Moartea e la Paris

0
0

E o linişte nefirească astăzi la Paris. La Paris ca şi capitală, dar şi în casele oamenilor. Telefoanele sună sau vibrează, dacă au fost puse pe silent în timpul nopţii. Nu pot decât să bănuiesc că, asemeni mie, cei care le-au auzit, aşa, de câteva ore bune, au avut aceeaşi reacţie: să se gândească dacă cei dragi sunt în siguranţă, dacă mai e cineva foarte în vârstă care ar fi putut muri. Şi să adoarmă la loc.

Dincolo de această reacţie umană, situaţia care dă frisoane: este acelaşi caz de figură cu telefoanele care sunau, singure în tăcerea morţilor, în clubul Colectiv. Între cele două tragedii, nicio comparaţie. Decât unicitatea şi universalitatea morţilor. Frisoanele, frigul, groaza şi dorinţa de a vomita. Noi toţi am murit cumva azi noapte, în Paris, în Franţa, în Europa, în lume, pentru că noi toţi am realizat că ne e frică. Şi că de implacabilul tăvălug al barbariei celor care sunt capabili

  • să intre cu arme Kalaşnikov într-o sală de concert, Bataclan, pentru a trage, la întâmplare, în spectatori
  • să tragă la fel în oameni fără vină pe câteva terase pariziene din cel mai animat cartier al capitalei, zona Bastille
  • să se arunce în aer provocând, în stil kamikaze, moartea altor persoane, în timpul unui meci de fotbal

...ei bine, de acest idiot destin nu putem scăpa. Întocmai pentru că nu are logică şi nu depinde de noi. Nici de Dumnezeu. Nici de al nostru, nici de al lor.

Trecute primele reacţii, Parisul se organizează. 127 de crime. Aproape 200 de răniţi. Jurnaliştii îşi fac munca, preşedintele François Hollande a decretat starea de urgenţă, autorităţile ne cer să nu ieşim din case dacă nu e necesar. Vinovaţii sunt morţi şi ei strigând Glorie lui Allah. Deci nimeni nu va plăti. Vizitele şefilor de stat au fost amânate în Hexagon. Nu, nu suntem ciumaţi, dar cu siguranţă plătim deja anumite gesturi şi decizii luate cândva. Nu de noi, evident. Dar cam aşa e în viaţă, nici măcar moartea nu vine pe merit.

Citesc că Europa trebuie să intre în război, că acum Franţa simte şi ea ce simte Siria de cinci ani. Atentate, zilnice, în curând? Dar este şi cotidianul Israelului, al Palestinei, al celor din Kosovo, sau din Ucraina....Africa, o parte din Africa. Dar cine este inamicul invizibil? Allah? Împotriva cui să intrăm în razboi? Nebunia creierului uman nu poate fi nici prevăzută, nici prevenită... Acesta este deci infernul în care va trebui să trăim? Un cotidian legat de sunetele telefoanelor care încearcă să afle dacă suntem bine? Cred că deja moartea este printre noi. Doar ne facem că nu o vedem. Dumnezeu să odihnească sufletele celor care s-au dus spre veşnicie.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite