, el trebuie să aibă dreptate, el alege, la urma urmei, o poate face. Acum a ales aşa, iar Iohannis este un preşedinte dator poporului său. Nu vorbesc aici despre lista de asumări din programul electoral, vorbesc în profunzime căci oamenii vor altceva, vor un altfel de politician, o altă clasă, vor să vadă, în sfârşit o altă faţă. Pot face un pariu de pe acum: dacă Iohannis va fi suficient de ferm în deciziile sale, de transparent, de aproape de români, de decis să schimbe radical clasa politică din România, de multe astfel de lucruri care contează, vă asigur că românii vor ieşi oricând în stradă pentru el. Trebuie doar să dovedească tot ceea ce a spus şi mai mult decât atât.
Până atunci, puterea online-ului românesc este una care a prins viaţă, e un fenomen de urmărit constant. Atenţie, totuşi, să nu ne lăsăm duşi de valul că schimbările radicale sau cele mai generale se pot face doar prin treziri la conştiinţă ale oamenilor din patru în patru ani. Şi aceasta este o defulare: că s-a ieşit în stradă, s-a votat masiv, a ieşit Iohannnis şi am scăpat de toate relele. Din contră, avem nevoie de un echilibru constant, permanent.
Se încarcă comentariile...
