Nimic nu mai este cum a fost

Jandarmii evacuează suporterii violenţi de la derbiul Dinamo-Steaua  FOTO Mediafax

Sunt decenii bune de când n-am mai fost pe un stadion. Dacă ţin bine minte, ultima oară am fost, împreună cu fiul meu, pe fostul „23 August“, la meciul de rugby cu Noua Zeelandă. 10 la 0 pentru echipa de la antipozi. Să fi fost prin anii 1980.

În copilărie, mergeam pe stadionul din Sub Arini de la Sibiu. Era o minune. Tribuna colorată, terenul cu iarbă, nu cu gazon, spectatorii veseli, gazde sau oaspeţi, plecând împreună după meci, ca buni prieteni. N-am fost martorul nici unui conflict. Pe stadion nu se înjura. Se glumea, se râdea. Meciul era un spectacol.

Degradarea de astăzi

Vinerea trecută urmăream la televizor informaţiile despre derbiul Dinamo-Steaua. Care aveau drept unic obiect măsurile de securitate la intrarea pe stadion şi în afara stadionului. Meci de risc maxim. Să auzi şi să nu crezi! Fanii celor două echipe erau rugaţi să se îndrepte spre stadion în grupuri mici, în caz contrar, fiind necesară o pază strictă care ar perturba circulaţia în Capitală. Vă daţi seama cât îl costă pe contribuabilul român un derbi de fotbal? Care nu mai este nici el ce a fost. Şi ce valoare mai are în ochii fanilor spectacolul fotbalistic?

Îmi pare rău, dar nu voi mai merge în viaţa mea pe un stadion, dacă e vorba să ascult corul de înjurături din tribune sau să văd cum se rup gradenele şi se aruncă în teren cu scaune.

Citeam ziarele de sport din aceeaşi zi. Mai nimic despre ce s-a petrecut, se petrece sau se va petrece pe stadion. Doar viaţa din culisele fotbalului. Ce prietene au jucătorii şi cum arată ele în ţinută cât mai sumară, cât cheltuieşte un club pentru un jucător şi cât altul, ce pedepse li se cuvin celor care au trişat vânzând sau cumpărând jucători, ce golănii a mai comis Meme şi cum l-a înjurat antrenorul unei echipe condamnate la retrogradare pe arbitru şi altele de acelaşi fel.

Cât despre parlamentarul proprietar de club campion care pune pe seama Satanei cele patru procese penale cu care s-a procopsit, n-ar fi multe de spus. Poate doar că ipochimenul cu pricina este fabricat integral de presă şi ar dispărea în neantul din care a ieşit, dacă presa l-ar ignora.

Şi atunci de ce ne-am mira că fanii se comportă huliganic, interesaţi mai mult să se caftească unii pe alţii decât să se bucure de spectacolul fotbalistic? Îmi pare rău, dar nu voi mai merge în viaţa mea pe un stadion, dacă e vorba să ascult corul de înjurături din tribune sau să văd cum se rup gradenele şi se aruncă în teren cu scaune.

Oare mai trăim într-un stat laic?

De n-ar fi decât sportul! Nimic nu mai este nicăieri cum a fost. În noaptea de 9 spre 10 mai a avut loc o eclipsă inelară de soare vizibilă din Pacific. O zi mai târziu, televiziunile apelau la astronomi, ceea ce era firesc, dar şi la astrologi, ca să explice, unii, fenomenul, alţii, consecinţele lui. Cum zodiacul face parte din buletinul zilnic de ştiri televizate, prezenţa astrologilor nici nu mai trebuia justificată.

O distinsă doamnă ne lămurea că leii şi nu mai ştiu ce alte semne zodiacale ar avea de suferit de pe urma eclipsei. Dădea şi exemple: starea de sănătate a Reginei Ana, executarea silită a lui Dinu Patriciu (leu curat!), falimentul primăriei Piatra Neamţ şi aşa mai departe cu toţi leii paralei. Oare mai trăim într-un stat laic sau am dat-o în superstiţia babelor şi politicienilor care se duc an de an să se mântuiască la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi?

S-ar părea că biserica ilustrează cel mai bine capitalismul de tranziţie (judecând după uriaşele averi recuperate după 1989, nu şi după faptul că refuză cu sfinţenie să plătească impozite). Motiv pentru televiziuni de a împăna emisiunile din perioada Sărbătorilor de Paşte (pardon, Paşti!) cu informaţii religioase. (Scriu intenţionat informaţii şi nu ştiri, fiindcă, după cum am mai spus nu demult, ştirile sunt altceva.)

O voi spune direct: în astfel de cazuri, biserica ne minte. Ne întreţine o speranţă vană. Ne exploatează naivitatea şi frica. Întocmai ca în Evul Mediu.

Şi încă: informaţii menite să dea speranţe de vindecare prin minuni dumnezeieşti. Dacă o biată femeie mărturiseşte candid că Izvorul Tămăduirii a făcut-o bine, treacă-meargă. Dar ca un sfânt părinte să declare reporterului, în auzul a sute de mii de telespectatori, că e deajuns să crezi şi să te laşi miruit ca să scapi de boală, îmi pune o problemă. O voi spune direct: în astfel de cazuri, biserica ne minte. Ne întreţine o speranţă vană. Ne exploatează naivitatea şi frica. Întocmai ca în Evul Mediu.

Datul cu părerea

Ce ar mai fi de comentat? Că la dezbaterile publice, pe tema Constituţiei, de exemplu, participă oricine are o părere, dar prea puţini specialişti? Că numai cine nu vrea nu păcăleşte justiţia, după modelul unui afacerist şi fost securist, care se alege şi demisionează din parlament, se alege din nou şi demisionează încă o dată, numai şi numai ca să plimbe dosarul de la Tribunal la Înalte Curte şi înapoi, aşteptând prescrierea?

Nu sunt un nostalgic. Nu cred că lucrurile stau pe loc. E normal ca unele lucruri să se schimbe. Nu e însă normal ca nimic să nu mai fie cum a fost. În ce mă priveşte, nu mă mai duc, cum spuneam, la stadion, care nu mai este acela al copilăriei mele, nu mai citesc presa sportivă decât ca să aflu rezultatele, schimb canalul de televiziune când se difuzează zodiacul sau numeroasele praznice, continuând să-mi închipui că trăiesc într-un stat laic. Sufăr în tăcere fiindcă nimic nu mai este cum a fost.