Misecuvenismul de la Institutul Cultural Român, faza pe taţi şi fiice

Catinca Nistor şi Liviu Jicman, preşedintele ICR, la audieri (captură video)

În engleză se numeşte „entitlement”, în româneşte i se spune „misecuvenism”. E o combinaţie de aroganţă, răzgîială şi bătut din picior al celor care au impresia că merită lucruri prin pura lor existenţă.

Zilele trecute, de pe-o zi pe alta, în Senatul României s-au ţinut audierile pentru o parte dintre viitorii (noi) directori ai institutelor culturale româneşti din străinătate.

N-am spus nimic, pînă acum, despre nominalizarea, ca directoare a ICR Londra, a Catincăi Maria Nistor, despre care presa a notat că se remarcă pentru post preponderent ca fiică a tatălui său (actorul Stelian Nistor, aparent ceva mare mason). 

N-am spus, fiindcă a avea un tată celebru nu e un păcat şi nu exclude competenţa sau măcar strădania către competenţă. Adică, m-am aşteptat ca, la audieri, Catinca Nistor – fostă directoare interimară, după moartea lui Alexandru Darie, a Teatrului Bulandra, schimbată din post la protestele actorilor – să depună tot efortul să contrazică ceea ce presa tot scria despre ea. 

Maare naivitate din partea mea! Aşa cum arată înregistrarea audierilor, Catinca Maria Nistor a ales să se poarte ca un copil răzgîiat care crede că cineva îl ameninţă să-i ia jucăria şi, pe cale de consecinţă, pune de-un tantrum în toată regula. 

A început prin a citi pe sărite de pe o foaie nişte generalităţi parţial incoerente conceptual – dar hei, înainte să ia ea cuvîntul, auzisem de la Petre Opriş, viitor director adjunct la Varşovia, despre cum ne vom orienta diplomaţia culturală către istorie militară, că na, asta e specialitatea omului –, cu „englezii” care vor face şi vor drege (de aici, înţeleg că restul britanicilor, neenglezi, vor fi ţinuţi pe-afară la evenimentele ICR Londra; dar astea-s fineţuri, nu te aştepţi de la directorul instituţiei să facă diferenţe subtile ca cea dintre „englez” şi „britanic”, de vreme ce, geografic, Londra e în Anglia, parte din Marea Britanie). 

După care a început scena de misecuvenism. Se scrisese în nenumărate publicaţii despre faptul că dna Nistor a pierdut, în primă instanţă, procesul prin care i se cerea restituirea onorariilor de autor primite de la Bulandra în timp ce era şi directoare la Bulandra. Dna Nistor ŞTIA că acest subiect va apărea la audieri. Ce-a găsit ea de cuviinţă să facă, întrebată fiind cum va gestiona riscul reputaţional al problemelor din justiţie? Să se răţoiască la senatorul Radu Mihail, fluturînd cazierul „imaculat” pe care, spunea, şi l-a scos în acest scop. Să fi fost eu în comisie, i-aş fi spus că, pînă acum vreo zece zile, şi Elena Udrea avea un cazier imaculat, ceea ce n-o făcea, totuşi, o persoană frecventabilă moral.

Şi a continuat dna Nistor refuzînd, de multiple ori, să răspundă la întrebarea despre care-i sînt obiectivele. Pe motiv că va ajunge la post la jumătatea anului, cînd programul ICR e deja făcut. Deşi numirea e(ra) pe patru ani, nu pe următoarele şase luni. Din cîte ştiu eu, dna Nistor, actriţă, n-a dat un concurs în viaţa ei pentru un post. La Bulandra a fost adusă de regretatul Ducu Darie (tatăl Stelian Nistor a jucat în spectacole regizate de Darie, erau ambii masoni; conform chiar Catincăi Nistor, Darie o cunoştea de mică şi „Ducu a schimbat organigrama” teatrului ca s-o facă directoare adjunctă). Apoi a fost angajată drept consultant artistic, tot fără concurs, la Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu (alt, conform presei, mare mason), unde a jucat apoi într-un spectacol, pentru care a primit onorariu distinct, că jucatul nu face parte din fişa postului de consultant.

Prin urmare, într-adevăr, cum ar putea cineva cu aşa noroc în viaţă de a nu trebui să se lupte pentru propria carieră să accepte că „nişte unii” îi pun întrebări, iar ea are o obligaţie morală să răspundă? De ce obligaţie? Pentru că, spre deosebire de Catinca Nistor, chiar cel mai nătărău senator a trecut printr-o competiţie, a fost votat de mii şi mii de oameni (inclusiv vot pe liste fiind) şi reprezintă instituţia de la temelia democraţiei.

Iar aranjarea audierilor, din urna cărora întotdeauna iese cine trebuie, nu face să dispară aceste realităţi. Aranjarea funcţionează atîta timp toată lumea respectă regulile jocului – noi ne facem că te audiem, dar tu te faci că nu ne scuipi în faţă că ai pile mai sus. 

Catinca Maria Nistor ştia că, orice-ar fi, va fi votată ca directoare la ICR Londra, că totul era aranjat. Şi spre deosebire de mai vechile generaţii de misecuvenişti primitori de funcţii de la mama şi tata, dna Nistor nu are răbdare să se joace de-a procedurile, mimatul respectului pentru Parlament sau al smereniei în faţa puterii votului acelor senatori. Noii răzgîiaţi au fost purtaţi pe palme de mici şi nu li s-a transmis şi învăţătura cu întoarcerea roţilor.

Sînt convinsă că dna Nistor a fost doar iritată de reacţiile inclusiv ale unor parlamentari ai puterii (preşedintele comisiilor comune, senatorul PNL Viorel Badea, nu ştia cum să stingă mai repede incendiul cu un vot politic, după ce UDMR însuşi a sugerat că se poate amîna acest vot, dacă e nepregătită candidata...). N-a înţeles şi nu va înţelege că şi-a dinamitat singură orice şansă de a fi luată în serios, ca altceva decît pila cuiva. Deşi, poate, nici nu vrea să fie luată în serios, se descurcă cu propria aroganţă.