
Hai fuga la IMAX: Resident Evil - Retribution!
0
Bătaie între gagici, figuraţia din Thriller, un monstru şi eterna mama Rusie, toate într-un viitor improbabil dar cu mare căutare printre împătimiţii jocurilor cu shootere...
Ultimul Resident Evil ce rulează în prezent în cinematografe, are un Retribution adăugat în coadă însă nu ne aduce nimic nou faţă de precedentele şi nu e vorba de nicio retribuţie, primă sau răsplată. Singurele schimbări notabile în scenariu ţin de dimensiunea tot mai gigantică a decorurilor şi printr-o logică simplă, ucraineanca Milica pare o femeiuşcă de juma de buletin ce aleargă bezmetic în tenebrele apocaliptice ale unui viitor incert închisă într-o bază secretă a fostei URSS din străfundul oceanului fără să-i fi pierit vreo secundă curajul de a evada şi de a ucide inamici folosindu-se de tehnici de lupte marţiale care încă n-au fost inventate. Logica, anticipaţia loviturilor şi gravitaţia va căpăta noi valenţe în viitor, asta e clar. De partea răului sunt aceiaşi ca în orice film pseudoSF cu buget imens: o corporaţie, un virus scăpat de sub control, un creier central - sămânţa răului, moroi infectaţi câtă frunză şi iarbă şi o super tehnologie capabilă să extermine rasa umană.
Filmul nu e rău. Ideea în sine nu e stupidă. Imaginile nu sunt prost procesate. Replicile în schimb nu au trecut de clasa pregătitoare, slavă Domnului că nu sunt multe şi că în total pe numărate, actorii nu rostesc mai mult de cinci fraze de căciulă şi la o adică îi înţelegem, cum să stai la discuţii când trebuie să te lupţi cu.... nişte.... chestii... strigoi-soldaţi-kgb-işti-zombie-aliens? Nici nu-i auzi, păcatele, de puzderia de gloanţe ce şuieră pe la urechile tale în futuristul sistem 3D creat anume pentru cei cu nervii tari şi în mari căutări de adrenalină, că vorba aceea am văzut şi eu Alice în Ţara Minunilor cu ochelari şi tot tacâmul dar nu m-am ferit maică de mitraliere, bazuci şi nunceaguri...
Sistemul Samsung Imax este fără rival în materie de spectacol vizual, de alfel până să înceapă genericul filmului pe ecran apare timp de cinci şase secunde sigla animată a companiei care te lasă mut şi parcă te simţi jenat cu gândul la desenele pe care le prezentai tu la dirigenţie în anii '80 când primeai ca temă: Noi în anul 2000...
Acţiunea începe mişto: un slow motion rewind în relanti, muzică trepidantă, un asediu generos, fără milă asupra unui vapor cu supravieţuitori neinfectaţi şi Milla care nu se lasă, scoate pistoale din buzunare secrete, din fante ale colanţilor supermulaţi, de la spate, de peste tot... până cade-n apă.
Şi-ncepe filmul.
Regizorul seriei, dl. Anderson, e soţul eroinei noastre. Căsnicia lor a intrat într-un con de rutină pasă-mi-te, altfel cum să-mi explic apariţia unei gheişe cu rochie de gheişă, decolteu de gheişă şi despicătură de gheişă? Amândouă rujate şi machiate în toiul luptelor de ţi-e mai mare dragul şi-ţi creşte sufletul când le vezi, mai ales prim planurile Milicăi cu buzele roşii întredeschise sexy şi provocatoare... Doamne şi cum se contorsionează fetele astea două, ce elastice sunt, cum nu se dau ele în lături de la nicio provocare, cum au împins ele artele marţiale post moderniste la tactici nebănuite ce descurajează orice sensei cu un milion de dani... Însă natura originară le trădează pe amândouă: Milica simte cum îi ticăie ceasul biologic şi vrea copii dar nu ştie cum să se exprime, iar gheişa vrea să joace în Lolita şi s-a gândit că legată, tăcută dar obraznică poate fi un bun apropo pentru cei interesaţi. Proştii care le ajută mor pe capete... aşa le trebuie dacă se bagă unde nu le fierbe oala. Fetele se luptau, se învârteau, se crăcănau, făceau şpagatul peste tot şi puţin mai lipsea să li se rupă hainele, să se sărute, dar au venit ăştia şi-au stricat tot cheful.
Finalul şi sigla Samsung de la generic face toţi banii.
Aşadar următorul Resident Evil se anunţă spectaculos: Milla care bate strigoi şi vreo două trei gagicuţe după ea care ne vor delecta cu abilităţi actoriceşti extraordinare: latex, cizme cu platformă, curele, aventură, spirit de sacrificiu. O nebunie.
