Marin Preda, librăria cu tâlc

0
0
Librăria din Braşov
Librăria din Braşov

Marin Preda a fost iniţial o lectură de studenţie, primul an de facultate, pe vremea când marii clasici circulau ca marfă de contrabandă venită de peste Prut. Imediat după căderea lui Nicolae Ceauşescu urgenţa editurilor nu a fost editarea autorilor români, nici măcar circulaţia lor, ci mai ales distrugerea, arderea rapoartelor congreselor Partidului Comunist Român.

Acasă, la Sfântu Gheorghe, am o ediţie cu amintiri din "Cel mai iubit dintre pământeni".  De "Cel mai iubit dintre pământeni", al lui Marin Preda, mi-aduc aminte astăzi pentru că tot astăzi se împlinesc 35 de ani de la dispariţia autorului său (dar nu şi a lui Petrini). Tot astăzi, o anumită librărie, foarte dragă mie, reprezintă România la salonul internaţional de carte de la Torino. Un loc unde, până în 18 mai, librăria "Şt.O.Iosif", din Braşov, a soţilor Ana şi Virgil Oniţă, a organizat standul de cărţi şi a însoţit Institutul Cultural Român din Veneţia, invitat al salonului de carte.

Povestea are un tâlc, iar legătura cu Marin Preda este cumva evidentă: în viaţă totul revine şi intervine nici mai mult nici mai puţin decât atunci când trebuie. La un moment determinat de nimic şi de nimeni, ci doar de accidente şi întâmplări fericite, oameni care contează.

Nu ideile în sine sunt interesante, ci oamenii care le poartă şi le trăiesc

, scria Marin Preda în "Viaţa ca o pradă". Atunci când viaţa ne este intersectată nu de idei - acestea vin şi pleacă, şi atunci când le punem pe hârtie le mai dăm puţină substanţă -ci de oameni care poartă aceste idei aşa cum îşi poartă sufletul, în palme, totul devine mirare şi re-descoperire a unui ceva foarte vechi foarte de demult, remarcabil şi unic.

Cunoşteam "Moromeţii", rămăsesem cu câteva sute de citate în caietele mele cu amintiri, iar printre ele acesta, unul, mă urmăreşte încă : "timpul nu mai avea răbdare". Dar întâlnirea cu „Cel mai iubit dintre pământeni" a fost prilejuită de întâlnirea cu soţii Oniţă.

Pe vremuri, în 1991, librăria aceasta cu tâlc nu era atât de mare, de cunoscută. Nu exista acest cel mai important site de vânzare de cărţi online. Exista însă căldura şi simbolul unui loc care era mai mult decât o librărie: era un loc de unde plecai mai bogat, sufleteşte, mai bogat cu o carte, mai bogat cu un gând. In spatele librăriei, după lansările de carte, sau dezbateri, la care participau aproape mereu aceleaşi persoane, iubitoare de litere, inevitabil, Ana Oniţă m-a învăţat să beau cafeaua îndulcită cu miere. De la ea plecam şi cu sfaturi de lectură, într-un timp în care eram ca un burete dornic de cunoaştere. Intr-o zi, o bună şi neuitată zi, am plecat cu "Cel mai iubit dintre pământeni".

Ştiu că citirea romanului a fost...duală. Atunci, ca şi acum, mă întreb dacă trebuie să compătimesc destinul unui Petrini care nu-şi găseşte totuşi pacea, sau dacă îmi doresc să fiu iubită asemeni lui, ca cea mai iubită dintre pământene. Repet mereu, da, poate prea des, dacă dragoste nu e nimic nu e. Insă, iată, spuneam că totul se repetă, ciclic, într-un circuit care devine cumva, absolut, evoluţie. Ca într-o maşină a timpului care ne-ar oferi din când în când aceleaşi ingrediente, la diferite vârste sau emoţii, pentru a vedea dacă prindem atunci ocazia. Dacă deschidem ochii.

Cu câteva luni în urmă cineva mă sfătuia foarte serios să recitesc romanul. Considera chiar că este ceea ce am nevoie. Intoarsă, tot de curând, acasă, am ezitat câteva secunde, în camera care mi-a adăpostit studenţia şi care-mi păstrează volumele, amintirile, fotografiile, în faţa romanului "Cel mai iubit dintre pământeni". Să-l scot din trecut, să-l readuc în prezent? Romanul, eu?

Asemeni mie, librăria din Braşov a „crescut". Din librărie, a devenit librărie care organizează un salon internaţional de carte (de câteva ori pe an). Editură. Site. Iar acum, cu Torino, continuă seria unor evenimente şi accidente fericite care au început într-o noapte, miez de noapte, la ICR Paris. Claudia, îţi mai aduci aminte? Anul acela, în 2014, România a organizat standul de carte şi dezbaterile din timpul salonului de carte de la Paris, în jurul librăriei "Şt.O.Iosif", din Braşov.

Sic transit gloria mundi? Nu. Poate că doar aşa ajung unele locuri, gesturi, oameni, idei, să primească o anumită importanţă, să reprezinte mai mult decât o trecere, să se transforme din popas în punct de reper, din singularitate în continuitate, cu acelaşi firesc şi mirare cu care iată, astăzi, mulţi au uitat că se împlinesc 35 de ani de la dispariţia lui Marin Preda.

Un gând pentru trecerea sa prin viaţa noastră, un altul pentru librăriile care devin locuri cu tâlc, cărţile care ne devin de căpătâi, oamenii care merg pe un drum de care nu le este frică.

PS. ICR Veneţia, Librăria Şt.O.Iosif, Mircea Cărtărescu, sunt la salonul internaţional de carte de la Torino.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite