În sfârşit, statul român a ajuns intelectual. Este sărac şi melancolic

De fiecare dată când vine un guvern nou, Statul, slăbit, apare ca o fantomă din văgăunile patriei. Curios cum se ascunde statul naţional - ce cuvinte puternice! -, iar birocraţia lui huzureşte mai departe în văzul lumii.

Creşte şi se înmulţeşte. Se aşază în centrul Patriei, cu toate rubedeniile ei marginale. Atunci îţi vine să spui, bine că mai există o patrie,bine că mai avem un popor! Obosit şi el. Şi-i bine că avem libertatea de-a scrie ce vrem,aici, la ziare.Va veni , până la urmă, şi măsura.Şi plata. Iată,avem politicienii noi, bine odihniţi, absorbiţi de câteo profesie rafinată, cu doctorate, copiate sau veritabile.Acum,ademenesc statul cu ştiinţa lor. Vor să fie înalţi birocraţi, să-şi mănânce adică tihniţi friptura şi să respecte cu stricteţe un program fix. Au un servici sigur, îşi anunţă rudele. Nu mai vor vise sociale, precum poporul lihnit.Vor un stat plin de lichidităţi.

În sfârşit, Statul român a fost localizat de serviciile speciale.Cu staţii de ascultare cu multe antene, cu generali musculoşi, plini de decoraţii şi cu pantalonii pe vine. Serviciile,în nomenclatoare, i-au păstrat statului român acelaşi nume puternic. În spatele numelui, au şters regulile de funcţionare.Au fost înmulţite pedepsele, pentru cei care au plecat de la putere,şi au  sporit recompensele pentru cei noi. Tineri, visători şi cu buzunarele goale.Nu mai vorbesc de cei bătrâni.Răzbunători,ranchinoşi,pe tot ce-i nou şi tânăr. Fiecare patid între timp şi-a schimbat numele,membrii. Dar mai ales ţine să schimbe legile naţiunii. Statul,când este bine înşfăcat, ca acum,se dovedeşte f.f. umil.Respectă cu sfinţenie înţelegerile partidelor.Aici, este strict raţional.

Intelectualii, în anii '90 - nici grăsuţi, cum sunt azi cei ai puterii, nici slăbiţi sau nevrotici, cum sunt cei ai opoziţiei -,au ajuns la realităţi prin poezia socială. Şi au vorbit zile întregi, în Piaţa Universităţii, fie de dictatură, fie de democraţie.  Astfel, prin uşoarele lor asocieri-metafore,alegorii,din nou comparaţii-, a apărut conceptul de totalitarism. Totalitarismul comunist adică.Ceea ce era atât de urât în comunism, într-o formulă politicoasă, occidentală,s-a născut din birocraţia dictaturii.Nu cea bătrână a  Statului.  

Demult, totalitarismul, în Occident, se bucură de un mare renume. În anii '80, fuseseră create în SUA, apoi în Anglia şi Germania, o mulţime de instituţii, de ONG-uri, care criticau de dimineaţă până seara doar totalitarismul. Deloc birocraţia însă. În Franţa,unde există o rafinată şi o aristocrată birocraţie a statului,nimic nou pe frontul vestic. Dacă,într-o zi, era fondat, la Paris, pe Sena, un institut de cercetare a totalitarismului, cu lire englezeşti, grăsuţe, a doua zi,  stânga franceză înconjura de trei ori avangarda străină. Stânga franceză ştie tot.Ştie să reprime. Stăpâneşte reţelele viguroase ale cunoaşterii sociale,dar şi ale birocraţiei mondiale. Se pare că se întăreşte foarte bine în întuneric. Ca la Moscova,Kgb-ul.Din invizibilul ei gălăgios, îi împinge pe activiştii de dreapta, ai liberalismului pur,în apele Senei.Sena ţine bine în braţele ei disperarea. De aici,ultraliberalii se strecoară, nu ştiu cum,prin tunele medievale,prin Tamisa,spre Londra. Ei au şapte vieţi. Sau o iau pe Rin, la vale. Pe malurile Rinului se află prusacii. Încruntaţi şi graşi, se oglindesc în apele negre ale fluviului.Ei sunt adepţii necruţători ai capitalismului nordic.

Din asemenea dispute intelectuale a câştigat totdeauna birocraţia.Birocraţia şi-a legitimat demult un concept complicat,cu statul ultraliberal în centru. Asta s-a întâmplat dedemult.Cum să spun,hai să încerc totuşi.Intelectualii raţionalităţii,bineînţeles celei universale, au produs o mulţime de metamorfoze în cultura europeană,asta bătrână. De atunci, birocraţia nu a mai putut fi scoasă din formula raţionalităţii occidentale.Aşa cred,şi nu ştiu dacă pot fi înţeles până la urmă.A  rămas aşa în cărţile de istorie, în dicţionare. Iluminismul, modernitatea în politică, economia de profit, industria capitalistă înfloritoare sau artele moderne - toate s-au născut din marea generozitate a acestei raţionalităţi.Se înţelege,am eu ceva cu raţiune asta îngâmfată, îngrăşată peste măsură.

Şi capitalul naţional românesc, schilod în secolul XIX, n-a putut prinde puteri, fără o puternică frăţie cu birocraţia. În modernitatea târzie, capitalismul românesc, după ce i-a localizat Statului naţional toate viciile, a scăpat de presiunea pieţelor libere. Reprezentanţii de frunte ai capitalismului românesc nu au mai vrut să împartă cu nimeni uzufructul modernităţii. S-au  folosit doar de mijloacele birocraţiei. Ce feţe au reprezentanţii lor! Ce priviri memorabile, mustăţi, bărbi bogate!Şi cum  se clatină ele peste funcţiile statului tânăr. Priviţi fotografiile fumurii ale interbelicilor. Au o linie estetică foarte puternică. Nu-i spectacolul îngrăşatei mediocrităţi de azi.Hai să fim serioşi, nu au cefele roz,ca nişte pungi de plastic ce pocnesc de salamuri.

Birocraţia românească, spre deosebire de cea din Vest, păstrează toate legăturile de sânge cu forţele iraţionale ale locului. Cu forţele rafinate şi vitale ale Răsăritului.Sau ale Orientului. Ale minciunii şi cruzimii. Statul român simte, cu toată artificialitatea elementelor sale, de hârtie şi vorbe, puterea fascinantă a păcatelor cărnii.  Nu mai este raţional şi puternic,ca cel occidental.Iată,periodic,statul român devine abulic, autoritar, poliţienesc. Birocraţia, crudă şi flămândă, ca în comunism, vrea tot - bani, carne, haine. În consecinţă, capitalismul românesc a confiscat afacerile statului. Vrea bani tot mai mulţi. Din mari împrumuturi FMI, din ultimele vânzări, făcute la sânge. Iar statul, tremurând în ghearele birocraţiei, oferă bani din ce în ce mai dulci capitaliştilor.

În anii '90, statul era somnambulic. Îl dureau încheieturile după atâtea eforturi. Mânca mult. Voia pensia. Să stea frumos şi să privească numai la capitalism, i se spunea. De dimineaţă, până seara. Trebuia să înnebunească odată capitalismul ăsta occidental după atâta avariţie, munci şi capricii. Căpăta-va el o tandră depresie, de la ale lui nebunii, spuneau cei mai mulţi specialişti. Sus, în creier, Serviciile Secrete umblau în voie la multele lui conexiuni. Se trezea statul chior de somn, în câte o dimineaţă. Întindea, să spunem, un picior sau o mână,atunci, toţi vedeam, la intersecţii, cum un braţ uriaş lăsa o dâră groasă de benzină sau motorină.Ducea spre Cotroceni sau Piaţa Victoriei. La Iliescu sau la Măgureanu. Presa scria îndată: este braţul Securităţii, care cotrobăie prin conturile lui Ceauşescu. Statul cu ceva bani râdea la asemenea glume. Statul sărac,al tuturor însă,răcnea la copiii vagabonzi sau la bătrâni cu cancer. Ca la duşmanii poporului. Statul, în capitalism, nu mai este aliat cu poporul.Vrea raţiune doar şi cinism.Iar începe a mea ranchiună...

Intelectualii, reci, grăsuţi, cu papion, lavalieră etc., de la a lor înaltă judecată, visează la capitalismul occidental, care să elibereze statul român de servituţile poporane. Poporul, în viziunile spiritului superior, fireşte, actual, nu mai este profitabil pentru un stat UE. Nu mai spun ce se întâmplă cu un popor leneş şi murdar, ca al nostru. Să-l dăm din nou ruşilor. Să facă ei ce vor. Noi vrem Occident sclipitor.

L-au suprins, aşa cum am spus, trupele birocraţiei,alertate de căderea guvernului.Trupe speciale.Statul era singur şi melancolic. Presa opoziţiei a scris că statul ajunsese să se ascundă disperat în minele de aur. Le căuta acuma şi pe cele de cupru. Prin anii '95-'96, statul grobian se ascunsese în minele de cărbune. De atunci, poate, în momentele dificile, statul fugar practică, retras, excesele solitare sau meditaţiile economiei ultraliberale. Excesele solitare, viciile ascunse îl fac ba să ceară o economie ultraliberală, ba un paternalism umed. Toţi,câţi au fost în această văgăună, să recunoască sincer, aici, acum, că statul, până la urmă, dovedeşte că are fantezia intelectualului.Una care-l va pierde.  În sfârşit,statul român  a ajuns în situaţia intelectualului. Are doctorate cât cuprinde, copiate sau veritabile.Pare înspăimântat de birocraţie şi sărăcie însă.