Normal! Anormal!?

Auzim mereu în jurul nostru formulări de genul: „Aşa ceva nu este normal!”, „Tu nu eşti normal?!”, „România trebuie să intre în normalitate”

Normal?

Pentru mine normalul este reprezentat prin câteva lucruri importante: decenţă, toleranţă, respect, raţionament, sentimente, idealuri, obiective...

Pentru mine normal înseamnă să spun ceea ce gândesc, normal înseamnă să îmi susţin punctul de vedere, normal înseamnă să lupt pentru lucrurile în care cred, normal înseamnă să ţin cont de ceilalţi, pentru mine normal înseamnă să iubesc, pentru mine normal înseamnă să mă bucur de lucrurile mărunte care îmi umplu viaţa.

Pentru mine normal înseamnă să îmi preţuiesc prietenii, să îmi doresc să pot avea încredere în cei din jur, să fiu eu însămi fără a încerca să fac pe plac altora, să ajut atunci când o pot face, să gândesc înainte de a acţiona, să iubesc animalele, să îi respect pe cei din jurul meu, să apreciez natura suficient de mult încât să ştiu să o admir, să muncesc pentru ceea ce am...normal înseamnă să nu aştept să primesc totul de-a gata, să mă simt bine în pielea mea, să visez, să analizez aproape totul, să caut mereu să înţeleg tot ceea ce mă interesează, să nu iau nimic de-a gata, să apreciez oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce par a fi.

Pentru mine normal înseamnă să am aşteptări, să nu las lucrurile în voia sorţii, să nu mă bazez numai pe ajutorul celorlalţi, să ştiu să accept însă ajutorul celor din jur, să mă exprim liber, să nu mă las constrânsă de împrejurări, să nu mă dau bătută, să fiu echilibrată, să nu mă resemnez, să cred că "roata se întoarce", să îmi placă copiii, să gândesc liber.

Ceea ce pentru mine este normal, pentru alţii este cât se poate de anormal. Sunt o mulţime de oameni cărora nu le plac animalele ba chiar sunt cruzi cu ele, care se lasă conduşi de tipare si idei preconcepute, care nu ştiu să aprecieze natură şi frumuseţea ei, care nu cunosc noţiunea de respect, care sunt atât de intoleranţi încă ajung să urască pe oricine care nu se încadrează în normalul lor, care aşteaptă ca totul să le pice mură-n gura, care nu au urmă de „coloană vertebrală”... Şi? Ce este atunci normalul?

Normalul cred că se regăseşte în mintea gânditorului, în ochii privitorului...

normalul meu poate fi anormalul tău...

Toţi îşi doresc ca lucrurile să intre în normal. Da? Şi cum facem asta dacă nu suntem deschişi la tot ce ne înconjoară şi nu avem puterea de a accepta normalul celui de lângă noi? Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice, însă ar trebui să nu plecăm cu prejudecăţi, să fim deschişi către nou, să încercăm să înţelegem normalul altora, să acceptăm faptul că suntem diferiţi şi că nu toţi gândim în acelaşi mod. Unii dintre noi ne aflăm într-o continuă luptă de intrare în normalitate, alţii în plin proces de căutare a normalităţii încercând să se autodefinească pe sine, iar o altă parte se regăseşte în luptă pentru impunere a normalităţii. Ideile, conceptele, părerile în care credem nu trebuie impuse cu forţa, voi putea spune că am câştigat o „luptă” doar atunci când voi putea convinge o altă persoană prin argumente, raţiune şi simţ că normalul meu nu este atât de anormal pentru el pe cat credea.