Hărţi imaginare. Experienţa ca artă, încotro?
0
Experienţa ca artă, încotro şi pentru ce, vorba lui Nietzsche? Pentru asta avem, în primă fază, Hărţile imaginare. Am creat printr-un articol de blog o notă de subsol a vernisajului omonim de vineri, găzduit de un mediu academic hibrid, artistico-filosofic. Cumpărăm o semnătură în locul unui obiect de artă. Consumăm artă contemporană cu prudenţă. Dar măcar o dată ne-am întrebat ce fel de experienţă poate fi catalogată drept operă de artă?
Secolul XXI: artă contra industrie, cultură contra comerţ, creaţie contra divertisment. Pe scurt, hyperartă, în plină societate postmodernă. Dominaţi de neconvenţional, ahtiaţi după autenticitate, creatorii şi contemplatorii de artă au definit nişe ale unei pieţe de consum în care stilizarea lumii moderne cultivă domenii artistice hibride, producţii ad hoc, performance-uri. Vorba lui Marcuse,
Şi cu riscul de a fi luat în derâdere, mai adaug: aceasta va fi o realitate “estetică”- societatea ca operă de artă. Aceasta este în prezent, cea mai mare utopie, cea mai radicală posibilitate de eliberare[1].
Să fie adevărat „visul postmodern”? Prefer să mă opresc la semnalarea unei probleme, una pe care, după pofta hyperconsumeristă, o consumăm la unison. O potenţială cale de răspuns este semnalată prin desfăşurarea unui dialog atipic şi academic deopotrivă, prilejuit de organizarea Conferinţei Naţionale de Estetică şi Filosofia Artei „Ion Ianoşi” de către Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în colaborare cu UNARTE, supunând discursului artistic şi filosofic două paradigme conjugate: Arta ca Experienţă şi Experienţa ca Artă.
Vineri, 16 mai, începând cu ora 19:00, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti va găzdui vernisajul Hărţile imaginare, eveniment care propune o formulă autenică de explicare a Experienţei ca Artă şi a locului pe care îl ocupă în societatea contemporană. Am considerat că o notă de subsol de bun augur pentru discursul figurativ al operelor de artă care vor fi expuse în curând s-ar putea concretiza în câteva dialoguri virtuale şi confesiuni ale artiştilor, privind opiniile proprii cu privire la statutul experienţei ca artă şi la rolul parteneriatului instituţional dintre Filosofie şi UNARTE. Măcar la prima vedere, vă veţi întreba „de ce?”.
Începem prin a recunoaşte că
„ Hărţi imaginare este o intervenţie artistică site specific în care un grup de tineri pictori, studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte, interacţionează cu spaţiul Facultăţii de Filosofie. În registru contemporan lucrările vor constitui o urmă a experienţei presupuse de întâlnirea cu un public, un spaţiu şi cu o conferinţă-eveniment. În acelaşi timp însă ele vor da dovadă că arta păstrează o sinonimie cu vechiul techne, că pictura, un medium încă rezistent la manipulare, nu poate fi facută oricum, de către oricine.
Prea postmoderni pentru a mai vorbi despre aletheia vom recunoaşte totuşi că dincolo de relativism şi de inflaţia de imagini a societăţii spectacolului mai exista ceva, că dincolo de trivialul zgomot şI cotidiana redundanţă, dincolo de omniprezentul mecanism publicitar încă există artă. În acest sens Hărţi imaginare poate fi interpretat ca un comentariu al modului în care Baudrillard îşi începe prelegerea din Simulacre şi Simulare invocându-l pe Borges. În fabula lui Borges uriaşa hartă de mărimea unui imperiu reprezenta o simulare a realului. Astăzi în era simulacrului, când pericolul simplei simulări (în sens platonician sau borgesian) a fost adâncit şi cronicizat, câţiva tineri artişti vor demonstra că abstractul şi imaginea tehnică pot fi recuperate întru autenticitate.”
Asis. Dr. Raluca Oancea, UNArte
HAPPENING, PERFORMANCE, ACTION
„Arta contemporană pune un accent sporit pe experienţa creativă a artistului şi totodată, pe implicarea directă a spectatorului în procesul creator, în participarea la ”facerea” operei. Noţiuni precum happening, performance, action sunt grăitoare în acest sens. Astfel arta devine mult mai dinamică. Spectatorului nu i se mai oferă spre receptare un produs gata-făcut pe care să-l contemple pasiv ci este convocat la acţiune creativă bazată pe propria imaginaţie şi intuitivitate. Am putea considera această nouă viziune ca o dovadă a renunţării la autocraţia creativă a artistului şi la trecerea spre un fel de democratizare a procesului creaţiei. Opera nu mai este produsul unui unic creator ci rezultatul unei vieţuiri împreună întru artă. În plus, accidentalul, întâmplătorul plin de diversitate tinde să ia locul certitudinii ferme oferite de unitatea unei singure creativităţi demiurgice.
Arta ca experienţă trăită direct este o artă adecvată societăţii postmoderne, supusă diversităţii şi relativismului; ea ajută publicul să experimenteze direct, personal capacitatea imaginativ-creativă şi să participe la însuşi procesul creaţiei. O asemenea artă se adresează oricui, în spaţii informale, fără o trecere marcată din universul cotidian în cel artistic. Familiarul, banalul, cotidianul sunt mediile în care se manifestă această artă a experienţei directe.
Domeniul filosofiei este unul deschis comunicării cu toate celelalte universuri ale gândirii umane, atât cele teoretice cât şi cele practice. Relaţia cu artele este favorizată de gândirea filosofică a ultimei jumătăţi de veac. Estetica – disciplină filosofică – este chemată să reflecteze asupra fenomenelor cultural-artistice contemporane ca şi asupra celor aparţinând istoriei artei. Tocmai de aceea, colaborări între Facultatea de Filozofie şi facultăţile de arte sunt, credem noi, necesare şi binevenite. Necesitatea aceasta este probată şi prin faptul că mulţi studenţi de la Filozofie vin de la facultăţi de arte (Teatru-film, Conservator, Literatură, Arte plastice, Arhitectură). Asemenea prezentări îi ajută pe toţi să înţeleagă mai cuprinzător şi mai specializat fenomenul artistic în toată amploarea lui şi cu specificul fiecărei arte”.
Conf. Dr. Mihaela Pop,
Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti
ÎN AFARA MEDIULUI NORMAL DE LUCRU- DINCOLO DE ATELIER
„O colaborare între Facultatea de Filosofie si UNARTE este cu atât mai interesantă cu cât ea se materializează şi în plan practic. Dacă anul trecut am participat la o conferinţă în care doar se discutau probleme de ordin filosofic/estetic şi se evidenţia întrepătrunderea celor două domenii, iată că anul acesta lucrurile au evoluat şi există, pe lângă discursurile teoretice, şi acţiuni ce se vor concretiza în diferite forme de artă. Dincolo de ideea care exprimă că în spatele artei este filosofia sau ca filosofia poate fi o artă, rămâne ceva - opera de artă. Aşa că o colaborare între cele două domenii este binevenită atât ca experiment propriuzis, ca experienţă individuală, dar şi ca manifestare artistică din care iau naştere creaţiile noastre, scoase din mediul normal de lucru - mă refer aici la atelierul artistului.”
Adrian Dică, Artist
O MISIUNE EXTREM DE DIFICILĂ PENTRU ARTISTUL ZILEI DE ASTĂZI
„A existat probabil, cândva în a doua jumătate a secolului XX, un moment în care arta, în înţelesul ei vechi de când lumea, a terminat de spus cam tot ce fusese de spus. Până la acel moment, fenomenul artistic putea fi transpus într-o ecuaţie simplă: doi subiecţi, artistul şi receptorul, fiecare trăind propria experienţă, separaţi în timp şi spaţiu, dar legaţi prin obiectul rezultat al expresiei (active) a unuia şi supus receptării (pasive) a celuilalt. Trăirile celor doi, căci în fond la asta se reduce arta- la trăiri- erau perfect decuplate, prin însăşi existenţa obiectului interpus. Plecând aşadar de la acest ipotetic moment zero, arta s-a desprins de condiţia ei închisă în sine, aidoma fizicii care s-a eliberat de chingile newtoniene şi s-a deschis spre înţelegerea universului relativist şi cuantic. Întâi a fost deschiderea către şi conectarea la social. A urmat apoi înglobarea experienţei artistice înseşi. Obiectul cu valoare estetică ca rezultat al expresiei artistice nu a dispărut din ecuaţie, ci mai degrabă s-a transformat în proiect sau performanţă. În fine, arta a căpătat caracter interdisciplinar. Fizica (deocamdată cea clasică, dar cine ştie ce urmează...), chimia, biologia, psihologia chiar, toate şi-au făcut loc în artă. În teorie, a mai rămas o singură graniţă pe harta imaginară a actului artistic, cea dintre actul artistic însuşi şi public. Numai că transformarea publicului din receptor pasiv în receptor activ (sic!), trecerea, deci, dinspre artă ca experienţă către experienţă ca artă, înseamnă învingerea inerţiei publicului. Aceeaşi inerţie cu care se confruntă de mai bine de o sută de ani, şi relativitatea einsteiniană şi mecanica cuantică în încercarea lor de a se face înţelese de marele public. O misiune extrem de dificilă pentru artistul zilei de azi.
Colaborarea dintre Facultatea de Filosofie şi mediul artistic al Facultăţii de Arte Plastice din UNARTE, constituie un bun exemplu de interdisciplinaritate. E un prim pas care, dacă va fi urmat de altele asemenea, poate contribui la antrenarea şi creşterea receptivităţii publicului la propunerile artei secolului XXI”.
Mirela Iordache, Artist
ARTISTUL, MAGICIAN NEINTIMIDAT DE INDIFERENŢA MASELOR
„Arta invită privitorul, cititorul etc. să îşi găsească propriul adevăr şi propria sensibilitate, cu toate că pentru terranul ordinar modern contactul cu arta se rezumă la forme artistice recomfortante şi tratează cu ignoranţă ce îl sperie ori provoacă. Artistul autentic îşi păstrează în continuare statutul de magician neintimidat de indiferenţa maselor.”
Radu Pandele, Artist
AUTENTICITATEA „OUTSIDE”. NIMIC DOAR DE DRAGUL ARTEI
„Astăzi mai mult ca oricând artistul trebuie să facă şi un exerciţiu social sau antropologic pentru a-şi face obiectul de artă receptat de către un public larg. Din cauza exploziei vizualului în toate elementele de zi cu zi, nu cred că artistul mai poate fi geniul din turnul de fildeş, cel puţin nu daca îşi vrea ca obiectul creat să ajungă la nivel de opera de artă. În fond arta ca experienţă este o metodă de cunoaştere pentru practician prin ea însăşi, iar pentru public prin relatarea obiectului la el. De asemenea foarte important în conceptul de artă ca experienţă este autocunoaşterea care duce la autenticitatea artistului. Important nu cred că este producerea artei de dragul artei ci "relatarea" unei experienţe autentice.
Consider că această colaborare cu Facultatea de Filosofie este o experienţă nouă şi o oportunitate, lucruri de care nici un artist în devenire nu ar trebui să fugă: este o metodă de a face contact cu un alt public; şi este un exerciţiu prin care îmi proiectez propriul concept la o temă dată”.
Bogdan Sassu, Artist
Legitimitatea dialogului dintre artă şi filosofie nu poate fi pusă la îndoială: dovadă, estetica, prin dimensiunea deopotrivă teoretică şi practică pe care o antrenează, prin resuscitarea misiunilor canonice într-un context postmodern de a măsura tensiunile dintre judecăţile de valoare şi judecăţile de gust în plin capitalism artistic. Discutăm, cu prudenţă, poate, despre arta de masă şi despre arta elitelor. Despre performanţe artistice şi despre valoarea lor. Cumpărăm deseori o semnătură, un nume, în locul unui obiect de artă. Consumatori de artă, dumiriţi sau nu de şansele estetizării lumii, vorba lui Lipovetsky, de stilizarea şi crearea de sine, de statutul fragil al operei de artă, ne întrebăm, măcar o dată în viaţă, aflaţi în faţa unei creaţii aparent dificile, blamând deseori discursul controversat al artei contemporane pentru greutatea de a livra un sens unei reprezentări, ce fel de experienţă poate fi catalogată drept artă?
Aşadar, experienţa ca artă, încotro? şi pentru ce?, vorba lui Nietzsche? Pentru asta avem, în primă fază, Hărţile Imaginare.
[1] Herbert Marcuse, „Eliberarea de societatea abundenţei”, Scrieri filosofice, trad. Sorin Vieru, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 441
Se încarcă comentariile...
