Indigestii

M-am săturat. M-am plictisit. Sunt în plină indigestie. Nu văd, la orizont, nici urmă de prospeţime, de decenţă eficace, de civilizaţie comunitară.

Televiziunile autohtone sunt un harnic furnizor de indigesii. Prin administrarea excesivă a unor informaţii toxice, ele provoacă, seară de seară, indispoziţii, greţuri, vărsături. De o bună bucată de vreme, aproape toate canalele noastre de ştiri livrează, la rubrica „breaking news", tot soiul de vânzoleli private, presupuse a ţine populaţia ţării cu răsuflarea tăiată. Vreau, nu vreau aflu, în „prime time" detalii pe cât de sordide, pe atât de nesemnificative despre divorţul dintre Oana Zăvoranu şi Pepe. Tot ce pot spune e că se merită unul pe altul. Un amestec sulfuros de vulgaritate, vanitate de cartier, agresivitate grotescă şi frison telenovelistic îmi este inoculat cu o tenacitate asasină, ori de câte ori deschid televizorul. Mai apar pe ecran şi prietenii măruntelor vedete, mamele, taţii, avocaţii, gazetarii surescitaţi, pe scurt, ubicua ţaţă dâmboviţeană. Oana se crede o doamnă, Pepe se crede băiat deştept. Treaba lor! Dar de ce toată această îmbrânceală de periferie ne priveşte pe toţi? Am văzut divorţuri mai interesante. Nu vreau să ştiu dacă Oana e sau nu însărcinată, dacă Pepe adoră să se îmbrace în femeie şi dacă e sau nu încornorat. Nu vreau să fiu confidentul unor scandalagii.

Nu mă interesează nici disputa soţilor Columbeanu în jurul drăgălaşei lor progenituri. Mi se pare jalnică bălăcăreala reciprocă a cuplului, după ce am fost obligat, ani întregi, să asist la giumbuşlucurile lor mondene şi conjugale. De ce trebuie strecurat tot „boborul" în budoarul de doi bani ale unui mariaj care, în ciuda ornamenticii lui financiare, rămâne o asociere de duzină.

Pe alt palier, fac indigestie şi când văd, zi de zi, pe felurite posturi de televiziune, aceleaşi echipe de profesionişti ai exasperării, practicând, infatigabili, aceeaşi „temă cu variaţiuni". Ştiu dinainte ce-o să spună, le ştiu grimasele, indignarea de cafenea, neliniştea patriotică. La fel de plictisit sunt şi de interlocutorii lor: câţiva reprezentanţi trişti ai partidului de guvernământ, invitaţi pe post de scuipătoare, antrenaţi anume să încaseze, cu un fel de încăpăţânare îmbufnată. Stau sumbri dinaintea amfitrionilor nervoşi şi încearcă să explice inexplicabilul şi să justifice dezastrul. În alte emisiuni, „lupta" antiguvernamentală îmbracă un derutant veşmânt de chermeză. Câţiva actoraşi, scriitoraşi, gazetăraşi, cantautoraşi şi alţi amici ai moderatorului se adună în jurul unei mese şi comentează nenorocirea generală cu o inexplicabilă bună-dispoziţie: fac glume, ironii de ceai dansant, poante de burlaci scăpaţi din frâu. Se simt bine. Necazul zilnic e rentabil. Hazliu. Prilej de gloriolă personală. O mână de băieţi deştepţi fac băşcălie apropo de proştii de la guvern.

M-am săturat şi de marile dezvăluiri WikiLeaks, şi de paranoia cu repetiţie a tribunului peremist, invitat pios, de moderatori ameţiţi, să emită baloane de săpun de dragul ţărişoarei, şi de lacrimile reunite ale lui Severin şi Vanghelie, şi de „geniul" pragmatic al lui Crin Antonescu, şi de bâtele-n baltă ale lui Geoană şi de onestitatea sterilă a lui Boc, şi de fandările belicoase ale lui Băsescu, şi de bombăneala solemnă a lui Emil Constantinescu împotriva intelectualilor care l-au făcut, totuşi, preşedinte. M-am săturat. M-am plictisit. Sunt în plină indigestie. Nu văd, la orizont, nici urmă de prospeţime, de decenţă eficace, de civilizaţie comunitară. Şi colac peste pupăză, mă trezesc şi cu Dan Diaconescu pe post de victimă ilegalistă. Asta mai lipsea!