Macedonia vs Republica Moldova – există paralele?

Protestul albanezilor din Macedonia, în mai 2012. Participanţii la manifestaţie au scris pe pancarte: „I'm Muslim, I'm not terrorist” (Sunt musulman, nu terorist). În schimb, au fost şi protestatari care fluturau steagul saudit sau steagul negru al jihadului

În istoria contemporană, cazul Macedoniei oferă un model relevant şi deosebit de interesant pentru ilustrarea rolului duşmanului extern în coalizarea internă. Populaţia de pe teritoriul Macedoniei actuale a trecut în ultimii o sută şi ceva de ani printr-un şir de experimente geopolitice unice.

Integral sau pe fragmente, acest teritoriu a aparţinut Imperiului Otoman, Greciei, Bulgariei, Serbiei, Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Albaniei, Iugoslaviei, la toate acele etape istorice locuitorii teritoriilor acaparate fiind nevoiţi să treacă prin diverse proceduri de aculturaţie şi asimilare forţată. Într-un final, odată cu destrămarea Iugoslaviei, Macedonia îşi obţine în 1991 independenţa, moştenind o populaţie cu variate valenţe identitare, despre care putem afirma că e formată în linii mari din slavi macedoneni majoritari şi etnici albanezi musulmani.

Corespunzător, statul macedonean a existat mereu la limita declanşării unor conflicte interne identitare, mai ales pe fundalul unor frustrări datorate dificultăţilor socio-economice. Pentru a supravieţui, statul macedonean a trebuit să se îngrijească, cu maximă precauţie, de impulsionarea unui proces de construcţie naţională, prin care să creeze o naţiune macedoneană, distinctă de naţiunile bulgară, greacă sau albaneză, cu care a rămas geografic învecinată.

A avut grijă să-şi promoveze şi o limbă distinctă – limba macedoneană, în ciuda faptului că Bulgaria vecină o reneagă. Când am fost în Sofia, în 2008, jurnaliştii bulgari de acolo declarau cu toată convingerea că limba macedoneană e o invenţie şi nu e altceva decât un dialect regional al limbii bulgare. Într-adevăr, similitudinile sunt majore. Potrivit datelor lingvistice, doar 15% din vocabularul macedonenei nu corespunde vocabularului limbii bulgare, iar diferenţele au apărut din cauza împrumuturilor lexicale din sârbă. Acest transfer lingvistic s-a produs după anul 1913, când cea mai mare parte a Macedoniei a intrat în componenţa Serbiei (ulterior Iugoslavia), de care s-a separat în 1991 [1]. Totuşi, elitele macedonene insistă asupra unei denumiri originale a limbii, deoarece acest element-simbol corespunde dezideratului general de crearea unei naţiuni distincte.

Ceea ce a salvat naţiunea macedoneană şi Macedonia de la dezintegrare au fost, ca şi în atâtea alte cazuri în istorie, sfidările şi pericolele din exterior. Aşa cum comentează cercetătorul german Stefan Troebst, specializat pe studiul relaţiilor interetnice în Europa, „protagoniştii naţionalismului macedonean au fost norocoşi de două ori”. Prima dată a fost în anii 1940, atunci când naţionalismul bulgar a determinat majoritatea macedonenilor din provincia Vardar (acaparată la acea vreme de Bulgaria) să se identifice cu Republica Macedoneană din cadrul Iugoslaviei. Aşa s-a menţinut şi s-a promovat identitatea de macedoneni. A doua oară a fost la începutul anilor 1990, atunci când reacţia isterică a Greciei faţă de independenţa Macedoniei şi faţă de alegerea numelui şi a steagului, combinată cu politica ultranaţionalistă a lui Milošević faţă de Slovenia şi Croaţia, au consolidat suportul intern pentru o identitate naţională distinctă, în cadrul unui stat independent suveran [Troebst, 1999, p. 72, apud Rae, 2005, p. 268].

În prezent, în lipsa unui duşman extern potenţial periculos, Macedonia se confruntă cu grave probleme identitare interne. Către anul 2001, s-au produs conflicte serioase interetnice şi albanezii musulmani cereau în mod ultimativ separarea teritoriilor lor de cele populate de slavii ortodocşi. Atunci conflictul a fost dezamorsat pe cale paşnică, datorită oferirii de drepturi suplimentare albanezilor, însă către anii 2012-2013 a crescut semnificativ incidenţa ciocnirilor dintre grupurile de tineret din ambele etnii, fiind necesară implicarea în forţă a trupelor speciale de poliţie [2], [3].

După toate probabilităţile, lipsa unui duşman extern care să mobilizeze din nou întreaga Macedonie, ar putea duce într-un final la fragmentarea de jure sau de facto a acestei ţări.

Bibliografie:

1.Limba macedoneană // http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_macedonean%C4%83

2.2012 Republic of Macedonia inter-ethnic violence // http://en.wikipedia.org/wiki/2012_Republic_of_Macedonia_inter-ethnic_violence

3.Ethnic Albanians clash with police in Macedonia // Reuters. Mar 2, 2013 / http://www.reuters.com/article/2013/03/02/us-macedonia-violence-idUSBRE92109V20130302

4.Troebst S. IMRO + 100 = FYROM? The politics of Macedonian Historiography // in James Pettifer (ed.), The New Macedonian Question. London: Macmillan. 1999. P. 60-78.

5.Rae H. Identitatea statelor şi omogenizarea popoarelor. Epigraf. Chişinău. 2005. 352 p.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (www.dorianfurtuna.com )