Glorioasa viață a zarnacadelei

0
0

În neogreacă „zernekades” era narcisa, pe care turcii au transformat-o în zerenkadá, iar la noi a ajuns în forma zarnacadea. Pe timpul fanarioților se purtau șaluri albastre cu zarnacadele brodate, cearșafuri cu zarnacadea în colțuri, anterie de mătase cu zarnacadele pe poale, se găseau agrafe, nasturi, broșe cu această floare, foarte la modă, care până atunci se numise ghiocel-de-baltă și care avea să se numească narcisă, cândva prin veacul al 19-lea.

image

Pe la 1700 si ceva trăia în București un bucătar, mare amator de dulcegării. Știa să facă multe, iar printre invențiile lui exista o prăjiturică pe care o botezase zarnacadea. Era un mini chec am zice azi, copt în cuptor - lucru rar, căci prăjiturile românilor, cum le zice și numele, erau de regulă prăjite în tingire, majoritatea din categoria gogoșilor si a “turtelor” - cum se numeau tartele coapte pe plită. Or, această prăjitură, făcută în cuptor, era diferită. Însiropată puțin, avea un mic strat de nuci măcinate, un alt strat cu iaurt îngroșat cu fistic, iar deasupra o floare albă, din bezea, ornată discret cu dulceață de trandafiri și lămâie. Bucătarul făcea prăjitura aproape zilnic. Și-am uitat să vă spun: era bucătar la ospătăria Rața galbenă de la Colțea.

Zarnacadeaua lui ajunsese atât de populară, încât se vindea separat, la fereastra ospătăriei. Ca orice desert crea dependență. Dar mai mult decât asta, se răspândise zvonul că aducea vise din ce în ce mai ciudate. O femeie visase că va primi o moștenire neașteptată, iar în scurtă vreme îi venise depeșă că un unchi din Vidin murise fără urmași, iar ea devenea stăpână peste averile lui. Povestea norocoasei a ajuns de la unul la altul, iar bucătarul, care asculta la fereastră, spusese - bineînțeles c-o știu pe femeie, adeseori cumpără zarnacadelele mele!

Apoi a mai fost o fată care visase că se va mărita cu băiatul unui prăvăliaș, care n-avusese vreun gând de însurătoare. Până atunci. După ce fata povestise prin cartier, începuse și el să se gândească mai bine, iar după câteva drumuri pe la poarta acele visătoare cu ochi sclipitori, se hotărâse s-o ceară. Mai era până la nuntă, dar faptele dovedeau că zarnacadeaua era magică, iar cumpărătorii se înmulțiră, iar Rața galbenă a fost asaltată. La fereastra ospătăriei erau cozi lungi și oameni veniți din provincie. Și odată cu asta și visele au devenit numeroase.

Un arnăut a visase o pungă de bani, pe care în mod inexplicabil o găsise a doua zi la el în grădină. Pitaru Băjescu, om cu scaun la cap, după ce mâncase prăjiturica, avusese un vis, în care nevasta îl înșela și-l povestise în bătaie de joc, până când o slugă mai fără obraz îi dăduse amănunte care întăreau visul.

Pe fondul scandalului din casa Băjescu, a crescut cererea pentru zarnacadea, încât proprietarul ospătăriei, angajase un nou bucătar. Afacerea prospera, prăjitura cu floare devenise regină, iar Rața galbenă cel mai căutat local din oraș.

Dar cum se întâmplă, începură și alții să facă zarnacadele, unele îmbunătățite cu un strat de șerbet, ba chiar și floarea începu să capete alte nuanțe. Apăru prăjitura cu indrușaim, cu floare de măr, chiar cu păpădie și fiind atât de multe, lumea își pierdu interesul. Într-o lună de zile bucătarul-inventator se întoarse la plită, limitându-se la ciulamale și mămăligi.

Totuși episodul  glorios al zarnacadelei a rămas în istorie, încât după 60 de ani, când începuse să se numească „narcisă”, mai erau unii care dormeau cu floarea asta sub cap pentru a-și visa viitorul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite