Limba română, de la statutul de cenuşăreasă la cel de prinţesă

Zilele trecute, la Chişinău s-a petrecut un eveniment de-a dreptul istoric: după 200 de ani de surghiun, de umilinţă, de tratament discriminatoriu şi, uneori, chiar de interzicere a folosirii ei, limba română şi-a reintrat în drepturile sale legitime. Ea nu va mai fi numită ”limba noastră”, sau ”limba moldovenească”, de cei care au ascuns sub preş adevăratul ei nume. De azi înainte, ea nu va mai fi tratată ca o cenuşăreasă.

Astfel, printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale, limba de stat în Republica Moldova va fi Limba Română. Curtea Constituţională nu a putut face acelaşi lucru în timpul ultimei guvernări comuniste. Deocamdată, această hotărâre este scrisă pe hârtie, iar aplicarea ei este un lucru anevoios, atâta timp cât comuniştii au încă un partid puternic, care vrea să câştige puterea din nou, în condiţiile în care alianţa de la guvernare dă tot mai multe semnale de slăbiciune. Realităţile din teritoriu nu se pot schimba peste noapte.

Altfel spus, limba română este încă în pericol.

Dar, victoria e victorie. Ea ar putea fi apărată şi consolidată, în pofida unei minorităţi ruse de 6-7%, care are în mână pârghii importante ale statului. Această minoritate a fost şi este puternic sprijinită de Moscova, în mod constant. Majoritatea românilor basarabeni, cca 3,5 milioane, este sprijinită de Bucureşti, dar fără o strategie anume, cu sincope şi fără clarviziunea necesară. Cu puţin efort, ne putem reveni.

Timp de doi ani şi ceva mi-a fost dat să trăiesc printre comuniştii basarabeni (www.vasilenanea.ro), printre cuvintele ”limbii moldoveneşti”, amestecate cu cele ruseşti. Uneori, pe stradă sau prin magazine, nu ştiai dacă te afli în Federaţia Rusă, sau pe un fost pământ românesc. În acest timp, şeful statului, Vladimir Voronin, afirma răspicat: ”Limba moldovenească e mama limbii române”. Tot el, atunci când pleca în străinătate, solicita tranlator de limbă moldovenească, nu română. Ca să nu rămână mai prejos, un prim-ministru slugarnic l-a susţinut pe şeful său: ”România a furat limba moldovenilor”.

În acest context, la Chişinău, la comandă propagandistică, a apărut un ”Dicţionar moldovenesc”, menit să-l înlocuiască pe cel al limbii române folosit până atunci. Mai mult, în şcoli au fost interzise cuvintele ”român”, ”limba română” şi ”România”. Toate acestea se petreceau în timp ce la Bucureşti şi Chişinău aveau loc vizite reciproce la nivel înalt, terminate cu pupături şi îmbrăţişări.

În toată această perioadă (2005-2008), autorităţile comuniste au tolerat faptul că limba română este respinsă de populaţia rusofonă, încurajând folosirea limbii ruse pe o scară cât mai largă, mai ales în domeniul economic, dominat de ruşi cam în proporţie de 75%. În Parlamentul RM erau cinci parlamentari care refuzau făţiş să îşi susţină discursurile în ”limba moldovenească”. Pentru a fi înţeleşi, auditoriul era obligat să înveţe limba rusă.

Tot atunci, personalităţi din Basarabia care apărau limba română (Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei şi alţii), erau atacaţi frecvent în presa guvernamentală moldovenească, punându-le în cârcă acţiuni de trădare, de spionaj etc. În tot acest timp, România a tăcut.

Mass-media rusească a fost şi este prezentă masiv în Republica Moldova, urmărindu-se promovarea puternică a limbii ruse. Din 17 cărţi, doar două erau în limba română. Ziarele în limba rusă erau cu zecile, venite de la Moscova, iar de la Bucureşti nu venea niciun ziar.

Totodată, am fost martorul încercării comuniştilor de a schimba Imnul de stat din cauza faptului că versurile lui Mateevici vorbeau de ”limba noastră”, nu de cea ”moldovenească”. Inclusiv tricolorul urma să fie modificat cu unul de culoare roşie, ca să nu mai semene cu cel al României.

Un tratament discriminatoriu era aplicat şi vorbitorilor de limbă română, mai ales celor care fuseseră bursieri ai statului român. Acestora li se închidea uşa în nas de fiecare dată când căutau un loc de muncă, după ce se întorceau în RM.

Din cauza folosirii tot mai frecvente a limbii ruse, unii basarabeni picau în capcane lingvistice de toată frumuseţea. În cadrul unei discuţii cu un fost candidat la fotoliul de primar general al Chişinăului, referindu-se la adversarii lui, acesta mi-a spus :”Politica lor este de gust prost”.

Nu acelaşi lucru se întâmpla când mă întâlneam cu oameni mai simpli, păstrători ai unor cuvinte cu parfum arhaic, aproape pierdute în limba română: ”Ca să ajungeţi până la magazinul X, mergeţi înainte până se mântuie strada..., apoi cârniţi spre dreapta”.

Folosită de-a lungul celor două secole inclusiv cu caractere chirilice, limba română a supravieţuit în mod miraculos, cu viaţă pre moarte călcând. Avem în faţă un adevărat miracol. Fără limba română încă în viaţă, Basarabia ar fi fost doar roşie, nu tricoloră.

Aşa cum constatăm, împreună cu această comoară nepreţuită, limba română, Basarabia se pregăteşte să se întoarcă acasă la ea. Dar şi acesta pare, uneori, a fi un drum lung. Aici intervin automat în memorie cuvintele rostitite de Nichita Stănescu, după ce a ajuns pentru prima şi ultima dată la Chişinău: ”Ce lung e drumul de acasă până...acasă”. Tot el a spus, având jumătate de rădăcină rusească: ”Limba română este patria mea”.

...Basarabia se pregăteşte să se întoarcă acasă?  Un îndemn ca o rugăciune: s-o aşteptăm în prag cu pâine şi sare, chiar dacă nu putem să o aşezăm la o masă îmbelşugată.