Învăluirea chineză

0
0

Asistăm la un fenomen istoric. Popoarele străvechi ale Asiei de Sud-Est, ale continentului Indian şi Orientului Mijlociu îmbracă, într-un ciclu al devenirii, haina reîntineririi, în contrast cu aria civilizaţiei zis occidentale aflată într-un proces de îmbătrânire.

În rol de primă mărime al acestei uimitoare prefaceri se situează China. Ea desfăşoară sub ochii noştri o strategie la scară mondială a cărei consecinţe încă nu se lasă uşor previzionate. Desantul european (deocamdată centru şi est european), capul de pod, cum îi spun unii comentatori, face parte din angrenajul strategic şi s-ar părea că cel puţin intenţional, în această fază de început, României i s-ar dori un rol de prim jucător.

Fireşte, în era nucleară nu se concepe obţinerea preeminenţei prin cuceriri militare. Fără a neglija modernizarea capacităţilor purtării unui război, China mizează pe atuul formidabil al puterii economice. La ora aceasta este deja a doua în lume, iar perspectivele concurenţiale îi sunt din cele mai favorabile. Într-o lume în plină explozie demografică, tot mai mult sărăcită de resurse, economicul devine problema esenţială nu numai a dezvoltării, dar şi a supravieţuirii. Succesul îl datorează raportului specific între eficienţa muncii productive şi consumul ponderat sau chiar modest, care lasă loc surplusului, gestionat, cel puţin până la acest moment, cu măiestrie.

Pornind de la aceste date şi beneficiind de poziţia geografică favorabilă, China a demarat un veritabil proces de învăluire la nivel planetar aflat în plină desfăşurare. În primă linie este zona limitrofă: bazinul pacific şi vecinătăţile teritoriale unde ameninţă supremaţia americană. Uşor, şi-a îndreptat privirile spre India, Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină, încercând să umple golul lăsat de prăbuşirea imperiilor coloniale. Acestea i-au facilitat expansiunea printr-o gestiune politico-economică greşită: după ce le-au secătuit de resursele proprii, teritoriile coloniale au fost abandonate sărăciei şi înapoierii, încât infuzia economică operată de China este primită cu braţele deschise.

Rusia şi Statele Unite au resursele materiale şi umane suficiente pentru a face faţă – cel puţin acum şi uşor previzibil în viitor – potenţialelor tentaţii chineze. Cu Europa e altceva. De când cu pierderea masivă a veniturilor din colonii, după ce şi-a secătuit în bună parte şi resursele proprii, tributară endemică unui consum nebunesc, Europa, care postbelic a voit să devină un pol de sine stătător interpus în fază iniţială între Rusia şi America, şi apoi o piesă de şah importantă la nivel planetar, se zbate în vâltoarea numeroaselor probleme economice, de construcţie instituţională şi statală. Iar partea vădit vulnerabilă este zona de centru şi est. Spre aceasta îşi îndreaptă privirile de început China.

Modul ei de operare este insidios, subtil, inteligent, tinzând, în chip specific să satisfacă ambele părţi. Cu mâna proprie de lucru ieftină (de notat, cu oamenii ei care lucrează peste tot) poate oferi proiecte fezabil acceptabile: obţine un profit prin exploatarea resurselor locale ‒ chiar dacă mai ponderat ‒ deschide front de lucru pentru armata sa de lucrători, iar cealaltă parte se alege cu elemente ale dezvoltării cărora singură nu le poate face faţă. Tot cu mâna sa de lucru ieftină surclasează concurenţii, cucereşte teren.

În centrul unui atare demers ne aflăm acum noi. Vizita primului ministru al Chinei, semnarea unor aranjamente fie şi numai în proiecţie intenţională, ne pun, ne vor pune în faţa unor decizii fundamentale. O dată, cele ce ţin de politica internă adică, dacă intrăm în joc şi cu ce miză. Este o falsă idee că vin pe gratis. Efortul contributiv al României, calculat la dimensiunea proiectelor enunţate va fi enorm. Îi vom putea face faţă?

De altă parte, suntem angajaţi pe o platformă de evoluţie şi dezvoltare în coordonatele UE. Vom ieşi din rânduri? În pofida a ceea ce se spune, că UE ar avea ea însăşi de câştigat, tentativa Chinei de a învălui şi Europa nu va fi văzută cu ochi buni. Deja un semnal de atenţionare a venit din partea lui Barroso. Căruia noi, în stilul ce ne caracterizează, i-am dat o primă pleaşcă de-o semnificaţie profund interogativă: într-un cadrul de solmnitate naţională, am dat de pământ cu emblema europeană înlocuind-o cu cea chineză. Pur şi simplu de necrezut.

Suntem, cel puţin la nivel guvernamental euforici, curtaţi, flataţi: suntem „Tigrul“ Europei. Demersul chinez poate fi binevenit, cu condiţia capacităţii noastre de receptare de aşa manieră încât să nu ne pierdem capul, să ne prezervăm interesele proprii, să intrăm şi în jocul intereselor chineze, dar să nu uităm în niciun moment că aparţinem Europei.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite