FOTO Seară magică la Ateneu: a oficiat Radu Lupu. Muzică cu miză mare
0
Noi, creştinii, credem în taine. Şapte la număr. Tainele sunt ritualuri prin care se accede la har. Sau, mai exact, prin care ne purificăm şi ne deschidem să primim harul. În fine, nu merg mai departe cu fineţurile teologale; vreau doar să spun că în această seară am avut impresia că muzica lui Radu Lupu este o taină.
Aşadar, ce poţi spune despre taine? Nu mare lucru. Doar că se petrec şi te amuţesc cu ceea ce pot face din tine. La finalul recitalului lui Radu Lupu, Ateneul arhiplin ovaţiona cum nu am mai auzit vreodată. Priveam în jur şi vedeam sute de oameni aplaudînd frenetic în picioare, ca într-o transă fericită. Îi mulţumeau lui Radu Lupu şi îi declarau iubirea pentru ce le-a făcut. Stînd mai bine de două ore sub vraja muzicii lui Radu Lupu, ceva esenţial se modifică în fiinţa umană. O lumină interioară te năpădeşte cu totul şi ai dulcea convingere că-ţi vezi sufletul acordat la armoniile adînci ale lumii, la energiile ei cele mai pure. Ieşirea din contingent, ieşirea din tine însuţi se petrece sub vraja lui Radu Lupu şi tot ce e bun în tine tresaltă eliberat. Cum de se întîmplă asta? Nu am nici un dubiu că muzica lui Radu Lupu este un fenomen supranatural. Despre asta, e aproape imposibil de vorbit.
. Despre stilul său, despre experienţa sa, despre geniul său. Despre sunetul pe care îl scoate din pianul atins de mîna sa. Putem parcurge biografia sa artistică, de la momentele în care cîştiga concursuri internaţionale pînă acum, cînd arta lui depăşeşte cu mult cea mai rafinată tehnică posibilă şi ajunge să palpeze uşor însăşi inima lumii. Putem vorbi şi despre Schubert. Copilul vienez de un tulburător talent muzical, cu voce de soprană care părea a face carieră de cîntăreţ în corul ”Wiener Hofmusikkapelle” sub îndrumarea muzicală a lui Antonio Salieri, deşi el vroia de mic să compună şi nimic altceva decît să compună. La 16 ani, biologia l-a ajutat: vocea a intrat în transformarea firescă vîrstei şi a părăsit corul. Din acel moment nu a trăit pentru altceva decît pentru compoziţie. Nu ştim prea multe despre lumea lui interioară. Nu s-a căsătorit niciodată, scrisorile rămase de la el sînt scurte şi deloc confesive. Prietenii săi spun, toţi, că era de o timiditate teribilă şi se simţea complexat de propru-i trup cam bondoc. Ştim, însă, că în 1827 idolul său, Beethoven, a ajuns pe patul de moarte nu înainte de a putea citi cîteva din compoziţiile tînărului Schubert. A fost încîntat şi a cerut să vadă mai multe compoziţii de-ale sale, dacă s-ar putea opere şi lucrări pentru pian.Cu doar o săptămînă înainte ca Beethoven să moară, Schubert a fost dus la patul său, probabil cu alte lucrări. Nu ştim, din păcate, ce şi-au spus. La funeraliile lui Beethoven, Schubert a fost unul dintre cei care a dus pe umeri sicriul. Cum se leagă toate! În 1789, tot la Viena, tînărul de 18 ani Ludwig van Beethoven s-a întîlnit cu idolul său, Mozart, care mai avea doar trei ani de trăit. Nu avem documente nici de la această întîlnire, dar nu putem să nu vedem linia tradiţiei muzicale Mozart – Beethoven – Schubert şi să nu ne gîndim la întîlnirile acestea despre care nu ştim nimic în afară de faptul că au avut loc şi că de fiecare dată unul e aproape de moarte şi celălalt în plină tinereţe. Doar că şirul se curmă brusc. La mai puţin de doi ani după moartea lui Beethoven, a murit şi Schubert. E ca şi cum, Beethoven şi Mozart au vrut să-l ţină mai aproape de ei, căci Schubert aparţine mai degrabă timpurilor clasice, decît celor romantice deşi, ca vîrstă şi tip de biografie (sărăcie, genialitate,singurătate, moarte timpurie din cauza acelei boli a celor cu apucături prea libertine), este chiar dintre romantici. Abia în contextul acesta putem vorbi şi despre cele două sonate de Schubert, pe care Radu Lupu le-a cîntat în seara asta. Sînt chiar ultimele două. Schubert le-a compus în suferinţă, cu mai puţin de trei luni înainte să moară.
Acum, putem vorbi şi despre Mihaela Ursuleasa, în memoria căreia Radu Lupu a cîntat în această seară. Un talent enorm dispărut brutal de devreme. Poate că e de datoria noastră să vorbim mai des despre talentele formidabile care pleacă prea repede dintre noi. Schubert, ale cărui ultime sonate s-au auzit azi la Ateneu în memoria Mihaelei Ursuleasa, a murit cînd încă nu împlinise 32 de ani. Mihaela Ursuleasa s-a dus şi ea înainte a împlini 34. Schubert a murit la Viena. Şi Mihaela Ursuleasa. Se leagă multe sub cerul înstelat al acestei ediţii de Festival Enescu! Coincidenţele au, totuşi, valoare numai dacă sînt susţinute de ceva de dincolo de simpla potrivire. Un concert Schubert în memoria Mihaelei Ursuleasa ”oficiat” de însuşi Patriarhul pianului leagă destine în cer. De-aia zic, e o taină. Şi despre ea, oricît am vrea, nu putem vorbi...
Putem, doar, să mulţumim lui Dumnezeu că am fost şi noi acolo, de faţă. În seara asta, am ascultat muzică cu miză mare, căci efectele ei merg pînă în Cer.
Se încarcă comentariile...
