Leadership: de la Putin la Biden și de la Scholz la Liz Truss

0
0

Deznodământul războiului în care ne aflăm (și în care nu suntem nevoiți să tragem cu pușca pentru că ucrainenii s-au aruncat s-o facă pentru noi) va depinde esențial de calitatea liderilor noștri.

image

Cine sunt ei? De o parte, Vladimir Putin. Cât de bun lider e?

Vladimir Putin a declarat la un forum economic la Vladivostok că ”sancțiunile” ar ”amenința întreaga lume”. Dictatorul rus se arată, deci, îngrozit de propriile lui fapte. Ce n-a spus, poate pentru că nu realizează că el însuși și faptele sale sunt sursa spaimelor lui, e că Putin însuși a declanșat un război de agresiune împotriva Ucrainei vecine, o țară independentă, război care a antrenat ”febra sancțiunilor” occidentale, ”amenințarea” de care se plânge acum liderul de la Kremlin.

Dar se înșală cine crede că Putin e nebun. Sau complet incapabil. Kaghebistul din Dresda a înțeles destul de rapid că mare parte din popoare și, mai ales, din al său, detestă, cum știm și de la Dostoievski, libertatea care vine la pachet cu responsabilitatea și că o autocrație ori o dictatură are fanii ei.

Bilanțul politic și militar al tiranului rus

Și în Rusia nu-s puțini. Se amăgește cine își închipuie deci că Putin n-ar avea de partea sa un segment important al populației ruse, pe care l-a cucerit cu totalitarismul său de sorginte ortodoxist-naționalistă. Kremlinologii vor mai dezbate valențele personalității sale și când i se va fi apropiat funia de par. Iar Putin se ocupă el însuși de război. Conform unor informații credibile, ministrul apărării, Șoigu, a fost demult pus pe linie moartă. Comandanții de unități de pe front, s-a spus, îi raportează dictatorului direct, fără să fie filtrați de ministrul de război. Și atunci?

Cât e de bun Putin ca șef militar? Potrivit Statului Major ucrainean, Moscova a pierdut până acum peste 50.000 de militari care au fost uciși în Ucraina de la izbucnirea războiului generalizat, la 24 februarie curent. Calitatea execrabilă a conducerii sale reiese clar nu doar din eșecurile armatei ruse, de pildă la Kiev, din ofensiva ei împotmolită la Bahmut, din pierderile de localități recucerite de ucraineni în sud, din pierderile ei uriașe în materie de militari și armament, ci și dintr-o știre scurtă, difuzată de ziarul britanic The Times, din surse ale serviciilor secrete americane:

”Rusia a devenit importatoare de arme din Coreea de Nord.” Phenianul scoate Moscova din impas, livrându-i armament. Nimic nu probează mai convingător că sancțiunile sunt eficiente. Că, dimpreună cu ofensiva ucraineană și distrugerile ei de depozite de arme și muniție, embargoul internațional impus Rusiei dă roade. Rusia era o mare producătoare și exportatoare de arme, înainte de a ajunge militar la mâna unui dictator apucat și smintit, ca tiranul totalitar de la Phenian.

Sub Putin, Rusia va ajunge nu doar militar, ci și politic și economic la pepeni. Dacă n-o ajută, sinucigaș, Vestul, direct sau indirect, oprind ajutorul destinat și promis Ucrainei, Rusia va ajunge din cal măgar și bătaia de joc a lumii. Ori anulând sancțiunile.

Căci în lipsa lui de patriotism și de înțelepciune, Putin a grevat teribil viitorul economic al patriei sale, oprind definitiv livrările de gaze către Vest, un șantaj energetic care va îndepărta durabil clienții potențiali de o Rusie care-și militarizează exporturile și le face armă de cucerit teritorii. Dar până la dezastrul final nu trebuie câtuși de puțin subestimate forțele și resursele ei colosale.

Minusul din coloana de debite

Cum nu trebuie subapreciată capacitatea liderilor occidentali de a spune și a comite prostii și de a face Vestului enorm de mult rău. Involuntar, dar eficient, președintele american a participat în mare veselie la declanșarea războiului ruso-ucrainean, întrucât l-a asigurat pe Putin că nu va vedea combatanți americani pe solul Ucrainei în cazul unei intervenții militare, a unei invazii rusești.

Nu mai puțin au pus umărul la creșterea peste măsură a încrederii în sine care l-a încurajat pe Putin să se arunce în blestemul aventurii sale militare liderii Franței și Germaniei. Amândoi s-au căciulit și umilit repetat, cu efecte dezastruoase, în fața dictatorului la Kremlin, pe care predecesorii lor l-au curtat din răsputeri, decenii la rând, făcându-i obsecvios și docil toate, dar absolut toate voile.

Cancelarul Scholz conduce un guvern certat mai nou la cuțite, din cauză că ideologia progresist-stângist-ecologistă a Verzilor împiedică în continuare cabinetul, din care, pe lângă liberali, fac parte nu mai puțin ideologizații social-democrați, să acționeze responsabil și să prelungească funcționarea centralelor nucleare germane.

Ultimele trei rămase în funcțiune în Germania urmează să fie închise la finele anului iar vicecancelarul Habeck, ministrul economiei, a anunțat, în plin risc de criză energetică, aberația potrivit căreia (doar) două ar urma să rămână ”în rezervă până în aprilie”. Ca și cum centralele ar putea fi pornite de la o zi la alta. Ca și cum n-ar fi nevoie de ele. Un eventual dezastru e parcă programat iar Scholz va trebui să-și asume răspunderea pentru predictibila catastrofă.

Nu e prima lui eroare majoră. N-a ascultat de jurnaliștii care l-au implorat să pună capăt imediat importurilor de hidrocarburi rusești. Mai nou, Rusia a închis gazoductul Nord Stream I. În primăvară, Germania lui Scholz ”a avut de ales”, potrivit jurnalistului de investigație Danylo Mokryk, ”între a nu avea gaz rusesc și dezonoare. A ales dezonoarea și a rămas și fără gaz.”

Plusul din coloana de credite

Pe fundalul acestei orbiri iscate ideologic, care riscă să alimenteze masiv nemulțumirile și protestele manifestându-se deja, perceptibil, în Vest, cu pernicioase efecte asupra susținerii populare pentru ajutorarea Kievului, sporește primejdia ca primitivul calcul de acasă al dictatorului să se potrivească, vai, cu cel din târgul occidental. Prin urmare, Ucrainei nu-i va fi ușor.

Noua șefă de guvern din Marea Britanie, Liz Truss
Noua șefă de guvern din Marea Britanie, Liz Truss

Norocul ei e calitatea extraordinară de lider a președintelui Zelenski și moralul trupelor și populației ucrainene. Pe de o parte. Iar pe de alta, faptul că la Londra a preluat ștafeta de la Boris Johnson Liz Truss, care promite să reia firul unei guvernări raționale, ferme și de succes, marca Maggie Thatcher.

Truss, în favoarea căreia se poate spune că știe să-și convingă alegătorii, chiar dacă sau tocmai pentru că-i cam supără pe eurocrați și pe ultraprogresiști, a făgăduit nu doar economic benefica scădere a impozitelor și rezistență în fața naționalismului de grotă scoțian și a pretențiilor exagerate ale Bruxellesului, ci și perpetuarea consistentă a ajutorului acordat Ucrainei libere.

Liz Truss nu vorbește extraordinar. Talentul ei retoric e mediocru. Nu se compară cu locvacitatea genială a lui Boris Johnson, care a felicitat-o însă cordial, predându-i mandatul. Că Truss se pricepe la fapte reiese din supărarea pe care trecerea ei la butoanele Regatului Unit a stârnit-o la Moscova. Ca și din prima ei convorbire telefonică purtat cu un șef de stat. N-a fost Biden, ci Zelenski, în ciuda specialelor relații americano-britanice.

Dacă se va impune în fața dezinformării ruse și a coloanei a cincea, Truss ar putea deveni un lider de excepție. Împreună cu Zelenski, cu liderii baltici, polonez și ceh și cu acei lideri occidentali în care va învinge până la urmă vocea rațiunii, iar nu obsesiile ideologice, Truss ar putea forma o alianță redutabilă, de care dictatorii să înceapă să se teamă chiar mai mult decât până acum.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite